“Răbdarea și executarea silită – oximoron.” | Interviu cu Drăgan Flora, Executor Judecătoresc

BEJ

Am avut plăcerea să discutăm cu Drăgan Flora, actual executor judecătoresc în cadrul biroului său propriu. Îi mulțumim pentru că a acceptat invitația noastră de a ne vorbi mai mult despre o profesie care este prea puțin discutată și sperăm că întregul interviu vă va spori interesul în a face un research pe acest topic.

Bună, Flora! Ce mai faci, cum merge? Am vrea să știm câte ceva despre tine, pentru început. De ce executor și nu altă profesie? Care-i povestea? Suntem curioși, ne place să ascultăm.

Bună! Încep să “meargă” iarăși toate, parcă vara pune un “Stop” pe toate planurile, dar 1 septembrie vine odata cu realitatea comună și uzuală.

Am două argumente generale pentru care am optat pentru această profesie.

În primul rând, nu întâmplător am fost delegată “avocatul clasei” încă din școala primară; iubeam să observ neînțelegerile dintre colegi, să reacționez când unul dintre ei era “partea” mai tăcută și fără să conștientizez îmi însușeam trei profesii: cea de judecător, cea de avocat și executor– de aș fi știu.

În cel de-al doilea rând, iubesc drumurile nebătătorite sau drumurile care nu sunt chiar drumuri, cum râd eu. Iar executarea silită, în ciuda reglementării, rar a ajuns la o practică, cea unitară o lăsăm în afara discuției, desigur.

“Iar dintr-un drum nebătătorit decurg ambiții infinite.”

DRAGAN FLORA

Cum ți s-a părut perioada studenției, ai întâmpinat anumite probleme ale sistemului pe care, poate, nu ți le-ai fi imaginat? Ți-ai fi dorit să fie altfel?

Sistemul de notare, ce ne-a împărțit în două tabere, însă nu el a fost oful meu principal, ci lipsa manierei de a însoți studentul astfel încât acesta să realizeze ce profesie se mulează pe personalitatea sa, precum și capacitatea acestuia de gestionare a spețelor. Spre exemplu, executarea silită era în anul 2014 trecută în revistă în cadrul unui opțional.

“Și da, am și o soluție; în cadrul seminarelor, așa cum se dezbat spețe din perspectiva magistratulului ori avocatului, se poate continua cu perspectiva executorului, ce reprezintă a doua parte esențială a procesului civil, ori cea a notarului, unde și când e cazul.”

dragan flora

Plusul, față de practica în cadrul unui birou, este modelarea gândirii, deoarece studentul știe teoria și speța în cauză și are ocazia să jongleze cu diferite profesii, perspective, alături de un mentor (profu’) și de consilieri juridici (studenții) .

În schimb, în cadrul unui birou, din cauza timpului limitat, de multe ori ne mulăm pe practica fiecarei instituții și ne detașăm de teorie. Desigur, studiul individual este important, dar nu poate fi un fundament.

Ce părere ai despre voluntariat? Crezi că un student la Drept ar trebui să își dedice o parte din timp și acestor activități?

Am fost membru activ E.L.S.A. București timp de trei ani în departamentul ce avea drept obiectiv stagiile de practică sau S.T.E.P. cum era denumit. Eram nelipsită de la evenimente, atât academice, cât și cele opuse. Pentru mine, reprezentative sunt treptele din interiorul facultății, nu cele din față, deoarece eram permanent pe fugă în pauze între demisol- unde era sediul E.L.S.A. și celelelate etaje. Proiectele, oamenii, dorința de evoluție m-au determinat să candidez și să fiu Vicepreședinte timp de un an.

Așadar, da, un student la drept ce simte să se implice în astfel proiecte, își creează și adună materialele necesare pentru momentul în care va apărea întrebarea “tu ce faci după (facultate)?”. Iar pentru mine a fost mereu o condiție și plăcere sine qua non.

Citește mai multe despre asociațiile de studenți aici.

Dar despre stagii de practică?

Desigur, un alt aspect esențial în timpul celor patru ani la drept și de ce nu, chiar și după. Am prezentat anterior perspectivele mele cu privire la ce aș schimba la un seminar, dar și faptul că am reprezentat departamentul din asociație care recruta atât studenții, cât și locurile de practică. Toate acestea nu fac decât să sublinieze poziția mea cu privire la partea practică a acestui domeniu în timpul studenției.

Interesat să faci practică la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării? Teodora Stama, studentă la Facultatea de Drept, ne-a vorbit pe blog despre cum s-a desfășurat stagiul aici.

Ultimele articole publicate:

Ce sfaturi le-ai da studenților pentru cei 4 ani de facultate? Poate că ți s-a părut că ar trebui să pui mai mult accent pe ceva anume (și nu vorbesc neapărat despre studiu, ci despre viața de dincolo de cărți, caiete, legislație, cursuri).

“Observați ce vă atrage atenția, acordați timp aspectului care vă reprezintă, iubiți-l și asumați-vi-l.”

dragan flora

Acum, o întrebare mult așteptată de studenți, mai ales că acum este și febra admiterii în profesie pentru cei proaspăt absolvenți – cum ne organizăm materia în anul 4 atât pentru licență, cât și pentru admiterea în profesia de executor judecătoresc? Dar pe perioada verii, îți mai aduci aminte de acele momente când probabil te topeai de căldură citind și recitind codurile?

În ceea ce privește împărțirea materiei, nu am o soluție universal valabilă. Însă ce m-a condus spre reușită a fost faptul ca am pus accent pe repetarea materiei sub forma modalității de examinare, respectiv grilă sau sinteză. Astfel, am anihilat din start emoția examenului, pentru că era o altă zi în care “învățam acasă”. Creierul este cel mai bun sclav și în perioada aceea am resimțit că este adevarat.

Și da, îmi aduc atât de bine aminte, încât canicula încă o asociez cu învățatul.

Avem un template pentru rezolvarea grilelor – l-am facut special pentru buna ta organizare înainte de admiterile în profesie.

După ce ai văzut “ADMIS” pe liste, cum a început noua etapă a vieții tale? Ai întâmpinat anumite dificultăți, ai avut momente în care ai simțit că vrei să faci o schimbare?

Ca stagiar, alaturi de căutarea unui mentor, ca definitiv, alaturi de căutarea unui spațiu pentru birou.

Încă sunt într-o permanentă căutare, aceasta mergând mână în mână cu curiozitatea, iar aceasta din urmă cu curajul. Iar curajul este esențial pentru mine. Dificultățile au fost multe, poate uneori majore, dar și curajul pe măsură.

Cum ești în prezent? Poate nu vrei să ne spui că nu se împlinește, dar… planuri de viitor?

Ca profesionist, atât prezentul, cât si planul privind viitorul sunt conduse de dezvoltare; dezvoltarea Biroului Executor Judecătoresc Drăgan având ca punct de pornire oamenii, bineînțeles. Am idei care vor aduce o notă distinctă pe piață și dacă pot să ofer un indiciu, s-ar numi “răbdare”.

“Iar răbdarea și executarea silită ar putea fi numite într-un cuvânt oximoron.”

Vrei să le spui cititorilor despre o carte/un film care te-a impresionat?

Evitând detaliile, Sexagenara și tânărul– Nora Iuga.

În final, poate mai vrei să ne mai adaugi ceva..

Pentru toate informațiile neobținute, ușa mea este aproape mereu deschisă 🙂

https://avocatoo.ro/shop/

De-a lungul timpului, am avut ocazia să luaăm interviuri diverselor persoane care exercită profesia de judecător, avocat, chiar și studenți care s-au remarcat încă de la începutul facultății. Te lăsăm să te “delectezi” cu acestea în secțiunea noastră de pe blog – Interviuri.