Pasagerii unui zbor întârziat pot obține și daune morale și materiale

Compania aeriana Blue Air

Pe lângă dreptul de compensare de până la 600 euro prevăzut de legislația UE, pasagerii pot obține despăgubiri materiale și morale conform reglementării naționale

O decizie extrem de importantă a CJUE prevede că pasagerii care primesc compensații de până la 600 euro pentru un zbor anulat sau întârziat au dreptul de a obține și alte despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de anulare sau întârziere.

Pasagerii nu sunt limitați doar la suma standard

Prin decizia de astăzi în Cauza C‑354/18RaduLucian Rusu, OanaMaria Rusu împotriva Blue Air  AirlineManagement Solutions SRL, CJUE deschide cutia Pandorei pentru o nouă serie de procese cu scopul obținerii unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciile cauzate de un zbor întârziat sau anulat.

Instanțele pot acorda despăgubiri individuale

În România, cele mai multe din procesele existente pe rol împotriva companiilor aeriene s-au finalizat cu obligarea companiei la plata sumelor standard prevăzute în Regulamentul nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, instanțele refuzând să acorde și despăgubiri pentru prejudiciile individuale.

Potrivit acestui Regulament, pasagerul este îndreptățit la până 600 euro în cazul în care zborul său este anulat sau are o întârziere de peste 2 ore (citește mai multe aici despre cât poți obține).

Dar dacă din cauza anulării ai fost dat afară de la locul de muncă? Sau ai ratat o semnare? Sau nu ai mai putut ajunge la hotelul unde aveai cazare și ai pierdut sejurul? Mai poți obține bani ȘI pentru asta? Ei bine, răspunsul este DA.

În cazul de față, soții Rusu au cerut instanței de judecată – judecătoria Băcau – să oblige Blue Air, ca pe lângă suma standard de compensare prevăzute de legislația UE, să le acorde și suma de 386 de euro cu titlu de daune materiale, concretizate într‑o reținere din salariu. În plus, au solicitat 1.500 de euro fiecare cu titlu de daune morale.

Instanța le-a respins cererea privind celelalte capete, acordându-le doar suma de 400 euro pentru întârziere, conform Regulamentului nr. 261/2004.

Pierderea salarială poate fi despăgubită de compania aeriană

Prin decizia de astăzi, CJUE vine și afirmă că avem două tipuri de compensații:

  1. compensația standard, de până la 600 euro – menită să asigure fiecărui pasager un minim de recuperare a prejudiciului suferit, fără a ține cont de alte prevederi.
  2. compensația individuală, care trebuie apreciată de la caz la caz de către instanțele judecătorești, care este extra și ține de fiecare pasager în parte și de impactul pe care l-a avut anularea sau întârzierea zborului asupra lui.

”Trebuie arătat că Regulamentul nr. 261/2004 urmărește asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni, indiferent dacă se află într‑o situație de refuz la îmbarcare, de anulare sau de întârziere prelungită a zborurilor, întrucât toți sunt victime ale unor dificultăți și neplăceri grave similare care au legătură cu transportul aerian.

[…]

Acesta vizează să compenseze, în mod standardizat și imediat, prejudiciile constituite de neplăcerile cauzate, printre altele, de refuzul la îmbarcare în transportul aerian de pasageri, fără ca aceștia din urmă să fie obligați să suporte inconvenientele inerente introducerii unor acțiuni în despăgubire la instanțele competente.

[…]

Astfel de valori forfetare nu vizează să despăgubească decât prejudiciile care sunt aproape identice pentru toți pasagerii în cauză.

[…]

Regulamentul nr. 261/2004 în ansamblul său nu prevede compensarea prejudiciilor individuale, inerente motivului deplasării pasagerilor în cauză, a căror reparare impune neapărat o apreciere de la caz la caz a amplorii prejudiciilor cauzate și nu poate, în consecință, decât să facă obiectul unei despăgubiri a posteriori și individualizate.

[…]

Reclamanții au suferit, ca urmare a unui refuz la îmbarcare, o pierdere de salariu cauzată de imposibilitatea de a se prezenta la locul lor de muncă în urma ajungerii cu întârziere la destinație.

Un asemenea salariu nerealizat trebuie considerat un prejudiciu individual, inerent situației proprii a pasagerilor respectivi și impune o apreciere de la caz la caz a amplorii daunelor astfel cauzate.

[…]

Un pasager afectat are dreptul să poată fi compensat pentru un prejudiciu care îi este propriu și care are vocație să fie apreciat individual și a posteriori, în măsura în care dreptul național sau dreptul internațional îi acordă dreptul la o asemenea compensație, cu condiția ca aceasta să fie suplimentară față de compensația forfetară prevăzută de acest regulament.

[…]

În speță, este cert că salariul nerealizat, pe de o parte, este propriu reclamanților din litigiul principal, având vocație să fie apreciat în mod individual și a posteriori, și, pe de altă parte, își are originea într‑un refuz la îmbarcare împotriva voinței lor, ale cărui neplăceri pot fi compensate în mod imediat și standardizat potrivit Regulamentului nr. 261/2004.

În aceste condiții, un asemenea salariu nerealizat trebuie considerat un prejudiciu care poate face obiectul unei compensații suplimentare.

Cauza C-354/2018

Operatorul aerian este cel obligat să ofere informații și să găsească cea mai bună opțiune de reroutare

Soții Rusu mai întreabă instanța europeană dacă ”pasagerul este obligat să efectueze căutări pentru identificarea altor curse către destinație și de să-i solicite companiei găsirea de locuri în cadrul acestor curse sau compania aeriană este obligată din oficiu să caute cea mai avantajoasă opțiune pentru pasager de a‑l transporta pe acesta la destinație?”

Adică știti voi – compania îți zice in aeroport ”Salut, vezi că ajungem peste 10 ore în loc de 2. Aveți aici niște bani, apă și ne mai auzim”. Iar tu începi să cauți frenetic pe telefonul mobil rute alternative, iar apoi te duci la companie să i le prezinți.

Ei bine, potrivit deciziei de astăzi, operatorului efectiv de transport aerian este obligat să prezinte pasagerilor în cauză informații complete privind toate posibilitățile prevăzute pentru ajungerea la destinație, pasagerii în cauză neavând nicio obligație să contribuie activ la căutarea informațiilor în acest scop.

Ai avut un zbor întârziat sau anulat?

Ai dreptul la obținerea compensației standard de până la 600 euro și despăgubiri pentru alte pierderi pe care le-ai suferit. Exercită-ți drepturile!

Total
27
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *