Sfaturi pentru cei chemati la judecata. Prima zi de infatisare

Realitatea ne demonstrează că în fiecare zi intrăm în contact indirect cu legea și cu sistemul judiciar însă situațiile devin puțin mai …..(FOARTE) tensionate atunci când suntem chemați la propriu să ne înfățișăm pentru prima dată în fața instanței de judecată. Sobrietatea impusă de normele procedurale dar și aerul închis care învăluie cu nonșalanță sălile de judecată nu fac altceva decât să accentueze și mai mult emoțiile justițiabililor. Prima zi de infatisare reprezintă prima întâlnire cu judecătorul căruia i-a fost repartizat dosarul. Suntem oameni până la urmă și prima impresie contează foarte mult chiar și aici așa că este indicat să încercăm să respectăm normele și regulile instituției în care intrăm precum și toate persoanele cu care interacționăm.

Ce vreau neapărat să reținem la final din tot acest articol este că, magistrații sunt și ei oameni ca și noi și înțeleg perfect emoțiile și stresul unui proces care apasă pe umerii justițiabilului și chiar dacă, din diferite motive, nu am reușit/nu am avut conduită tocmai potrivită față de instanța de judecată, acest lucru nu se va reflecta în soluția finală deoarece printre atributele unui judecător se regăsește și imparțialitatea, judecătorul nu va fi părtinitor și va trebui să aplice legea în conformitate cu starea de fapt concretizată prin administrarea de probe.

Am ajuns la concluzia că este util să vin cu câteva sfaturi (juridice sau mai puțin juridice) care să vă apropie puțin mai mult de această lume, să vă ajute oarecum să înțelegeți cum funcționează sistemul judiciar și nu în ultimul rând să înțelegeți care sunt așteptările celor care sunt prezenți acolo, zi de zi, în sala de judecată, puși în mod special să înfăptuiască justiția.

În cele ce urmează am să vorbesc exclusiv din perspectiva unui simplu student al facultății de drept, atent observator al detaliilor, al comportamentului oamenilor precum și al limbajului nonverbal care nu a făcut nimic special decât să participe la ședințele de judecată desfășurate la Palatul de Justiție din Oradea. Poate pe parcurs voi actualiza articolul cu noi sfaturi, pe măsură ce voi acumula mai multă experiență în acest domeniu.

1. Atitudinea

Atitudinea ocupă un loc fruntaș chiar și în sălile de judecată. Este foarte important să avem o atitudine corespunzătoare pe tot parcursul desfășurării procesului și nu doar în prima zi de infatisare. Niciun judecător nu se așteaptă ca tu să fii tot timpul zen, să radiezi de bucurie și fericire și să arunci cu praf magic în stânga și în dreapta în sala de judecată deoarece, în majoritatea cazurilor, nimeni nu e chemat la judecată pentru motive care să le aducă oamenilor zâmbetul pe buze, poate doar atunci când discutăm de o succesiune, hmmm…

O atitudine arogantă, sfidătoare și total neinteresată de ceea ce se întâmplă în jur nu este percepută și acceptată sub nicio formă și nu, judecătorul nu se va comporta diferit față de tine sau de ceilalți participanți indiferent cât de tare l-ai enerva, însă dacă e cazul, te va pune la punct, dintr-o mișcare, fără drept de apel.

2. Ținuta

Ținuta cu care te prezinți în fața instanței (și nu doar în aceste circumstanțe) spune foarte multe despre tine, ca persoană. Niciun judecător nu îți va pretinde cum să te îmbraci și nici nu îți va solicita să porți numai anumite brand-uri. În orice caz, ținuta aleasă trebuie să fie una decentă deoarece conform art. 217 alin. (4) din codul de pr. civilă, toate persoanele care urmează să ia parte la ședință trebuie să aibă o ținută și o purtare cuviincioasă. Persoanele care nu îndeplinesc această regulă pot fi îndepărtate din sală conform art. 217 alin (7).

3. Limbajul

Conform art. 18 alin. (1) din codul de procedură civilă, ședințele de judecată, procesul civil se desfășoară în limba română. Trebuie să ai în vedere faptul că, ai dreptul să vorbești în limba maternă, cea pe care o cunoști. Nicio instanță de judecată nu îți poate impune să vorbești limba română dacă tu nu o cunoști.

În acest sens, instanța de judecată va proceda conform legii la atribuirea unui traducător/interpret autorizat care are obligația de a asista la următoarele ședințe de judecată. În așa fel vei putea să te exprimi și să vorbești fără ezitări și fără piedici.

Trebuie să ai în vedere faptul că, tot ceea ce declari în fața instanței se va consemna de către grefier și va trebui să semnezi la final, când ți se solicită acest lucru. Actele procedurale precum și cererile se întocmesc totuși în limba română conform art. 18 alin. (4). codul de pr. civilă.

4. Bunele maniere

Nu uita să îți închizi telefonul. Cel mai bine ar fi să faci acest lucru înainte de a intra în instanță deoarece s-ar putea să uiți să faci asta în momentul în care îți vine rândul să vorbești. Nimic nu e mai deranjant și stresant decât un telefon care sună, îl vei căuta peste tot pentru a-l închide și bineînțeles cu ajutorul legilor lui Murphy, nu îl vei găsi nicăieri.. dacă mai ai și o melodie de apel ciudată, te-ai scos…

Atunci când intri în sediul instanței, de regulă va trebui să treci printr-un filtru (detector de metale) e o măsură de siguranță astfel încât să existe oarecum certitudinea că nu deții în acel moment obiecte metalice, ascuțite sau contondente care pot pune în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea celorlalți participanți care asistă ședințele de judecată sau a persoanelor care sunt acolo să înfăptuiască justiția.

Evită pe cât posibil bijuteriile, curelele cu catarama din metal/fier, gențile mari și voluminoase precum și alte obiecte din metal deoarece acel detector nu prea face diferența iar în cazul în care se activează detectorul trebuie să ai în vedere că, organele de poliție prezente la fața locului au dreptul și chiar obligația de a face un control de rutină înainte de a ți se permite accesul în sălile de ședință. Aceste verificări pot dura de la caz la caz iar din cauza acestei proceduri s-ar putea să te prezinți în sală când deja e prea târziu.

De reținut: Din motive evidente, pentru a economisi timp, persoanele care lucrează în sistemul judiciar au dreptul de a ocoli filtrul, de regulă prin prezentarea legitimației li se oferă acces separat, fără a mai fi nevoiți să treacă prin acel detector. Tu, ca un simplu justițiabil, ai obligația de a trece de fiecare dată prin acel filtru iar dacă te sustragi de la această măsură de siguranță, organele de poliție prezente la fața locului au dreptul să efectueze o percheziție corporală înainte de a-ți da permisiunea să intri în sălile de judecată.

Vorbește numai când îți vine rândul și doar atunci când ți se solicită în mod expres acest lucru de către instanța de judecată. Intervențiile tale spontane, mișcările bruște și strigătele nu vor afecta sau favoriza cu nimic litigiul în cauză însă vei reuși cu brio să perturbi activitatea ședinței de judecată. În anumite situații, atunci când se perturbă în mod grav activitatea și lucrările instanței, judecătorul are dreptul să excludă din sală persoanele în cauză, inclusiv să acorde amenzi, conform art. 217 alin. (6) și art. 188 alin. (1) din codul de pr. civilă.

De reținut: Avocații au dreptul și pot pune întrebări martorilor însă numai prin intermediul instanței de judecată. Dacă în timpul procesului un avocat îți adresează o întrebare iar instanța de judecată nu s-a pronunțat în privința acesteia, nu ești obligat să răspunzi.

Dacă pur și simplu nu știi răspunsul la o întrebare atunci cel mai recomandat lucru ar fi să spui.. nu știu. Nu încerca să îți reamintești pe loc anumite situații/stări de fapt deoarece s-ar putea să te înșeli sau să le interpretezi eronat din pricina emoțiilor și a stresului la care ești supus în acel moment iar cele declarate, consemnate și semnate de tine s-ar putea să se întoarcă ulterior împotriva ta și crede-mă, nu vrei ca asta să se întâmple. Conform art. 376 alin. (1) c. pr. civ și art. 273 alin. (1) codul penal, mărturia mincinoasă se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă iar înainte de a depune mărturie, instanța de judecată îți va atrage atenția asupra acestui fapt. Obligația martorului într-un proces este aceea de a spune numai și numai adevărul.

Conform art. 217 alin. (5) din codul de pr civilă, cei care se adresează instanței de judecată au obligația de a sta în picioare. Există de asemenea și excepții de la această regulă. Spre exemplu persoanele în vârstă sau cele care nu pot sta în picioare datorită unor motive obiective, pot fi scutite de la această obligație însă numai după încuviințarea prealabilă a instanței de judecată.

De regulă, ședințele de judecată sunt publice iar acest lucru înseamnă că, orice persoană are dreptul să asiste și la procesul tău. Nu ai dreptul să îi ceri instanței de judecată să elimine din sală o anumită persoană pentru că nu îți place cum arată sau pentru că vă aflați în relații tensionate/de dușmănie.

Dacă instanța va considera că acest lucru este necesar atunci va proceda cu siguranță la declararea ședinței nepublice urmând a exclude din sală parțial sau integral persoanele care nu sunt implicate/care nu au calitate procesuală în acel proces.

De reținut: Ședințele de judecată sunt publice pentru a asigura transparența sistemului judiciar și mai ales pentru a determina persoanele participante să tragă concluzii, să învețe din greșelile altora și nu în ultimul rând să conștientizeze consecințele nerespectării dispozițiilor legale aplicabile astfel încât să nu ajungă în situații similare.

În sala de judecată se întâmplă frecvent o mulțime de faze funny, destăinuirile martorilor precum și momentele când avocații încep să se imite între ei sunt priceless. Ideea e că trebuie să te sincronizezi rapid cu ceilalți participanți și să nu cumva să începi să râzi zgomotos dacă nu e cazul, astfel de momente nu durează mult pentru că, imediat, ca prin magie se revine la aceeași atmosferă sobră și extrem de serioasă.

Încearcă pe cât posibil să nu faci zgomot atunci când mergi. Sunetul tocurilor e unul dintre cele mai enervante lucruri pe care le poți auzi într-o sală de judecată și pe bună dreptate chiar îți afectează destul de serios capacitatea de concentrare. Un judecător chiar i-a atras atenția de câteva ori unei doamne avocat să nu mai facă zgomot din acest motiv. Deci, doamnelor, atenție!

5. Documente

În funcție de calitatea și pretențiile pe care le ai în proces, cel mai bine ar fi să îți faci temele de acasă, pregătește-ți din timp toate documentele și actele de care ai nevoie astfel încât să nu fi luat prin surprindere. Tot timpul un exemplar în plus din acele acte/documente va fi necesar și pentru instanță așa că fii întotdeauna pregătit.

Buletinul. Dacă ești chemat pentru prima dată în fața instanței să nu cumva să uiți actul de identitate acasă, instanța de judecată este obligată conform art. 219 alin (1) din codul de pr. civilă să verifice identitatea persoanelor cu care intră în contact atunci când conduce ședința de judecată. La următoarele termene de judecată e mai puțin probabil să îți solicite din nou actul de identitate însă niciodată nu e greșit să îl ai la tine tot timpul.

6. Autocontrol

În momentul în care te prezinți în fața instanței de judecată trebuie să fii capabil să îți controlezi toate emoțiile, să fii sincer și să răspunzi cât mai amănunțit întrebărilor puse de către instanță. Plânsul fals și teatral nu prea ajută și nici nu impresionează. Judecătorii sunt obișnuiți cu astfel de artificii deoarece de-a lungul carierei profesionale cu siguranță au mai întâlnit astfel de aspiranți la programul de studiu: actorie care, din diferite considerente și-au ales greșit vocația; drept urmare nu se vor lăsă înduplecați de astfel de comportamente însă publicul din sala de ședință cu siguranță va gusta fiecare scenă. Dacă totuși faci asta, o faci pentru public, de dragul artei, nu pentru instanță.

7. Fii punctual

Punctualitatea întotdeauna va fi punctul forte al oricărei persoane. Pe citația pe care ai primit-o va apărea cu siguranță locul, data și ora la care trebuie să te prezinți. Aceste date nu sunt trecute acolo fără un motiv cât se poate de serios.

Ideea de bază care funcționează peste tot în societate este că, nimeni nu te va aștepta iar dacă ajungi prea târziu vei fi total bulversat de ceea ce s-a întâmplat în lipsa ta. Cel mai recomandat ar fi să te prezinți, în funcție de posibilități, cu 1h/30 de minute înainte de termenul stabilit. Procedând în acest mod vei avea posibilitatea să te mai relaxezi puțin și să te acomodezi totodată cu sobrietatea impusă în cadrul ședințelor de judecată.

8. Dreptul la rambursarea cheltuielilor

În calitate de martor, trebuie să ai în vedere că, ai dreptul de a ți se rambursa cheltuielile conform art. 326 alin (1) din c. pr. civ. pentru acea zi în care va trebui să te prezinți la instanță. Când ești chemat la o ședință de judecată acest lucru înseamnă că, în ziua respectivă, totul trebuie rezervat și planificat în așa fel încât prezența martorului să fie asigurată pe deplin la acea ședință. Ședințele de judecată se desfășoară în majoritatea cazurilor de dimineață așa că este foarte posibil să fi nevoit să lipsești de la locul de muncă.

A participa la o astfel de ședință implică, fără îndoială, anumite costuri iar dacă locuiești la o distanță semnificativă față de sediul instanței în care tocmai ai fost citat atunci s-ar putea să te gândești și de șapte ori dacă se merită să mai participi sau nu. Pentru a evita astfel de situații trebuie să ai în vedere că, ai dreptul de a solicita plata pentru acea zi în care a trebuit să te prezinți la judecată incluzând totodată cheltuielile adiționale (transport, cazare etc).

De regulă, reclamantul sau pârâtul au obligația de a se asigura că ai fost recompensat pentru timpul și energia consumată însă există și situația în care, cu intenție sau din culpă, aceștia omit să ramburseze cheltuielile martorului caz în care va trebui să acționezi cât se poate de repede dacă mai ești interesat să îți recuperezi cheltuielile.

De reținut: Trebuie să ai în vedere că, trebuie să soliciți în mod expres rambursarea acestor cheltuieli (de transport, cazare, salariul pentru acea zi pierdută etc). În acest sens va trebui să deții documente justificative care să confirme fără îndoială că aceste cheltuieli au fost efectuate exclusiv pentru facilitarea participării tale în calitate de martor la ședința de judecată (chitanțe, bonuri, facturi etc).

De asemenea, rambursarea cheltuielilor va fi făcută în așa fel încât să nu împovăreze și mai mult situația materială a celui care va fi obligat la ramburs, instanța având posibilitatea să stabilească într-un mod cât se poate de echitabil și just cuantumul cheltuielilor în cazul în care părțile care urmează să ramburseze cheltuielile martorului nu se înțeleg cu privire la cuantumul acestora. Trebuie avut în vedere că, cheltuielile voluptorii nu fac obiectul rambursării, spre exemplu cazarea la un hotel de cinci stele atât timp cât existau și alte variante alternative mai puțin costisitoare.

9. Fără însoțitori la judecată

Când ești chemat în instanță, trebuie să încerci pe cât posibil să te prezinți singur, fără însoțitori.

Minorii nu trebuie expuși sub nicio formă să asiste la un proces (în special cele de natură penală) deoarece pot fi afectați emoțional și psihic în situația în care vor observa că părintele lor devine dintr-o dată vulnerabil și neajutorat în fața rigorilor procedurale.

De îndată ce ai primit citația și ai oficial termenulîn cunoștință, termenul la care trebuie să te prezinți la judecată, recomand să pregătești din timp, în detaliu tot ce ține de absența ta (unde și cu cine vei lăsa copii etc). În situația în care ești însoțit de o altă persoană, recomand totuși să îi spui să aștepte afară până când vei termina audierea, procedând în acest mod vei fi mai puțin stresat și te vei putea concentra mult mai bine la întrebările pe care ți le va adresa instanța de judecată.

Psihologic vorbind, știind că, în spatele tău există totuși o persoană care îți este mai mult sau mai puțin cunoscută, ar putea într-o anumită măsură să îți afecteze/influențeze declarațiile în timpul procesului sau în loc să relatezi cât mai detaliat, vei relata în cele din urmă parțial sau în așa fel încât să nu dezvălui foarte multe amănunte care ar putea să te pună într-o lumină nefavorabilă ceea ce într-un proces poate fi crucial pentru stabilirea concretă a anumitor stări de fapt.

10. Amânare, amânare și iar amânare. (râs malefic)

În ceea ce privește sistemul judiciar sunt mai mult decât conștient că, se pot întâmpla foarte multe lucruri înainte sau pe parcursul ședinței de judecată. Și judecătorii sunt oameni și nu vreau să aduc în discuție foarte mult acest subiect însă din diferite motive (subiective sau obiective ..nu știu) există posibilitatea ca, toate eforturile tale în calitate de martor de a te prezenta la instanță să fie spulberate ca prin magie (neagră) de un singur cuvânt: AMÂNARE!.

Încerc în această privință să fiu în asentimentul oamenilor și chiar înțeleg cât de chinuitor poate fi să aștepți ore în șir la coadă, să ajungi de la sute de km depărtare, să îți aștepți cuminte rândul, să te pregătești fizic și psihic pentru ceea ce urmează să spui, să te concentrezi la nivel maxim astfel încât să răspunzi pe măsura așteptărilor judecătorului, fără a lăsa loc de interpretări …însă tot ce poți să faci în această privință este să rămâi calm și să aștepți următorul termen. Toate eforturile (psihice, fizice și chiar materiale) rămân în cele din urmă sub un imens semn al întrebării din partea justițiabililor. De ce?
Poate când voi fi judecător voi înțelege cu adevărat ce presupune o amânare, până atunci rămân la această opinie.

Referințe:

www.jurio.ro

Codul de procedură civilă

Codul penal

 

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *