Asociatul sau administratorul și-a schimbat buletinul? Nu uita să modifici la Registrul Comerțului.

registrul comertului modificare date identificare

Știm, ne schimbăm buletinul/datele de identificare ale firmei (asta dacă suntem o persoană juridică și, de exemplu, ne schimbăm denumirea sau sediul), însă uităm de cele mai multe ori să facem și operațiunile necesare la Registrul Comerțului și pe la alte autorități/instituții (cum ar fi banca).

Nu că ar fi neapărat o problemă, doar că în momentul în care vom dori să facem o altă operațiune, va trebui să facem și modificarea asta (alți bani, altă distracție și probabil încă un drum făcut pentru că nu ți-ai adus aminte în timp util, ci doar când s-a amânat dosarul).

Ca să eviți aceste situații, iată ce trebuie să faci.

Documente necesare

  1. Documentul din care să reiasă noile date de identificare ale asociatului/administratorului (buletin/pașaport sau certificat de înmatriculare);
  2. Decizie a Asociatului Unic/Hotărârea AGA, după caz
  3. Anexă contor cuvinte la Decizie/Hotărâre AGA
  4. Actul constitutiv al societății, actualizat cu noile date

Am vrea să-ți spunem și cât te costă în mod concret, însă în funcție de referent și de județ am achitat între 68 RON și 190 RON, așa că … pe acolo.

Cum te putem ajuta?

Ne ocupăm să-ți modificăm datele de identificare oriunde în țară, online, fără deplasări inutile. Redactăm documentația, oferim consultanță gratuită și urmărim tot procesul.

Află mai multe aici.