Mi-am căutat firma în BRIS – noul portal de firme la nivel european. Ce am descoperit.

Începând de joi, informațiile cu privire la firmele românești sunt interconectate la nivelul UE.

Din anul 2017, UE a demarat proiectul BRIS – sistemul online de interconectivitate a registrelor privind societățile la nivelul Uniunii Europene. Luna aceasta a venit și rândul României să se integreze. Citește mai jos ce informații poți afla de pe portal.

Ce este BRIS?

BRIS, prescurtat, vine de la Business Registers Interconnection System, adică Sistemul Interconectat al Registrelor privind Societățile. Practic, tot ce înseamnă Oficiul Național al Registrului Companiilor este integrat (sau va fi) în acest sistem.

Acesta a fost implementat în anul 2017, ca un efort comun al Comisiei Europene și guvernelor locale în cadrul proiectului mai mare privind accesul la justiție și are drept scop oferirea informațiilor într-un mod cât mai transparent tuturor cetățenilor UE. Inclusiv prin oferirea informațiilor despre companiile care sunt înmatriculate în unul din statele membre ale Uniunii Europene.

Baza legală de funcționare este dată de Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale și de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/884 al Comisiei din 8 iunie 2015 de stabilire a specificațiilor tehnice și a procedurilor necesare pentru sistemul de interconectare a registrelor instituit prin Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Pentru că a venit și rândul României să se interconecteze la acest sistem, joi Oficiul Național al Registrului Comerțului a dat un comunicat de presă prin care a anunțat conectarea la BRIS.

Potrivit acestui comunicat, prin intermediul BRIS, care poate fi accesat aici, putem afla următoarele informații despre o companie, în mod gratuit:

  • denumirea şi forma juridică a persoanei înregistrate în registrul comerţului;
  • sediul social/profesional al persoanei înregistrate în registrul comerţului şi statul membru în care este înmatriculată;
  • numărul de ordine din registrul comerţului al persoanei înmatriculate/înregistrate, identificatorul unic la nivel European (EUID) şi codul unic de înregistrare fiscală;
  • starea firmei.

Doar că de fapt se oferă mai multe informații, pe care de la ONRC le obținem contracost.

Cum funcționează BRIS?

Ca să poți căuta informații despre o companie, trebuie să îi știi fie denumirea, fie identificatorul european, fie … cum am văzut, numărul de înmatriculare în Registrul Comerțului.

Așa arată interfața:

Am căutat după denumirea companiei, așa cum vedeți mai jos. Introducem denumirea, dăm căutare în toate țările, acceptăm termenii & condițiile și introducem codul de securitate.

Și ni s-a întors asta – pentru că am căutat după nume, mi-a întors toate firmele care sunt înrolate în sistem și care au denumire similară.

Tip: dacă trageți de săgeata aia măriți casuța ca să aflați mai multe informații (destul de neintuitiv).

În cazul meu, pentru că am schimbat la un moment dat sediul social din București în Ilfov, apar de două ori (pentru că schimbarea în alt județ presupune radiere și reînmatriculare în județul nou).

Citește mai multe despre: Tu știi când îți expiră sediul social? și Cum schimbi sediul social al unei firmei sau PFA.


Lasă hârțogăraia pe seama noastră. Fără deplasări inutile, timp pierdut și stat la cozi. Facem totul online. Serviciu oferit în toată țara, vezi mai jos oferta noastră completă.

Am ajuns și pe firmă și am descoperit următoarele informații și documente:

Ce informații poți afla despre o firmă?

Poți afla despre o firmă:

  • denumirea;
  • tipul persoanei juridice;
  • datele de identificare;
  • sediul social;
  • numărul din registrul comerțului;
  • identificatorul la nivel european;
  • codul unic de identificare fiscală;
  • starea firmei;
  • documentele depuse la ONRC vreodată, cu dată.

Acest ultim element este foarte important, pentru că pe portalul ONRC, poți face o cerere întemeiată pe accesul la informații de interes public și să ceri să îți furnizeze date despre o companie, inclusiv din documentele depuse la dosar.

Iar o listă de documente depuse, pe care ONRC nu o pune la dispoziție decât generic sub titulatura de ”mențiune” sau ”depunere documente” fără alte detalii, este extrem de utilă, mai ales când cauți, spre exemplu, proiecte de fuziune, investiții, mecanisme de investiții implementate etc. pe care firmele le-au depus. Te duci punct ochit, punct lovit.

Momentan documentele nu pot fi descărcate prin intermediul portalului, ci trebuie mers tot la Registrul Comerțului din România (sau ne poți contacta pe noi și rezolvăm pentru tine), însă probabil că în următorii 2-3 ani vom avea și această funcție disponibilă. Dar este un punct foarte bun de plecare.

În concluzie, integrarea Registrului Comerțului din România cu BRIS este extrem de utilă, chiar dacă nu pare la prima vedere. Pe măsură ce proiectul se va extinde, probabil vor fi introduse și alte tipuri de date și informații, precum asociați, administratori, coduri CAEN etc, însă și la acest moment este un instrument foarte util în activitatea curentă, pentru că oferă informații destul de complete, disponibile în mod gratuit.

Dacă vrei să faci pe detectivul, ai un nou instrument cu care să te joci 🙂 Ție cum ți se pare această inițiativă? O găsești utilă? Scrie-ne mai jos.


Vrei să începi o afacere sau să faci modificări la un SRL/PFA? Câștigi 3 zile pentru tine dacă ne lași pe noi să ne ocupăm!

Acest serviciu oferit de avocatoo.ro este disponibil în toată țara.

Total
8
Shares