Etica morală și etica profesională

Încă din cele mai vechi timpuri s-a pus întrebarea dacă se poate da o definiție concretă și exactă termenului de moral și, totodată, ne-am pus întrebarea dacă moralitatea poate fi însoțită de alte adjective sau descrieri deontologice sau profesionale.

În cele ce urmează vom încerca o expunere de exemple și explicații cu privire la moralitate și etică și vom încerca întrepătrunderea conceptuală a unor termeni vast dezbătuți în doctrinele de specialitate.

Ce înseamnă moral și profesional?

Pentru început trebuie stabilit cadrul conceptual în care ne situăm și trase niște linii precise asupra termenilor pe care vom stărui până la finalul expunerii. Din titlu ne este expus cuvântul de etic.  Acesta este principalul concept pe care filosofia îl cercetează și cuprinde aprofundarea și cercetarea chestiunilor ce țin de moralitate.

Celebrul filosof Immanuel Kant, în lucrarea sa numita Întemeierea metafizicii moravurilor prezintă faptul că etica este răspunsul la întrebarea ce trebuie să fac?.

În susținerea acestuia se pleacă de la premisa faptului că de la început există o etică verbală ce este acceptată de mase.

În schimb, se propune de o altă parte a doctrinei că premisa de la care ar trebui să se plece nu este cea enunțată de noi mai sus, ci aceea că întrebarea ar trebui să fie Ce pot știi despre ceea ce trebuie să fac?.  Pe când se poate considera că între etică și morală se poate pune un semn de egalitate, între etică și interacțiunea profesională, adică particularizarea din viziunea anumitor profesii. Deci, aici se discută despre analizarea din punct de vedere filosofic al unor cazuri practice, al unor situații sau probleme relevante ce au apărut în lumea reală, adică în mediul de afaceri sau în mediul economic etc.

Morala, pe de altă parte, este văzută a fi o percepție comportamentală ce diferențiază intențiile, deciziile și acțiunile între bine și rău, o imperativă socială bazată pe spiritualitate și liber arbitru ce poate crea un plus valoare, o civilizare a individului la un anumit moment dat în timp.  

Necesitatea implementării unor coduri deontologice

În timp ce teoriile evoluează și încep să apară din ce în ce mai multe conceptualizări în materie de moralitate și etică și găsirea unor linii comune între autori, pentru a putea ține frâiele unei lumi în continuă dezvoltare, s-a ajuns la crearea unor coduri deontologice pe care le vedem ca însumarea tuturor conceptelor filosofice într-un cod de valori ce duc la stabilirea standardelor profesionale pe care diferite ramuri de activitate trebuie să le respecte pentru a putea fi în aceeași linie cu cei pe care am dori să îi numim drepți.

Ca exemple de coduri deontologice scrise special pentru a fi respectate putem cita Etica profesiei de avocat, Etica  profesiei de Consilier juridic etc. Articolul 9 din Legea profesiei de avocat spune că Avocatul este dator să-și sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod corect și cu întreaga diligență. [1]

Etica profesională asupra individului

Putem trece etica la nivelul în care discutăm despre aceasta ca o autoritate asupra individului.

Întrebarea pe care ne-o punem în mod firesc este dacă această autoritate are forța necesară ca să țină masele în frâu, dacă poate să unească, nu să genereze anarhie sau dacă o putem vedea ca pe autoritatea absoluta fără de care omul și conștiința umană nu ar mai putea ține seama de limite și am ajunge la instinctualitatea animală.

Trebuie distinsă, totodată și legitimitatea acestei autorități, deoarece orice exces de putere poate duce la nulitatea acestei autorități oferite de etica despre care discutăm. Această moralitate trebuie văzută și înțeleasă din viziunea celor care au creat-o, deoarece în fiecare colț al planetei în care vei merge, vei întâlni anumite principii ce nu pot fi atinse, deci nu trebuie să fie încălcate, deoarece ar duce la sancționarea celui ce le-a încălcat.

Ceea ce dintr-un punct de vedere poate să pară perfect normal, moral și plin de rațiune, din alt punct de vedere va fi văzut ca fiind imoral, imposibil și de nepermis.

Aici putem da exemplul Franței care a interzis printr-o decizie a guvernului francez din 2019 faptul că în scoli și în locurile publice portul voalului islamic, deoarece aceștia consideră că în identitatea lor dogmatică nu trebuie purtat sau impus a se purta acesta, plus de aceasta intervin conflictele culturale și șicanările între elevi sau chiar oameni ce nu împărtășesc aceleași valori.  

Etica profesională în practică

Am putea considera că etica este atât de variată încât fiecare personaj, fiecare entitate își poate face propria sa autoritate propria sa carte de valori și de principii pe care ceilalți participanți la raporturile cu aceasta trebuie să le respecte.

Un exemplu de etică profesională pe care îl poate adopta o organizație îl reprezintă regulamentul intern de organizare și funcționare al companiei, adică acel document în care sunt trecute regulile de bună practică și conduita ce trebuie urmată de personal.

Cu titlu de exemplu, în regulamentul intern al unei companii se poate regăsi regula: Angajatul trebuie să nu pătrundă în incinta companiei, în timpul orelor de program cu arme de foc sau arme albe ce pot pune în pericol viața și integritatea corporală a celorlalți angajați. Această faptă fiind sancționată cu avertisment scris, iar în funcție de gravitatea situației se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă pe motive disciplinare.

Totodată considerăm că nu poate exista etică profesională fără etică morală, deoarece înainte de a intra în orice relaționare de tip social sau interuman trebuie să ai stabile bazele relaționării și integrării, trebuie să fi construit ca om și ca viziune, iar de aici pleacă, considerăm noi, cheia succesului uni companii, unei idei sau a unui om ca individ. Cu cât principiile sunt mai solide pentru acea persoană și cu cât puterea sa morală este mai mare, cu atât are mai mult de câștigat și poate să treacă la nivelul la care să împărtășească viziunea și formările sale cu ceilalți membrii ai comunității care găsesc în acel om sau în acea idee aceleași principii care le-ar putea ghida și pe ele către construirea de lucruri si fapte mărețe atât pentru ei cât și pentru societate.

Această etică nu trebuie să fie văzută ca pe o impunere sau ca pe o restricție de la viziunile individuale sau colective (în cazul în care discutăm despre principiile si fundamentele unei comunități sau ale unei înglobări de oameni sau fundamente). De aici am porni discuția către un exemplu concret prin care se prevede o interdicție expresă de a exercita profesia de avocat este dată chiar de legea mai sus amintita și anume:

Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:

  1. activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;
  2. ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri;
  3. exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț.[2]

Prin bunele moravuri ar trebui să înțelegem ansamblu de norme de conduită care au un caracter moral și la care legea civila face trimitere în unele situații pentru a fi luate în considerare în situația unui proces în fața unei instanțe de judecată. Acestea sunt considerate a fi un criteriu de apreciere a caracterului imperativ pe care îl au unele texte de lege cum ar fi cel de mai sus în care a fi în afara bunelor moravuri te face neeligibil pentru a putea intra în profesia de avocat și care este un criteriu de selecție eliminatoriu din acest punct de vedere. Totodată, acestea arată caracterul ilicit al unei cauze sau conduite contractuale.

Ca să rămânem în aceeași sferă de tratare, oferim cu titlu tot exemplificativ articolul 11 din Codul Civil care se intitulează și impune ca regulă general valabilă faptul că bunele moravuri sunt de esența raporturilor interumane și sunt cele mai importante reguli de la care nu există și nu poate exista nici măcar un tip de derogare sau adăugare pentru a putea completa, deci instituie o interdicție totală și conferă un caracter absolut bunelor moravuri:

Art. 11. Respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri
Nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.[3]

Ca să facem un mic comentariu asupra acestui text foarte important și interesant menționăm că acesta consacră și instituie într-un mod indirect principiul autonomiei de voință în actele juridice civile și conferă direct o îngrădire a acestei autonomii, în folosul general al societății civile printr-o dispoziție ce ține de ordinea publică (acestea fiind apreciate de societate și de cutumele ce s-au instaurat in circuitul juridic civil).

Se apreciază în literatura juridică faptul că ordinea publică include bunele moravuri, imoralitatea fiind pedepsită ori de câte ori se pune în discuția aprecierii unui act sau fapt juridic. Actele juridice sunt  pedepsite cu nulitate (absolută sau relativă).

În zona dreptului muncii găsim tot o interdicție care ne spune că etica morală este extrem de importantă chiar de la încheierea unui contract de muncă, fiind sancționată orice încheiere a unui contract individual de muncă ce are clauze imorale:

Art. 15 din Codul Muncii
Este interzisă, sub sancțiunea nulității absolute, încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activități ilicite ori imorale.[4]

În multe companii sau instituții de drept public sau privat, consideram noi, bunele moravuri sunt chiar punctul de plecare în momentul în care se dorește angajarea sau înlocuirea unui anumit angajat, iar pentru fiecare dintre acestea se pleacă de la o anumită premisă pe care o numim ordine publică, principiu sau chiar bună-credință.

Tot în această categorie putem să exemplificăm articolul 19 din statutul profesiei de consilier juridic:

Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu:
a) calitatea de avocat;
b) activitățile care lezează demnitatea și independența profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;
c) alte profesii autorizate sau salarizate;
d) funcția și activitatea de administrator sau de lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară;
e) activitatea publicistică salarizată;
f) alte incompatibilități prevăzute de lege sau rezultate din situația de conflict de interese, în condițiile legii.[5]

După cum se observă, nimic din ceea ce ne înconjoară nu poate fi făcut fără o etică morală, mai apoi profesională și in cele din urmă intelectuală. Deci, considerăm că există o relație de la parte la întreg, întregul fiind etica, moralitatea de care se poate da dovadă. Afirmația aceasta are la bază gândirea aristotelică, adică etica nicomahică ce are ca subiect principal virtutea și fericirea, ceea ce necesită oamenii pentru a fi fericiți și împliniți.

Ceea ce se aplică din această gândire chiar și in zilele noastre este faptul că ideea principală promovată de Aristotel cum că există diferențe de opinie în legătură cu ceea ce e bine și ce e rău pentru oameni și cu acestea trebuie să își găsească o rezolvare. Deci binele nu primește o definiție în această concepție, ci mai de grabă o întrebare, însă nu și o rezolvare. Tocmai de accesa conceptualizarea actuală lasă o marjă de apreciere la nivelul fiecărui domeniu ca să considere singur ce este bine și ce este rău sau de neacceptat în domeniul respectiv de activitate. Tot în concepția aristotelică de la 350 înainte de Hristos binelui cel mai înalt îi sunt conferite niște caracteristici și anume: este dezirabil în întregime, nu este dezirabil pentru altceva și toate celelalte sunt de dorit pentru acesta. De aici am adăuga faptul că nici o persoană nu poate și nu trebuie să trăiască alt scop și alt bine, decât cele proprii.

De la ultima idee enunțată aș pleca cu un exemplu de bine pe care altcineva poate să îl facă și care poate să aducă satisfacții maxime și celei de-a doua persoane participante la raport. Aici aș dori să exemplific articolul 6, alineatul 1 din Statutul profesiei de avocat care spune așa: Libertatea și independența profesiei de avocat sunt principii în baza cărora avocatul promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale clienților potrivit Legii și prezentului statut. Aceste principii definesc statutul profesional al avocatului și garantează activitatea sa profesională.[6]

Deși subiectul este mult mai vast și merită o cercetare mai profundă și amănunțită, considerăm că am pus în lumină aspectele cele mai importante pe care etica le reliefează: etica moră, profesională, deontologică și multe altele. Deci etica este substantivul ce poate primi alături nenumărate adjective cât mai reale și practice.


[1] Art. 9 din Legea profesiei de avocat din 30.09.1995

[2] Art. 15 din Legea profesiei de avocat din 30.09.1995

[3]  Art. 11 din Codul Civil român

[4]  Art. 15 din Codul muncii roman

[5] Art. 19 din Statutul profesiei de consilier juridic din 06.03.2004

[6] Art. 6, alin. 1 din STATUTUL din 3 decembrie 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT

Poza de Skitterphoto pe Pexels