Camere instalate în vehicule: ce regim GDPR trebuie aplicat?

În ultima perioadă, tot mai mulți conducători de autovehicule aleg să-și instaleze la bordul mașinii camere video care să filmeze ce se întâmplă în trafic atunci când merg cu mașina. Indiferent de motivul pentru care alegi să faci asta (siguranță, securitate, amuzament etc.) este important să știi că vei capta niște date personale ale participanților la trafic.

În prezentul articol vom discuta despre ce trebuie să faci dacă alegi să montezi o asemenea cameră și la ce anume să fii atent.

Camerele de la bordul mașinii nu trebuie să filmeze continuu

Comitetul European pentru Protecția Datelor (CEDP) prezintă în ultimele sale linii directoare obligațiile pe care le au utilizatorii unor asemenea camere de bord. De asemenea, aceste obligații ar putea incumba și companiilor de asigurări care favorizează recurgerea la aceste dispozitive pe anumite vehicule pentru a-și îndeplini obligațiile legale și pentru a verifica corectitudinea cererilor de despăgubire.

CEDP a publicat în data de 10 iulie 2019 linii directoare care se referă la regimul aplicat datelor personale realizate prin mijloace video – „Ghidul nr. 3/2019 privind prelucrarea datelor prin mijloace de supraveghere video”. 

Cu această ocazie, Comitetul a făcut câteva precizări cu privire la folosirea camerelor instalate în vehicule, numite „dashcam”. 

În primul rând, un element extrem de important este că aceste camere nu trebuie să filmeze în mod continuu circulația și persoanele situate de-a lungul șoselelor. Când instalăm o cameră la bordul mașinii vorbim despre următoarele date personale ce urmează a fi prelucrate:

  • numere de înmatriculare și
  • fețe ale indivizilor din mașini și aflați pe marginea străzilor

Ca practică generală, atunci când instalezi o asemenea cameră folosești ca temei de prelucrare interesul legitim

Citește și: ghid complet gratuit privind interesul legitim

Având în vedere noile abordări ale CEPD, utilizatorul unei dashcam nu ar mai putea să se bazeze pe interesul său legitim prevăzut de art. 6, alin. (1), lit. f) din Regulamentul nr. 679/2016 de a colecta probe în caz de accident pentru a se încadra în acest regim juridic dacă o face în mod continuu sau fără să aibă o limită teritorială. 

Fără bază legală care să-i permită să filmeze strada (loc public), acest utilizator va încălca dispozițiile GDPR – iar o prelucrare care nu are un temei nu este o prelucrare legală.

Vrei să înveți despre GDPR și să îl înțelegi? Descoperă manualul nostru complet, cel mai bine vândut de pe piață.

Anumite soluții tehnice, precum estomparea clarității unor porțiuni (blurare), ștergerea automată a imaginilor la o scurtă perioadă de timp de la înregistrare (nu pentru limita maximă recomandată de 30 zile, de preferat la final de zi să fie șterse înregistrările) și păstrarea lor strict în cazul producerii unui accident, ar putea răspunde exigențelor CEDP.

În plus, trebuie să ținem cont și de următoarele aspecte: 

  • să informăm persoanelor vizate (obligație pe care o regăsim în articolele 12, 13, 14 – Regulamentul nr. 679/2016) și 
  • să respectăm principiilor de bază în legătură cu prelucrarea datelor, prevăzute în articolul 5 (legalitate, echitate, transparență, responsabilitate etc.).

Citește și: GPDR – amendă dată pentru monitorizare video fără informarea persoanelor

Nu mai sunt exceptate camerele video personale de la GDPR?

Potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul nr. 679/2016, acesta nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice.

Teoretic, dacă un șofer își pune pe bordul mașinii o cameră ca să înregistreze video ziua lui din trafic, GDPR nu ar fi trebuit să i se aplice.

Totuși, prin noile abordări, CEDP pare că înlătură ideea conform căreia utilizarea unei dashcam de către un particular poate fi privită ca „o activitate exclusiv personală sau domestică”, astfel că ar trebui să se supună acelorași rigori de prelucrare. Cu toate acestea, este dificil de imaginat cum vei putea face o informare a persoanelor vizate atunci când te afli cu mașina în trafic.

În 2014, în cazul Rynes c. Urad, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a indicat că „în măsura în care o supraveghere video (…) se extinde, fie și parțial, la spațiul public și, în consecință, este îndreptată în afara sferei private a persoanei care efectuează prelucrarea datelor prin acest mijloc, aceasta nu poate fi considerată drept o activitate exclusiv «personală sau domestică”. 

Chiar dacă CJUE a apreciat noțiunea de activitate exclusiv personală sau domestică în sensul art. 3, alin. (2) aparținând Directivei 95/46 din octombrie 1995, referitoare la protecția datelor, norma este reluată de art. 2, alin. (2), lit. c) din Regulamentul nr. 679/201, astfel că interpretarea Curții rămâne valabilă.

Comitetul recunoaște astfel, în mod clar, că utilizatorii de dashcam sunt responsabili pentru regimul juridic ales înregistrărilor video. Chiar dacă această ipoteză  nu este invocată în liniile directoare, utilizatorul poate fi calificat drept responsabil împreună cu asigurătorul său care:

  • i-a ajutat/îndrumat/încurajat să instaleze o astfel de cameră
  • i-a furnizat instrucțiuni, inclusiv comunicarea datelor în caz de accident

În aceste cazuri precise, obligațiile fiecărei părți (utilizator și asigurător) trebuie formalizate în scris (potrivit articolului 26 – Regulamentul nr. 679/2016) și integrate în contractul de asigurare (acordul încheiat între cele două părți). 

În această privință, este necesar ca asigurătorii să fie vigilenți în situațiile în care propun beneficii sau reduceri unui asigurat care a recurs la dashcam, sub rezerva anumitor angajamente. Altfel spus, nu se recomandă oferirea unor beneficii dacă respectivul utilizator își instalează o cameră la bordul mașinii. 

Ce trebuie să țin minte dacă vreau să îmi pun o cameră video la bordul mașinii?

Chiar dacă pare totul încă în ceață, există câteva aspecte de care să ții cont:

  • nu înregistra încontinuu (pe cât posibil, încearcă să ții monitorizarea video doar atunci când mergi cu mașina);
  • dacă nu s-a întâmplat vreun eveniment nefericit, șterge la final de zi înregistrarea și nu o ține pe vreun calculator personal doar ca să fie;
  • chiar dacă nu poți șterge imaginile persoanelor care apar în înregistrare, pentru că soft-urile respective sunt foarte scumpe, atunci când postezi video-urile pe rețelele de socializare, blurează numerele de înmatriculare ale mașinilor și oamenii;
  • știm că nu ai cum să informezi printr-un megafon care să ruleze continuu persoanele că le monitorizezi video, dar poți pune un sticker pe geam prin care le zici că ai o cameră cu care îi înregistrezi în trafic, exact cum vezi la flotele de mașini ”acest vehicul este monitorizat și localizat pin GPS”.

Te gândești să îți pui o cameră video la bordul mașinii sau ai deja una? Evită amenzile neplăcute și începe conformarea cu pachetul nostru de monitorizare video.

Este acesta începutul sfârșitului canalelor gen TraficTube? Scrie-ne mai jos!