De ce avem nevoie de cluburi pentru femei de afaceri ?

Avem nevoie de întâlniri mai dese între femei de afaceri?

Sâmbătă a avut loc a 6-a ediție a conferinței Business Ladies Club din Cluj-Napoca, devenită deja tradiție de toamnă. Află mai jos cum a fost și de ce e important să avem astfel de evenimente.

Oh, nu, un eveniment pentru … femei?

Recunosc că în momentul în care am fost contactată să mă duc să vorbesc la Business Ladies Club am fost nițel sceptică. Am și râs un pic în sufletul meu, pe ideea: ce? un eveniment făcut de femei pentru femei? Mbine.

Dar cum voiam să mai dau Bucureștiul pe Cluj și să mai respir niște aer molcom și domol, neștiind că fix sâmbătă o să vină gerul de pe lume, am zis că nu are ce să strice. Lângă aeroport stau, avionul a făcut fix 35 minute, minunat.

Image may contain: 7 people, people smiling, text

Și am ajuns acolo, la The Office unde în sala de conferințe erau multe femei și vreo 4-5 bărbați (dintre care unul era fotograf). Aproape de ora 12 au început să vină și participantele – ce am remarcat din prima a fost că erau de toate vârstele, de la studente de 19 ani până la femei antreprenor cu o carieră lungă în spate.

Ia uite, noi de ce nu avem așa ceva în București?

Un business născut din nevoie

Prima sesiune a fost deschisă de Ioana Marinescu, care a pus pe picioare brandul de cosmetice Plush Bio dintr-o nevoie personală: aceea de a scăpa de acnee, fiind absolventă de farmacie. După vreo 7 ani de teste, a descoperit și formula care dă rezultate. Ce pot să vă zic este că tenul ei arată impecabil.

Pe lângă asta, Ioana a vorbit despre un subiect familiar mie: munca peste măsură, suprasaturarea și echilibrul inexistent între viață personală și personală atunci când faci ceea ce-ți place. Am primit toate un cadou din partea ei, format dintr-o cremă de lift intens de noapte și o apă micelară cu portocale pe care nu am putut să o iau cu mine pe avion, însă vă pot spune că crema este absolut senzațională de la prima folosire.

A urmat apoi Cristina Cherecheș de la Talent Matchmakers care ne-a povestit despre cum gestionezi eficient o echipă, folosind inclusiv tehnici de design thinking. În București au loc întâlniri frecvente pe tema Design Thinking la care îmi tot propun să ajung de ceva timp – cu ocazia asta poate că o să și ajung într-un final.

Am urmat apoi eu care, mai cu o glumă, mai în joacă, am povestit despre abordarea pe care trebuie să o aibă un client atunci când se duce la un avocat cu o problemă.

Ștafeta este înmânată Anei Udriște, care, prin dinamism și umor, a reușit cu ușurință să surprindă sala într-un amalgam…

Posted by Business Ladies Club on Saturday, November 23, 2019

Despre identitatea de brand și naturalețe

A urmat pauza de networking, am mâncat prăjituri bune cu cocos și ne-am reîntâlnit cu Cristina Norocel, care a povestit de importanța identității de brand. Ea a pus pe picioare și programul de antreprenoriat Rezist să fiu antreprenor, unde aștept să mă duc cu prima ocazie, că am auzit numai lucruri bune 🙂

Ioana Toșa, director regional la Auchan Romania, a împărtășit despre ce înseamnă să prinzi oportunitatea la momentul potrivit și să profiți de ea.

Am auzit apoi de la Natasha Ioana că ea este de profesie #influencer. Ce nu știți voi este că Ioana a absolvit Facultatea de Drept de la UBB și voia să se facă notar, însă s-a îndrăgostit și a plecat în țări străine alături bărbatul respectiv, lucru care i-a schimbat complet percepția asupra vieții.

Mi-a plăcut foarte mult sinceritatea cu care a vorbit despre povestea ei de viață și ce înseamnă această meserie dincolo de ceea ce vedem noi pe Instagram. And yes, she looks like a baby doll.

Sesiunea, și conferința, s-a încheiat cu o prezentarea și un Q&A din partea Danei Rogoz, aka Abramburica aka Mimi din ”La Bloc”. Recunosc că nu am avut niciodată șansa să o întâlnesc până acum și am fost încântată peste măsură de naturalețea ei.

Am rămas și cu ceva drag mie: conținutul de calitate în online trebuie să fie natural și să se identifice cu persoana care îl scrie, altfel se simte. Nu cred că putea fi mai bine exprimat. A vorbit despre blog și cum o ajută colaborările din online să își urmeze pasiunea: aceea de a face teatru. Pentru că știm că în România nu se câștigă de pe scenă cum ar trebui și este un mare lucru să poți alege piese în care să joci, chiar și gratis, în fața unui public de 60 de persoane.

Avem nevoie de astfel de întâlniri?

Cum ziceam, am fost sceptică la început, dar am zis că oricum o să mă distrez, așa că de ce nu.

Însă … nu e chiar așa. Da, a fost o chestie foarte interesantă, din care am învățat niște lucruri. Însă credeți-mă pe cuvânt când zic că nu e un lucru ușor să vorbești în fața a peste 100 de femei care sunt cu ochii pe tine – și să le mai faci să și râdă.

Adevărul e că avem nevoie din când în când și de astfel de momente. Nu spun că persoanelor de sex masculin le este mai ușor sau mai greu în lumea antreprenoriatului, ci doar că întâlnirea de astăzi a fost pentru mine un trigger care m-a făcut să conștientizez că dacă vrei, există o comunitate. Când ați mai văzut voi peste 100 de femei în aceeași sală care să nu se păruiască?

Mi-aș dori să fie asemenea evenimente și în București, #pebune, în care femeile să se întâlnească și să împărtășească din experiența lor de viață și de business. E frumos să vezi și partea din spate a unui chip frumos (sau brand bine lucrat în cazul meu), cu sacrificiile pe care le presupune.


Business Ladies Club este un ONG înființat în 2011 în Cluj-Napoca, concentrat pe studente care vor să devină antreprenoare în viitorul apropiat, prin combinarea metodelor de educație formală cu cea non-formală. Fără să intru în prea multe detalii organizatorice, pot doar să spun că fac o treabă excelentă și că mă bucur mult că am putut participa la un astfel de eveniment.

Iar de final, gândește-te la următoarea întrebare:

Care este cea mai mare provocare a ta în calitate de femeie?

Care este cea mai mare provocare a ta în calitate de femeie?
#dereflectat

Nu uita să te abonezi la newsletter-ul de mai jos – trimitem 1 sau 2 mailuri pe lună, când avem ceva interesant de zis.