Black Friday: plătim cash sau cu cardul cumpărăturile online?

Acest articol face parte din seria articolelor de Black Friday. Fă-ți sesiunea de shopping plăcută cu Ghidul nostru complet gratuit.

În era tehnologiei și a one-click payment, tu cum preferi să faci cumpărăturile online?

Românii sunt codași la plata cu cardul, în general; dacă vezi niște cozi pe la bancomate în jurul datelor de 10 și 25 ale lunii, e clar: a fost ziua de salariu și stăm să ne scoatem banii de pe card, ca să îi avem cash.

Cum preferă românii să plătească când fac cumpărături online?

Pe profilul meu personal de Instagram am intrebat persoanele care mă urmăresc (dacă nu o faci, te invit să dai click aici) cum preferă să plătească atunci când fac cumpărăturile online.

Răspunsul a fost strâns până la final: 52% au fost că preferă numerar la livrare, iar 48% că preferă cu cardul online.

Din cei care au zis că plătesc cu cardul:

  • 46% au fost că e mai simplu de folosit,
  • 20% că preferă metoda asta pentru că au mai mult control asupra banilor,
  • 17% că preferă asta pentru că nu stau după curier și
  • 16% că sunt fortați pentru că doar asta acceptă site-ul.

Din cei care au zis că preferă numerar la livrare, motivele au fost așa:

  • 28% spus că nu au încredere în vânzător;
  • 35% vor să vadă produsul înainte;
  • 13% au zis că nu au toți banii la momentul plasării comenzii;
  • 24% că aleg această metodă pentru că fac retur mai ușor produsul pentru că îl refuză.

In ce privește răspunsurile de pe Avocatoo, 64% au declarat că plătesc cu numerar, iar restul de 36% cu cardul.

Au răspuns în total 2.102 persoane, ceea ce este mai mult decât la sondajele din campaniile electorale.

De ce ne ferim de plata cu 💳?

Sunt destul de multe motive pentru care suntem reticenți în a face plata cu cardul, mai ales în mediul online:

  • nu înțelegem exact cine și cum ia banii din cont;
  • ne e teamă să nu ni se ia datele de pe card și să ni se ia toți banii;
  • dacă vrem să facem retur un produs, mai bine îl dăm înapoi când se livrează fără să plătim rambursul;
  • ce e în mână nu e minciună;
  • nu avem toți banii pe card la momentul respectiv, dar facem rost de ei până când vine coletul;
  • unii comercianți livrează mai târziu comenzile deja achitate pentru că prioritizează încasarea ramburs, pe ideea că oricum au încasat banii respectivi etc.

Practic, cam astea au fost și concluziile confirmate de persoanele care au răspuns.

Așadar, hai să facem o scurtă trecere în revistă a avantajelor și dezvantajelor plății cu cardul vs. numerar sau transfer bancar.

Plata cu cardul

Avantajele plății cu cardul

Plata cu cardul îți oferă în primul rând siguranță. Știi că ai plasat o comandă, se confirmă mai repede, nu mai ai alte costuri ascunse și pur și simplu aștepți să ți se livreze coletul la ușă. 

Dacă vrei să fii în control deplin asupra tranzacțiilor în online, poți folosi un card virtual pe care îl încarci doar cu cât vrei tu, din contul curent sau un card virtual de unică folosință, care se autodistruge după fiecare tranzacție.

Mai mult, ai multe site-uri (cum sunt cele din afara României de unde îmi cumpăr alimente de gătit, ulei de cannabis și suplimente sportive), unde doar plata cu cardul este permisă.

Am întrebat persoanele care plătesc în mod constant cu cardul și am găsit următoarele avantaje:

+: nu ai comisioane suplimentare (sunt suportate de vânzător)

+: tranzacția este de obicei confirmată imediat și securizezi astfel comanda

+: nu sunt sanșe să greșești contul în care faci plata comerciantului

+: produsul va fi expediat mai repede, comanda fiind rapid confirmată

+: când sunt produse ”la bătaie”, la tine merge mai repede și pui mâna pe produs din prima

+: unii comercianți oferă beneficii suplimentare la plata cu cardul, inclusiv programe de plată în rate

+: returul banilor este mai rapid și banii se înapoiază direct pe card, fără comisioane

+: ai posibilitatea de a salva datele cardului fie pe site-ul de unde cumperi frecvent, fie în browser sau în aplicații speciale (Google Pay, Apple Pay, MobilPay Wallet) și reduci timpul de plasare a comenzii

+: poți beneficia și de alte metode de livrare, precum Collect Point, eBOX sau alte tipuri de lockere oferite de comercianți astfel încât să ridici mai ușor comanda.

Vrei să eviți capcanele de Black Friday? Descarcă GRATUIT ghidul nostru complet gratuit și fă cumpărături în siguranță.

Dezavantajele plății cu cardul

Oricât de frumos pare, plata cu cardul oferă și unele dezavantaje, de care e bine să ținem cont. Unele țin de securitate și de încrederea oferită clienților, iar altele sunt organizatorice.

Printre dezavantajele identificate, putem să enumerăm:

-: nu toate site-urile sunt securizate măcar la nivel de https și nu știi cine are acces la datele respective

-: în zilele cu trafic mare, e posibil să dureze mult până ce tranzacția e confirmată de procesatorul de plăți (care nu este și vânzătorul)

-: din cauza unor defecțiuni tehnice, te poți trezi cu o tranzacție ”în așteptare”, care apoi să fie invalidată

-: pentru tranzacțiile mai mari ca sume (de obicei 5.000 lei) trebuie să contactezi în prealabil banca pentru autorizare

-: dacă ai de gând să faci cumpărături ”fără număr”, vezi să nu treci peste limita de tranzacții pe zi (la unele bănci poate să fie foarte joasă, de 10.000 lei – dacă vrei să faci un ”binge shopping”, te poți trezi că la un moment dat nu mai poți face tranzacții că nu te mai lasă banca și trebuie să obții în prealabil autorizare)

-: unii comercianți au o politică ”tăcută” prin care comenzile plătite sunt livrate la urmă, tocmai pe ideea că deja au încasat banii

-: nu ai toți banii la momentul respectiv

-: dacă vrei să returnezi un produs, trebuie să aștepți după toată procedura de retur, inclusiv cele 14 zile pentru rambursarea banilor

-: e posibil ca în cazul rambursării sumelor aferente returului, să suporți comisioanele bancare, dacă vânzătorul nu îți dă înapoi banii pe card, astfel tu ai plătit 1.000 lei, dar banca îți ia comision 15 lei și primești doar 985 lei.

La finalul articolului găsești lista completă cu avantajele și dezvantajele ca să o ai la îndemană.

Plata în numerar

Plata ramburs sau Cash on Delivery când îți este adus coletul, când decizi să ridici comanda dintr-un magazin sau show-room, achitarea comenzii în numerar rămâne una din metodele preferate de plată.

Care sunt avantajele?

+: ce e în mână nu e minciună: dacă nu ai bani, nu poți cumpără, astfel că îți limitezi destul de mult impulsuruile de a cumpără acel suport de haine în formă de unicorn;

+: poți vedea produsul până să îl achiți

+: dacă te răzgândești, nu mai ridici produsul, deși este o practică pe care nu o încurajăm

+: e posibil să ți se livreze mai repede comanda, tocmai ca să ți se încaseze banii

+: ești protejat de situațiile în care unele produse nu mai sunt pe stoc și trebuie să primești banii înapoi

+: te poți împrumuta temporar de la băiatul acela care-ți tot face cu ochiul de pe etajul de mai sus

Dar dezavantajele?

-: depinzi destul de mult să ai banii respectivi la îndemână când te sună curierul care este în fața ușii să-ți livreze produsul comandat;

-: nu poți face o plată mai mare de 5.000 lei

-: dacă se anulează comanda, vei suporta de regulă comisioanele și pentru returul banilor (care durează mai mult în cazul transferului bancar decât dacă plătești cu cardul, de exemplu)

-: unele site-uri nu acceptă decât plata cu cardul sau prin transfer bancar;

-: nu poți beneficia de anumite modalități de livrare, cum ar fi lockere, eBOX unde e necesar să ai o comandă plătită ca să poți ridica.

Citește și: 5 sfaturi utile în relatia cu curierul ca să primești cu adevărat coletul de Black Friday

Salvează lista de mai jos ca să ai o la îndemână data viitoare când plasezi o comandă online.


Ghidul complet de Black Friday îți este livrat de Fan Courier, cu ajutorul Revolut, SmartBill, 2performant, Blugento, start-up.ro, Viata de Freelancer, Termene.ro, BalloonOnline și Lege5.