Cum poți cumpăra teren pe Lună?

Dacă acesta ar fi o întrebare adresată unui practician de drept spațial (da, chiar sunt câteva) răspunsul scurt și evident ar fi că nu poți. Dar noi la Avocatoo, vrem să facem dreptul mai simplu, și viața ta mai interesantă, deci răspunsul va fi unul preferat de profesorii dela drept: depinde.  

Spațiul are propriul lui tratat, fiind vorba de Outer Space Treaty, care a fost semnat în 1967, cu doi ani înaintea primului contact omenesc cu Luna. Conținutul acestui tratat este axat pe principii de bază, cum sunt interzicerea plasării armelor nucleare în spațiu și cercetarea acestuia. Articolul 2 al acestui tratat ne răspunde mai clar la întrebarea inițială. Acesta constată că spațiul, corpurile cerești și Luna nu pot fi ocupate de nicio națiune, acestea fiind clasate ca res communis, adică patrimoniul comun al omenirii.

În acest fel, steagul American plasat de Buzz Aldrin și Lance Armstrong nu înseamnă că acea parcelă de pe Lună e teritoriu American, dar conform tratatului, steagul și obiectele plasate în spațiu rămân proprietatea statului care l-a plasat-o acolo.

În 1979 a urmat un tratat mult mai specific, care se axa doar pe lună. Moon Agreement-ul nu a fost semnat de statele care aveau programe spațiale și prin urmare acesta a eșuat din punct de vedere practic. De exemplu, România este unul dintre cele patru state care a semnat acest tratat. Tratatul a eșuat pentru că a inclus Luna în categoria Common Heritage of Mankind care n-ar fi permis nicio acțiune comercială în spațiu. Acesta poate suna foarte futurist, dar state ca Luxemburg, U.A.E sau Statele Unite au deja legislații proprii care autorizează exploatarea minieră a spațiului, mai ales a asteroizilor.

Adăugând un fun fact la sfârșit, în 1969, deci cu 50 de ani în urmă, Apollo 12 era să se lanseze în spațiu iar sculptorul Forrest Meyers s-a gândit să plaseze artă pe lună. După ce oficialii de la NASA n-au vrut să-l ajute, Meyers l-a rugat pe prietenul său să amplaseze bucata de ceramică (cu dimensiuni de 1.9 cm × 1.3 cm) pe modulul lunar. Această bucată de ceramică conținea patru desene, care au fost făcute de prietenii lui Meyers. Așa a ajuns prima bucată de artă pe Lună, Meyers numindu-l Moon Museum, Muzeul de pe Lună.