Produsele din tutun cu aromă interzise treptat în UE.

Această interzicere nu încalcă nici principiile securității juridice, egalități de tratament și proporționalității, nici principiul liberei circulații a mărfurilor
Întreprinderea germană Planta Tabak produce și comercializează produse din tutun, în special tutun de rulat aromat.

Aceasta a solicitat la Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania) să se constate că anumite dispoziții din legislația germană referitoare la interzicerea aromelor, a pozelor șocante și  interzicerea publicității aromelor să nu se aplică produselor sale. Aceste dispoziții transpun Directiva din 2014 privind produsele din tutun1, a cărei validitate o contestă Planta Tabak.
Având îndoieli cu privire la validitatea și la interpretarea dispozițiilor relevante ale directivei, Verwaltungsgericht Berlin a adresat Curții de Justiție o serie de întrebări.
Curtea constată că interdicția introducerii pe piață, de la 20 mai 2016, a țigaretelor și a tutunului de rulat aromate, în măsura în care volumul vânzărilor la nivelul Uniunii este mai mic de 3 % în categoria țigaretelor și a tutunului de rulat este validă.
Faptul că directiva nu precizează produsele al căror volum al vânzărilor reprezintă 3 % sau mai mult și că nu prevede un procedeu concret pentru a le stabili nu înseamnă că directiva încalcă principiul securității juridice. Procedura care trebuie urmată pentru a determina dacă un anumit produs din tutun atinge limita de 3 % trebuie să fie stabilită în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză.

Distincția în funcție de volumul vânzărilor este justificată în mod obiectiv și, prin urmare, nu încalcă principiul egalității de tratament.

Interdicția introducerii pe piață a produselor din tutun care conțin o aromă nici nu depășește în mod vădit ceea ce este necesar pentru asigurarea unui nivel înalt de protecție a sănătății umane, în special pentru tineri, și, prin urmare, nu este încălcat principiul proporționalității. 

În plus, deși interdicția în cauză constituie o restricție privind libera circulație a mărfurilor, o astfel de restricție este justificată de punerea în balanță a consecințelor sale economice și a imperativului asigurării unui nivel înalt de protecție a sănătății umane.

În ceea ce privește perioadele de transpunere a directivei în dreptul național, Curtea precizează că statele membre nu pot să stabilească perioade de transpunere complementare celor prevăzute de directivă.

În ceea ce privește interdicția de a aplica la etichetarea pachetelor unitare, pe ambalajul exterior și pe produsul din tutun propriu-zis mărci care se referă la o aromă, Curtea constată că această restricție nu echivalează cu o privare de dreptul de proprietate, ci doar cu o limitare a acestuia. Astfel, directiva lasă titularilor unor asemenea mărci comerciale libertatea de a le exploata în orice alt mod, precum în special prin intermediul vânzării cu ridicata.
În plus, având în vedere că produsele din tutun care au o aromă facilitează începerea fumatului și afectează modelele de consum, această interdicție este de natură să le diminueze atractivitatea și răspunde unor obiective de interes general recunoscute de Uniune, contribuind la garantarea unui nivel înalt de protecție a sănătății publice.

Bibliografie:

https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7052/fr/

Comment

This post doesn't have any comment. Be the first one!

hide comments
Follow
...
Back

Your cart

0

No products in the cart.

Total
0,00 lei
Checkout
Empty

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!

Dacă vrei să nu mai cauți

Îți livrăm tot ce e nou la noi direct la tine în inbox.
VREAU
close-link
Our site uses cookies. Learn more about our use of cookies: cookie policy.
I accept