Rezoluțiune vs. reziliere

Noțiune

Rezilierea si rezoluțiunea sunt modalități de încetare a contractelor pe care le are la dispoziție creditorul dacă nu cere executarea silită a obligațiilor ce decurg din contract.

Efecte

Rezoluțiunea desființează contractul cu efect retroactiv (se consideră că nu a fost niciodată încheiat), pe când rezilierea produce efecte numai pentru viitor. Rezoluțiunea atrage după sine și restituirea prestațiilor primite până la data desființării contractului („fiecare parte este ținută (…) să restituie celeilalte părți prestațiile primite”), spre deosebire de reziliere căreia nu ii este aplicabil acest regim deoarece ea nu poate produce efecte decât pentru viitor.

Art. 1554 alin. (2) din Codul civil prevede o situație în cazul căreia rezoluțiunea nu produce efecte și anume, asupra clauzelor referitoare la soluționarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluțiune.

Felurile rezoluțiunii

Potrivit art. 1550 din Codul civil privind modul de operare al rezoluțiunii, „Rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită”. Al doilea alineat al aceluiași articol prevede posibilitatea părților de a conveni anumite situații în care rezoluțiunea să opereze de plin drept. De asemenea, pot exista anumite situații prevăzute de lege în care contractul se va desființa de drept. Din aceste prevederi rezulă felurile rezoluțiunii:

Rezoluțiunea judiciară – reprezintă regula și intervine atunci când părțile se adresează instanței de judecată și cer desființarea contractului;

Rezoluțiunea unilaterală – operează în situația în care una dintre părți își execută obligațiile decurgând din contract, iar cealaltă parte nu. În această situație creditorul îi va trimite o notificare scrisă debitorului, notificare care este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau de la data la care debitorul a fost pus de în întarziere.

Rezoluțiunea de plin drept (pactul comisoriu) – intervine atunci când în contract se află o clauză prin care părțile stabilesc o modalitate de desființare a contractului. Pentru ca aceasta să opereze se cer întrunite anumite condiții:

  • în contract trebuie să fie prevăzute în mod expres obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea contractului;
  • debitorul trebuie să fi fost pus în întarziere (în afara cazului în care s-a convenit că punerea în întârziere va rezulta din simplul fapt al neexecutârii obligațiilor contractuale);
  • notificarea de punere în întârziere să indice în mod expres condițiile în care pactul comisoriu operează (adică să fie prevăzute consecințele juridice ale desființării contractului).

În cazul pactului comisoriu în care punerea în întârziere nu este necesară, rezoluțiunea contractului operează chiar de la data neexecutării obligațiilor contractuale. Însă, amintim că pentru a opera această formă de rezoluțiune este necesar ca părțile să o fi prevăzut în mod expres în contract.

Putem distinge și după cum rezoluțiunea afectează întreg contractul (rezoluțiune totală) sau doar o anumită parte (rezoluțiune parțială). Cea de-a doua poate opera doar în situațiile în care executarea contractului este divizibilă. Însă, in cazul unui contract plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părți a obligațiilor sale nu atrage rezoluțiunea contractului față de celelalte părți, mai puțin în situația în care prestația neexecutată este una esențială pentru respectivul contract.

Dispozițiile prezentate referitor la rezoluțiune (cu excepția efectelor) sunt aplicabile și rezilierii „dacă nu se prevede altfel” (art. 1549 alin. 2 Cod civil).

Citește și articolul despre taxa de reziliere percepută de companiile de telefonie mobilă AICI.

Concluziile Avocatului General. Protecția consumatorilor și a utilizatorilor de servicii de jocuri de noroc online

1. Numărul cauzei

Cauza C 16/16 P privind  protecția consumatorilor și a utilizatorilor de servicii de jocuri de noroc online

2. Situația de fapt

În anul 2011, în Cartea verde „privind jocurile de noroc online în piața internă”, Comisia a identificat obiectivele comune ale statelor membre privind reglementarea serviciilor de jocuri de noroc online.

În Comunicarea „Către un cadru european global pentru jocurile de noroc online” din anul 2012, Comisia a propus o serie de acțiuni pentru a răspunde provocărilor sociale, tehnice și de reglementare în materie de jocuri de noroc online, afirmând că, în linii mari, nu este cazul să se propună măsuri legislative sectoriale la nivelul Uniunii pentru jocurile de noroc online. În comunicarea respectivă, Comisia a anunțat că va prezenta recomandări privind protecția consumatorilor în domeniul serviciilor de jocuri de noroc online, inclusiv privind protecția minorilor.

Parlamentul European a solicitat ca operatorii de jocuri de noroc online să aibă obligația să furnizeze informații privind autoritătile de reglementare, avertizări pentru minori și utilizarea autorestrictiilor pe site-urile de jocuri de noroc. Acesta a recomandat formularea unor avertizări clare privind consecințele jocului și riscurile dezvoltării dependenței de jocuri de noroc. Comunicările comerciale nu ar trebui să fie nici excesive și nici să fie afișate pe conținuturi dedicate în mod specific minorilor sau în locuri în care există un risc ridicat de vizare a minorilor. Adoptarea recomandării a fost insotită de comunicatul de presă aferent și de un memorandum care prezintă recomandarea Comisiei.

3. Legislație europeană invocată în speță

Conform articolului 263 TFUE, sunt considerate acte atacabile toate dispozițiile adoptate de instituții, indiferent de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii. Sunt excluse din această categorie actele care nu produc efecte juridice obligatorii, precum actele preparatorii, actele confirmative, simplele recomandări și avize, precum și instrucțiunile de ordin intern.

Deși recomandările nu produc efecte juridice obligatorii și nu creează drepturi pe care particularii le pot invoca în fața unei instanțe naționale, acestea nu sunt lipsite totuși de efecte juridice. Astfel, instanțele naționale sunt ținute să ia în considerare recomandările în vederea solutionării litigiilor aflate pe rolul lor în special atunci când ele clarifică interpretarea unor dispoziții naționale adoptate în scopul de a asigura punerea lor în aplicare sau atunci când ele au ca obiect completarea unor dispoziții ale Uniunii care au caracter imperativ.

Conform articolelor 263 TFUE și 277 TFUE, pe de o parte, și articolului 267 TFUE, pe de altă parte, tratatul instituie un sistem complet de căi de atac și de proceduri destinate să asigure controlul legalitătii actelor instituțiilor prin intermediul instanței Uniunii.

4. Concluziile Avocatului General

Având în vedere considerațiile de mai sus, opinia noastră este că Tribunalul a săvarsit o eroare de drept în aprecierea sa cu privire la efectele juridice ale recomandării contestate. În consecintă, în măsura în care prin ordonanța Tribunalului acțiunea a fost declarată ca fiind inadmisibilă, această ordonantă ar trebui anulată.

În conformitate cu primul paragraf al articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea insăsi în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.

În prezenta cauză, Curtea nu este în măsură, în această etapă a procedurii, să se pronunțe pe fondul litigiului cu care a fost sesizat Tribunalul.

Întrucât Tribunalul a declarat acțiunea inadmisibilă, nu a existat decât o dezbatere limitată și mai degrabă indirectă privind fondul cauzei în fața acestei instanțe. În plus, pentru aceleași motive, celorlalte părti interveniente nu li s-a permis să își prezinte observațiile. În cazul în care Curtea declară admisibilă acțiunea în anulare, este probabil ca aceste părti interveniente și, eventual, și altele să fie interesate să își prezinte observațiile.

În opinia noastră, Curtea are insă la dispoziția sa toate elementele necesare pentru a hotări respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de Comisie în primă instantă. În interesul eficienței și al economiei procedurii, propunem Curții să adopte această cale, să declare acțiunea admisibilă și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului în vederea solutionării fondului.

Propunem Curții:

  • anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene în cauza T 721/14 și constatarea admisibilitătii acțiunii în anulare formulate de recurent în cauza mentionată;
  • trimiterea cauzei Tribunalului în vederea solutionării fondului;
  • soluționarea cererilor privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

5. Legislație națională incidentă în speță

Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.