Daca vinzi un telefon pe o platforma online esti comerciant?

Platformele de vânzare online (precum eMag, olx, breslo etc.) oferă canale de vânzare nu numai pentru comercianții profesioniști (adică firme cu acte în regulă), ci și pentru persoanele care vând bunuri second-hand (adică Ion Popescu, vecinul de la etajul 6).

Pentru cumpărători, anuțurile nu întotdeauna clarifică dacă vânzătorul este un comerciant profesionist sau o persoană fizică (de multe ori firmele trec ca persoană de contact o persoană fizică, care e de fapt vânzătorul sau invers). Această distincție este importantă deoarece consumatorii care cumpără de la un comerciant profesionist pot beneficia de legislația UE în materie de protecție a consumatorilor, în timp ce aceste protecții nu se aplică în vânzările consumator-consumator (adică persoană fizică – persoană fizică, când cumperi un telefon de la vecinul de la etajul 6).

În hotărârea din 4 octombrie 2018, cauza C-105/17, Curtea Europeană de Justiție stabilește un set de criterii pentru a stabili dacă o persoană se încadrează în noțiunea de “comerciant” în temeiul Directivei privind drepturile consumatorilor (Directiva 2011/83/UE) și Directiva privind practicile comerciale neloiale (Directiva 2005/29/CE).

Fapte

În 2014, un consumator a cumpărat un ceas de la un vânzător persoană fizică pe o platformă online din Bulgaria (olx.bg). În urma livrării ceasului, cumpărătorul a descoperit că nu corespundea descrierii din anunț și a cerut banii înapoi vânzătorului. Vânzătorul a refuzat să îi dea banii înapoi, iar cumpărătorul a depus o plângere la Comisia bulgară pentru protecția consumatorilor (BCPC).

BCPC a aflat ulterior că vânzătorul, doamna Kamenova, a publicat un număr total de opt anunțuri pentru diferite produse noi și second-hand (de exemplu, cititoare electronice, telefoane, kituri de încărcare a telefonului fără fir, o mașină și mozaic turcesc) pe platformă. În 2015, BCPC a amendat-o pe doamna Kamenova pentru încălcarea legislației bulgare privind protecția consumatorilor (BCPL), întrucât nu a menționat anumite informații solicitate în reclame, cum ar fi dreptul consumatorului de a se retrage din contract.

Doamna Kamenova a făcut apel la pedeapsa administrativă pentru motivul că nu era “comerciant” și ca atare nu trebuia să respecte cerințele de informare din BCPL. Dat fiind că rezultatul cauzei depinde de interpretarea dispozițiilor relevante ale legislației UE implementate în BCPL, Curtea Administrativă de la Varna (Bulgaria) a solicitat Curții Europene de Justiție o hotărâre preliminară.

Noțiunea de ”comerciant”

Cu titlu introductiv, Curtea de Justiție a constatat că întrebarea instanței de trimitere urmărea interpretarea noțiunii de “comerciant” prin raportare Directiva privind practicile comerciale neloiale.

Aceasta ar putea părea o greșeală, deoarece decizia de amendare a dnei Kamenova s-a bazat pe o încălcare a articolelor 47 și 50 din BCPL, care transpune în dreptul bulgar articolele 6 și 9 din Directiva privind drepturile consumatorilor. Această greșeală aparentă nu a împiedicat Curtea de Justiție să emită o hotărâre preliminară, întrucât a constatat că noțiunea de “comerciant” este aproape aceeași în ambele documente și trebuie interpretată uniform.

În ceea ce privește sensul și sfera de aplicare a noțiunii de “comerciant“, Curtea a constatat că legiuitorul UE a adoptat o noțiune deosebit de largă a acestui termen. Este un concept funcțional care trebuie determinat în raport cu conceptul de “consumator“, dar diametral opus.

Potrivit Curții, un consumator este, în mod obișnuit, într-o poziție mai slabă, întrucât trebuie considerat a fi mai puțin informat, slab din punct de vedere economic și mai puțin experimentat din punct de vedere juridic decât comerciantul. Curtea a hotărât că, pentru a evalua dacă o vânzare se face în calitate de “comerciant”, trebuie să se verifice dacă relația contractuală se numără printre activitățile pe care o persoană le oferă “în scopuri legate de comerțul, afacerea, meseria sau profesia sa” sau în numele a unui comerciant. Pentru a stabili dacă suntem într-un asemenea caz, instanța de trimitere trebuie să adopte o abordare “de la caz la caz” și să verifice dacă:

  1. vânzarea pe platforma online a fost realizată în mod organizat,
  2. această vânzare are un scop lucrativ (generator de profit),
  3. vânzătorul dispune de informații și de competențe tehnice referitoare la produsele pe care le oferă spre vânzare și de care consumatorul nu dispune în mod necesar, astfel încât vânzătorul să fie plasat într‑o poziție mai avantajoasă în raport cu consumatorul menționat,
  4. vânzătorul are un statut juridic care îi permite să realizeze acte de comerț și în ce măsură vânzarea online este legată de activitatea comercială sau profesională a vânzătorului,
  5. vânzătorul este obligat la plata TVA‑ului,
  6. vânzătorul, acționând în numele unui comerciant determinat sau în contul lui ori prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul său, a perceput o remunerație sau a participat la profit,
  7. vânzătorul cumpără bunuri noi sau second‑hand în vederea revânzării acestora, conferind astfel acestei activități un caracter de regularitate, o frecvență și/sau o concomitență în raport cu activitatea sa comercială sau profesională,
  8. produsele vândute sunt toate de același tip sau de aceeași valoare, în special dacă oferta este concentrată asupra unui număr redus de produse.

Curtea a hotărât că aceste criterii nu sunt nici exhaustive, nici exclusive. În consecință, respectarea unuia sau mai multora dintre aceste criterii nu determină, în sine, că un vânzător online este un “comerciant”. Mai precis, Curtea a hotărât că simplul fapt că o vânzare are ca scop generarea de profit sau că o persoană publică o serie de anunțuri pe o platformă online pentru vânzarea atât a bunurilor noi, cât și a celor de second-hand nu este în mod necesar suficientă pentru a clasifica persoana ca fiind “comerciant”.

Implicații practice

Aceasta este prima hotărâre a Curții conform căreia noțiunea de “comerciant” în temeiul Directivei privind practicile comerciale neloiale și Directiva privind drepturile consumatorilor trebuie interpretată uniform, ceea ce reprezintă un rezultat logic.

De asemenea, Curtea a arătat – pentru prima dată – un set extins de criterii care ar trebui aplicate ca punct de plecare pentru a evalua dacă o parte poate fi considerată “comerciant”. Cu toate acestea, nu există orientări clare cu privire la ponderea relativă a fiecărui criteriu. Acest lucru este ușor de înțeles, deoarece va fi întotdeauna dificil să se definească un punct exact de “cotitură” în care o persoană devine un comerciant (de exemplu, o persoană care vinde o mie de telefoane va fi cel mai probabil considerată un comerciant, dar este valabil și pentru o persoană care vinde 50 de telefoane?).

În orice caz, Curtea clarifică faptul că persoanele fizice care vindeau în mod ocazional bunuri la mâna a doua pe piețele online nu este probabil să fie considerate “comercianți”Această hotărâre sugerează cu tărie că doamna Kamenova nu va fi considerată comerciant, dar la sfârșitul zilei va fi de competența instanței naționale să decidă.

În cele din urmă, deși această hotărâre a fost pronunțată într-un litigiu privind o amendă administrativă pentru încălcarea (pretinsă) a normelor de protecție a consumatorilor, constatăm că noțiunea de “comerciant” poate fi relevantă și în litigiile civile-comerciale.

Află ce drepturi ai în calitate de consumator aici și aici.


Pentru mai multe informații, intră în contact cu unul din specialiștii noștri la [email protected] sau scrie-ne mai jos!

[wpforms id=”12190″ title=”true”]

Comment

This post doesn't have any comment. Be the first one!

hide comments
Follow
...
Back

Your cart

0

No products in the cart.

Total
0,00 lei
Checkout
Empty

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!

Dacă vrei să nu mai cauți

Îți livrăm tot ce e nou la noi direct la tine în inbox.
VREAU
close-link
Our site uses cookies. Learn more about our use of cookies: cookie policy.
I accept