Trimiterea preliminară în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene

trimiterea preliminară

Trimiterea preliminară în fața CJUE permite instanțelor din statele membre UE să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări referitoare la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unor acte adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Trimiterea preliminară servește la aplicarea uniformă a dreptului UE atunci când jurisprudența nu este suficient de clară.

Aceasta este reglementată la articolul 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Mai multe indicații despre trimiterea preliminară au fost furnizate în cadrul Recomandării Curții de Justiție a Uniunii Europene privind efectuarea trimiterilor preliminare de către instanțele naționale.

Când se adresează cererea și de către cine?

Inițiativa aparține exclusiv instanțelor naționale. Cererea de decizie preliminară poate fi adresată Curții de îndată ce instanța națională constată necesitatea deciziei CJUE pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită, indiferent dacă părțile din litigiul principal și-au exprimat sau nu dorința de a sesiza Curtea.

Prin urmare, o cerere de trimitere preliminară poate porni:

(a) la sesizarea uneia dintre părți, care solicită instanței să trimită o asemenea cererea către CJUE;

(b) din oficiu, atunci când instanța consideră că sunt necesare lămuriri suplimentare și sunt îndeplinite și celelalte condiții ale cererii

Instanțele care fac cererea ar trebui, printre altele:

  • să aibă origine legală și să fie permanente
  • să aibă competență obligatorie
  • să aplice normele de drept
  • să fie independente

Cum trebuie adresată cererea?

În ceea ce privește obiectul cererii, aceasta trebuie să se refere la interpretarea sau la validitatea unor norme și acte ale dreptului Uniunii Europene, în măsura în care aceste norme sunt aplicabile cauzei principale.

Cererea de decizie preliminară trebuie redactată simplu, clar și precis, întrucât urmează a fi tradusă pentru a le permite și altor state membre UE să-și depună observațiile.

Pe lângă întrebările adresate, aceasta trebuie să cuprindă, conform art. 94 din Regulamentul de procedură al Curții:

  • o expunere sumară a obiectului litigiului și a faptelor și circumstanțelor relevante pentru adresarea întrebărilor preliminare
  • conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională cu privire la acestea
  • motivele care au determinat instanța națională să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului UE, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste dispoziții și dreptul intern aplicabil în cauză

În plus, toate cererile trebuie datate, semnate și transmise prin scrisoare recomandată la grefa CJUE din Luxemburg.

Care este forța juridică și care sunt efectele trimiterii preliminare?

Curtea nu aplică ea însăși în litigiu dreptul Uniunii Europene, rolul ei limitându-se la a ajuta instanța națională să rezolve litigiul. Instanței de trimitere îi revine sarcina de a formula concluzii pe baza deciziei Curții.

În schimb, deciziile preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru restul instanțelor naționale din Uniunea Europeana, adică instanțele trebuie să țină cont de interpretarea Curții în soluționarea litigiilor în care este aplicabilă norma respectivă.

Având în vedere acestea, instanța de trimitere are datoria de a înlătura aplicarea normei naționale considerată incompatibilă cu dreptul Uniunii, atunci când este cazul.

Interesantă este Decizia nr. 45/2016 ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care, ICCJ a statuat ca:

Deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma interpretată și se aplică în toate situațiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică și raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunțării deciziilor și care nu sunt încă definitive (adică fac obiectul unor litigii pendinte).

Așadar, în cazul unor motive de revizuire, ”cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale CJUE, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

CJUE a reținut că interpretarea pe care a dat-o unei norme de drept european, în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 234 (n.a., actual art. 267 din TFUE), lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare (a se vedea, în special, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, C-61/79, pct. 16, Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, pct. 43, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, C-453/00, pct. 21). Cu alte cuvinte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecința că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Richardson, C-137/94, pct. 33).

Cutea Supreamă a stabilit că revizuirea poate fi exercitată și în baza unor decizii CJUE interpretative ulterioare soluționării definitive a litigiului, deoarece “o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecinţa că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate (Richardson, C-137/94, pct. 33)”.

Exemplu: Avem un litigiu privind clauzele abuzive pentru un contract încheiat în ianuarie 2013. În luna decembrie 2017, CJUE se pronunță asupra unei trimiteri preliminare formulate de Curtea de Apel București prin care afirmă că respectivele formulări regăsite în contract sunt considerate contrare dreptului unional și, respectiv, intră la categoria clauzelor abuzive. Instanța națională (CAB) va fi obligată să aplice dispozițiile CJUE privind interpretarea acestor clauze ca fiind abuzive, chiar dacă contractul a fost încheiat cu 4 ani înainte de pronunțare.

Interacțiunea dintre trimiterea preliminară și procedura națională

Depunerea unei cereri de decizie preliminară determină suspendarea procedurii naționale până la momentul în care Curtea se pronunță.

Instanțele naționale au datoria să avertizeze CJUE asupra incidentelor procedurale care pot conduce la stingerea procesului(desistare, soluționare amiabilă a litigiului), întrucât litigiul trebuie să fie pendinte pentru ca cererea să fie valabilă.

Dacă mai multe cauze pendinte depind de răspunsul dat de Curte în cadrul unui litigiu, se recomandă conexarea acelor cauze în cererea de decizie preliminară pentru a permite Curții să răspundă la întrebările adresate în pofida eventualei retrageri a uneia sau a mai multor cauze.