Capul plecat, sabia nu-l taie! Dar tot il zgarie nitel.

Nota autorului: mi-am propus ca incepand cu luna martie sa am un “editorial” (vedeti ce pompos suna?) saptamanal despre ce inseamna antreprenoriat si lumea avocaturii, ambele vazute din perspectiva mea – ca alta nu am. Pentru injuraturi, sugestii si toate cele, folositi cu incredere optiunea de contact.

Maică, ești om respectabil

Știți cum se zice – cei mai importanți oameni dintr-o comunitate sunt medicul, preotul și avocatul (ordinea este pur aleatorie, deși am putea găsi o logică și aici).

Cu toate astea, nu mare mi-a fost mirare când, pășind pe treptele facultății la câțiva ani după terminarea facultății, am văzut studenți tineri îmbătrâniți de vreme. Știti voi, ca în filmul ăla cu Benjamin Button – un copil într-un corp mare și apoi un om mare într-un corp de copil până moare.

Ei bine, am văzut oameni îmbătrâniți, supărați, apăsași de griji, DAR care, în loc să-și petreacă zilele în râuri de licori bahice, aleg să fie serioși. Respectabili, cum mi s-a spus. Să vii la facultate la 20 ani în costum troix-pieces este o dovadă de respect (îmi cer scuze că sunt mârlană și lipsită de orice simț social puritan, dar nu mă prind cine pe cine respectă). Bașca cu un ceas de buzunar și o batistă de mătase lângă rever.

Simetric, la fete situația are corespondent în fuste creion (și nu Sharpie), tocuri cui, cămași călcate impecabil, păr din care nu iese o șuviță rebelă și un machiaj lucrat atent, dar pe ideea de ”natural”.

Iar chestia care pe mine una m-a frapat este folosirea cuvântului ”dumneavoastră” și adresarea tuturor cu formule de polițe. Am auzit inclusiv ”după cum zicea stimabilul meu coleg”. Și nu era la bășcălie zis. La 19 ani.

Un asemenea comportament, adoptat dintr-o necesitate lăuntrică de a ”părea respectabil” are consecințe pe termen lung. Și nu mă refer la formule de politețe – eu și acum sunt cu ”sărumâna” în sus și în jos, și nu o zic așa, să fie. Ci la apariția unor prăpăstii în relațiile interumane.

Respectul, sau ideea de a fi o persoană respectabilă, nu se traduce într-o postură excesiv de academică și reverențioasă, ci în capacitatea persoanei respective de a disemina un set de valori și reguli morale pe care le-a dobândit de-a lungul existenței sale și de a rezona cu cei din jur în asentimentul lor. Dar este o altă discuție.

Când respectabilul se transformă în superioritate

Ei bine, există o linie de demarcație extrem de fină între respect și superioritate, cu care trebuie să știi să jonglezi suficient de bine din umbră încât să nu deranjezi.

Ești mai superior (da, am pus bine accentul, aviz cârcotașilor gramaticali) pentru că urmezi facultatea asta? Depinde.

Când eram în stagiatură (în epoca aceea de ceva vreme apusă a dinozaurilor) și mă duceam la cursurile INPPA, am putut observa, pe lângă lingușeala de rigoare, o chestie și mai interesantă – marea mică schismă între colegii care erau la societățile (a se citi ”case”) mari/medii/hai fie și mici de avocatură și cei din cabinetele individuale/grupate. Între colegii care alegeau să facă (și) oficii (fie civile și/sau penale) și colegii care făceau ”avocatură de business”. Între colegii care duceau tăvi cu cafea Lavazza Ferrari și cei care duceau tăvi cu cafea făcute din pastile Dolce Gusto clienților. Și una e să mănânci de la un împinge tava sau de la o Trattoria cu nume italienesc care servește ”fantezie de legume cu polenta”, adică mămăligă cu legume la 35 lei.

Sau când te duci pe la vreo autoritate publică, iar omului din fața ta nu îi vorbești frumos, ci cu ”hai domle mai repede, nu vezi că-s avocat?”. Mda.

Când respectabilul dă peste unul și mai respectabil

Pe altă parte însă, respectul acesta nenatural aduce după sine și o urmă de servilism inconsțientă. Am auzit cum ”nu pot să îi zic că nu are dreptate pentru că îl respect prea mult”  sau ”aș vrea să nu fac asta/să plec mai repede, dar mi s-a zis să stau/fac ceva și îl respect prea mult să zic invers”.

Da, problema veșnică – când respectul se transformă mișelește fie în rușine, fie în servilism. Nu zice nimeni să nu îți pui lacăt la gură ca să nu iasă tot ce ai prin minte (care e mult, cunosc), însă cealaltă extremă e și mai proastă pentru că niciodată nu te vei putea ancora în puncte de susținere sănătoase care să te poziționeze pe parcursul carierei profesionale.

Data viitoare când ai o problemă sau o chestie care te deranjează, abordeaz-o diplomat, delicat, dar ferm și cu susținere. De cele mai multe ori relațiile profesionale (și cele interumane) se bazează pe jocuri de putere, chiar și inconștient. Tocmai de aceea este bine să îți dai seama când te afli într-unul și, dacă nu poți să anticipezi următoarea mișcare, poți măcar să te ancorezi suficient încât să o tratezi diplomat și ferm.

De mă voi scula, mă gândesc să mai dorm nițel

Glumesc. Și revin la titlul acestui articol. Este bine să îți pleci din când în când capul și să cobori de pe acel piedestal pe care te pui, impins de la spate. Nu trebuie să fii la 7 ace ca să fii un bun profesionist. Sau să mergi cu dicționarul la tine pentru a descoperi cuvintele cele mai alese într-o seară de bere cu băieții sau la o FIFA. 

Să fii tanțos și să crezi în anumite principii nu sunt lucruri rele, atâta timp cât sunt ale tale. Însă e mai bine să ții câteodată capul plecat – nu de alta, dar atunci când cineva dă cu sabia, doar te zgârie. Zgârietura lasă urme, dar se reface, pe când capetele nu se regenerează (decât dacă ești un tip special de melc).

Dacă-ți place cum scriu, ai un link de abonare mai jos.



Comment

This post doesn't have any comment. Be the first one!

hide comments
Follow
...
Back

Your cart

0

No products in the cart.

Total
0,00 lei
Checkout
Empty

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!

Dacă vrei să nu mai cauți

Îți livrăm tot ce e nou la noi direct la tine în inbox.
VREAU
close-link
Our site uses cookies. Learn more about our use of cookies: cookie policy.
I accept