Certificatul de situație de urgență v.s. certificatul de forţă majoră- ce alegem?

obtinere certificat de situatie de urgenta

Update 20 05 2020: potrivit Ordinului nr. 1730/2020 pentru modificarea Ordinului ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2, certificatul de urgență poate fi cerut până la 15 iunie 2020, iar veniturile sau încasările se vor raporta la perioada martie, aprilie sau mai 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020.

Update 14 05 2020: potrivit declarațiilor de presă ale vicepremierului Raluca Turcan, certificatele de urgență se vor putea emite până pe data de 15 iunie 2020, companiilor care le solicită. Pentru a se aplica aceste prevederi, ordonanța de urgență adoptată azi de Guvern trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial.

În spaţiul economic, pe fondul pandemiei de COVID-19 care a generat decretarea stării de urgenţă, a apărut, în ultimele săptămâni, certificatul de situație de urgență. Totuşi, exista deja reglementat în legislaţia română un certificat de forţă majoră. În acest articol, am făcut o comparaţie între aceste două certificate, pentru a înţelege exact ce presupune fiecare, la ce ajută şi cine le poate solicita.

La finalul acestui articol vei putea descărca și materialul nostru grafic privind comparația între cele două certificate.

Articolele avocatoo.ro în contextul COVID-19 au fost citite de peste 500.000 de persoane:

Scopul lor

Certificatul de situație de urgență are rolul de a certifica afectarea activităţii operatorilor economici în contextul pandemiei de Covid-19, la cerere şi pe bază de documentaţie, conform Ordinului 791/2020 al Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.  

Există două categorii de certificate de situație de urgență:

  • certificate albastre – pentru cei care cer acordarea acestuia în baza declarației pe propria răspundere din care rezultă întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate.
  • certificate galbene– pentru cei care cer acordarea acestuia în baza declarației pe propria răspundere din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020.

Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgență.

Certificatul de forţă majoră, în schimb, avizează existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale, conform Legii 335/2007 privind camerele de comerț din România.

Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, aşa cum prevede art. 1351 alin. (2) din Codul Civil. Ca exemple, putem enumera: inundaţiile, seceta, calamitățile naturale, fenomenele meteorologice extreme, ninsori abundente, starea de necesitate, restricţionarea circulaţiei şi a navigaţiei.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 29/2020 publicată în Monitorul Oficial, Guvernul României recunoaște în mod clar pandemia COVID-19 ca fiind un caz de forță majoră. Dar, acest lucru nu înseamnă că se aplică, în sens larg, tuturor contractelor, ci depinde de împrejurările şi momentul încheierii lor.

De exemplu, apariţia pandemiei de coronavirus poate scuti părţile de tragerea la răspundere în cazul unui prejudiciu rezultat din neexecutarea obligaţiilor contractuale, dacă acel contract a fost încheiat înainte de fi previzibilă răspândirea virusului şi decretarea stării de urgență. Dacă la momentul încheierii contractului era cunoscută amploarea răspândirii virusului şi implicit luarea unor măsuri restrictive, nu se poate considera că pandemia de COVID-19 reprezintă un caz de forţă majoră.

Am scris mai multe despre coronavirusul și forța majoră în contracte, cu exemple practice, aici.

Descarcă de aici GRATIS tabelul complet cu sancțiunile din timpul stării de alertă

sau descarcă cu:

Cine le poate solicita

Certificatul de situație de urgență poate fi eliberat întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor) sau ONG-urilor care şi-au întrerupt activitatea total sau parţial, în baza deciziilor autorităţilor publice, pe perioada stării de urgenţă.

Certificatul de forţă majoră poate fi solicitat de orice comerciant în cadrul relaţiilor cu partenerii contractuali, inclusiv întreprinderile mari, aşa cum subliniază Camera de Comerţ şi Industrie a României într-un comunicat recent. 

Certificatul pentru situații de urgență poate fi solicitat de SRL-uri, SA-uri, PFA-uri, ONG-uri, II, IF etc.

Noţiunea de comerciant a fost înlocuită, prin intrarea în vigoare a Codului civil actual, cu cea de profesionist. Profesioniştii sunt toți cei care exploatează o întreprindere, conform art. 3 din Codul Civil. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Consider că această noţiune a fost folosită în contextul de faţă pentru a se evidenţia faptul că cel care are dreptul de a cere eliberarea unui certificat de forţă majoră trebuie să se afle într-un raport contractual care rezultă din activitatea sa profesională de comerţ.

Certificatul de forţă majoră se adresează, aşadar, celor care nu-şi pot executa obligaţiile ce rezultă din contracte comerciale, din cauza unei eveniment generat de circumstanţe străine de voinţa lor, care nu poate fi înlăturat şi asupra căruia nu li se poate reţine culpa.

Ce efecte au

Prin obţinerea certificatul de situație de urgență, IMM-urile, ONG-urile, PFA-urile sau oricare alți profesioniști pot beneficia de:

  • amânarea plăţii utilităţilor (electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice, internet) şi a chiriei datorate pentru sediul social;
  • nedatorarea penalităţilor pentru întârzierea executării obligaţiilor din contractele încheiate cu autorităţile publice;
  • posibilitatea invocării forţei majore, în orice alte contracte.

Certificatele de situație de urgență nu mai sunt necesare angajatorilor care își reduc sau își întrerup activitatea ca urmare a pandemiei de Covid-19 în vederea obținerii șomajului tehnic, conform OUG 32/2020.

Aşadar, certificatul de situație de urgență poate fi folosit fie în relațiile cu instituțiile publice, pentru obținerea de facilități/măsuri de sprijin, fie în relațiile contractuale, pentru renegociere unor contracte.

Certificatul de forţă majoră are drept efect exonerarea de răspundere a părţii care invocă evenimentul de forţă majoră drept cauză pentru neexecutarea obligaţiilor sale comerciale faţă de cealaltă parte. Mai simplu spus, dacă un profesionist este împiedicat de forţa majoră în a-şi executa la timp obligaţia dintr-un contract comercial, nu poate fi tras la răspundere şi nici nu datorează vreun prejudiciu celui cu care a încheiat contractul, pentru că dovedește cu certificatul de forţă majoră că s-a aflat într-o imposibilitate independentă de voinţa sa.

Partea care invocă forţa majoră trebuie să-și notifice partenerul cu privire la evenimentul de forţă majoră, urmând apoi să-i prezinte certificatul.

Certificat pentru situatii de urgenta

Procedura de eliberare

Certificatul de situație de urgență se acordă în format electronic, la cerere, de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/.

Documentele depuse de solicitant pe site, prin intermediul unei semnături electronice, pentru eliberarea certificatului de situație de urgență, sunt:

  • cererea cu datele de identificare ale solicitantului;
  • declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care acesta atestă că toate informațiile și documentele care stau la baza cererii pentru obținerea certificatului sunt conforme cu realitatea și respectă legislația în vigoare raportat la tipul de certificat solicitat.

Dacă reprezentantul legal nu deține semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele încărcate în platforma să fie semnate electronic de către un împuternicit desemnat de el în acest sens.

Atenție! Dacă documentele nu sunt încărcate cu semnătură electronică, acestea vor fi invalidate imediate, în mod automat!

Dacă nu o ai tu ca reprezentant legal o semnătură electronică, poți împuternici pe cineva prin cererea-tip, așadar nu trebuie să mergi la notar. Spre exemplu, poți împuternici contabilul, un prieten, soția sau chiar pe noi, de la avocatoo.ro, care îți oferim consultanță gratuită pe tot parcursul procedurii, pentru că nu e atât de simplă.

Certificatele de situație de urgență sunt valabile fără semnătură și ștampilă, iar verificarea acestora se poate efectua pe platforma http://prevenire.gov.ro/, după serie și număr.

Eliberarea acestor certificate se face doar pe perioada existenței stării de urgenţă, aşa cum prevede art. 9 din Ordinului 791/2020 al Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri şi fără achitarea unei taxe. Însă acestea vor fi valabile pentru întregul an.

Pentru eliberarea certificatului de forţă majoră, agenţii economici români trebuie să depună o cerere împreună cu o serie de documente la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) sau la Camerele judeţene, după caz. 

Astfel, solicitanţii vor depune, cel puţin:

  • o cerere de emitere a certificatului, semnată de reprezentantul legal;
  • o copie a contractului afectat din evenimentul de forţă majoră, cuprinzând clauza de forţă majoră;
  • atestări de la organele, autorităţile şi instituţiile abilitate, de la caz la caz (altele decât Camera de Comerţ şi Industrie a României), privind existenţa şi efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul începerii şi încetării evenimentului;
  • notificări adresate partenerului contractual în legătură cu apariţia evenimentului invocat şi efectele sale asupra derulării operaţiunilor contractuale.

Eliberarea certificatului de forţă majoră nu este limitată în timp, se poate realiza oricând este nevoie, dar în schimbul unei taxe de 500 de euro + TVA, dovada plăţii fiind depusă împreună cu celelalte înscrisuri

Atenţie! CCIR sau Camerele judeţene sunt abilitate să avizeze, în urma analizării documentelor solicitantului, dacă există sau nu un caz de forţa majoră în contractele comerciale, având consecinţe asupra executării obligaţiilor. Ele, însă, NU au atribuţia de a declara dacă o anumită situaţie reprezintă un caz de forţă majoră sau nu.

Teoretic, pentru a se putea realiza o astfel de avizare trebuie ca solicitantul să prezinte un contract în care este înserată o clauză de forţă majoră, care prevede ce se va întâmpla cu contractul atunci când o parte nu-l mai poate onora, din cauza unui eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.

În relaţiile cu profesioniştii-comercianţi, pentru a produce efecte, această forţă majoră pe care se bazează clauza trebuie verificată de Camerele de Comerţ. În urma raportării evenimentul descris, în documentele depuse, la prevederile Codului Civil, precum şi la contractul încheiat între părţi, Camera de Comerţ fie eliberează avizul de existenţă a cazului de forţă majoră (adică certificatul), fie o adresă de respingere a existenţei cazului de forţă majoră, cu detalierea motivelor. Partea nemulţumită se poate adresa instanţei în vederea contestării conţinutului certificatului sau adresei de respingere.

Concluzii

Certificatul de situație de urgență

  • se adresează IMM-urilor sau ONG-urilor afectate de măsurile luate de autorități în contextul pandemiei de Covid-19;
  • se eliberează electronic şi gratuit, doar pe perioada stării de urgenţă;
  • este necesar în vederea obținerea de facilități/măsuri de sprijin în relațiile cu instituţiile financiare sau fiscale;
  • poate fi folosit şi pentru renegocierea unor contracte, în relațiile cu partenerii contractuali şi pentru invocarea forţei majore.

Certificatul de forţă majoră:

  • se adresează tuturor profesioniştilor, inclusiv întreprinderilor mari, care desfăşoară activităţi comerciale;
  • se eliberează de Camera de Comerţ şi Industrie a României sau de Camerele judeţene, oricând;
  • prevede plata unei taxe de 500 de euro + T.V.A.
  • este necesar pentru atestarea forței majore, în cazul neexecutării obligaţiilor comerciale;
  • înlătură răspunderea celui care nu a executat contractul din cauza forței majore;
  • poate fi contestat în instanţă de partea interesată.

Dacă ne lași adresa ta mai jos, vei primi infografic pe e-mail.

    Powered By ConvertKit

    Poza de Andrea Piacquadio pe Pexels.