7 lucruri pe care trebuie să le cunoști despre “termeni și condiții”

termeni și condiții

Ați auzit de termeni și condiții, dar vă gândiți că sunt doar pentru marile corporații sau firmele care au o afacere ”stabilă”, iar nu ceva care are trebui să vă preocupe la început de drum, nu? Ei bine, este greșit. Pentru majoritatea persoanelor, termenii și condițiile sunt doar niște pagini cu scris mic pe care le citesc rar până să dea în mod automat bifă, dar pentru companii ele oferă protecție juridică esențială.

În acest articol vom sublinia șapte motive pentru care ar trebui să vă asigurați că aveți niște “termeni și condiții” fără cusur pentru afacerea voastră online.

1. Ce sunt termenii și condițiile?

Termenii și condițiile conțin detaliile fine ale unui contract încheiat între o companie și clienții, utilizatorii și furnizorii săi. Contractul în sine va stabili obligațiile de bază ale fiecărei părți și va clarifica ce s-ar întâmpla dacă lucrurile nu merg bine. Acestea sunt neprețuite pentru a evita neînțelegerile și dezacordurile sau pentru a le rezolva cu costuri cât mai reduse.

2. De ce am nevoie de termeni și condiții?

Termenii și condițiile permit părților să înțeleagă în mod clar ce se așteaptă de la ei. Înainte de încheierea unui contract, trebuie să profitați de ocazia de a vă gândi cu atenție la ceea ce sunteți pregătit să acceptați și la ce doriți să se întâmple în cazul unui dezacord.

De asemenea, în cazul în care apar circumstanțe neprevăzute, există mai multe șanse să obțineți un rezultat oarecum decent în mod amiabil dacă puteți pur și simplu să vă referiți la “termeni și condiții” pentru a vedea cum fiecare parte a fost de acord să procedeze inițial.

Multe cazuri în instanță apar din cauza ambiguității în termeni contractuali sau omisiuni în ceea ce privește termenii și condițiile. Deși este posibil ca termenii să nu fie menționați zilnic, securitatea pe care o adaugă este de neprețuit.

Pentru întreprinderile mici sau mijlocii, termenii și condițiile bine elaborate pot fi cruciale pentru a depăși capcanele potențial catastrofale. Neincluderea, de exemplu, a unor clauze care detaliază momentul plăților, a căilor de atac și a sancțiunilor în cazul întârzierii efectuării plăților, poate conduce la probleme serioase.

Termenii și condițiile oferă, de asemenea, unei afaceri posibilitatea de a limita răspunderea atunci când este cazul (cum ar fi la livrarea produselor, limitarea garanției, condițiile de retur etc.)

3. Ar trebui să le am pe site-ul meu?

Dacă aveți un site web care oferă sfaturi, bunuri sau recomandări, este posibil să aveți responsabilități juridice despre care nu ați avut nicio idee. În timp ce termenii și condițiile nu sunt o cerință legală de sine stătătoare (nu te obligă nicio lege să ai așa ceva pe site-ul tău), prin furnizarea acestora veți fi cel care decide asupra detaliilor relației dvs. cu clientul sau utilizatorul site-ului. Dacă acesta este de acord să intre într-o relație comercială cu voi, se va supune acestor termeni. Dacă nu, atunci nu și scăpați de o belea.

În cazul în care apare o dispută, instanța poate ajunge să încerce să determine natura relației dvs. cu clienții, prin urmare este mai bine să aveți inițiativa și să cereți celeilalte părți să accepte termenii și condițiile dvs.

4. Ce ar trebui să conțină acestea?

Conținutul va varia în funcție de tipul de contract și de tipul de afacere pe care o desfășurați, însă termenii utilizați în mod obișnuit includ următoarele:

  • limitarea răspunderii
  • o clauză care stabilește actele normative aplicabile
  • o clauză de confidențialitate
  • detaliile plățiilor, cum ar fi frecvența facturării, momentul plății, penalitățile și ratele dobânzii pentru întârzierea efectuării plăților, dacă este cazul
  • o notă despre drepturile de autor, afirmând că sunteți deținător ale acestora, precum și asupra celorlalte drepturi de proprietate intelectuală, în funcție de specificul activității
  • orice garanții pe care ați dori să le oferiți, dar aveți în vedere că ați putea fi răspunzător pentru daune în legătură cu orice încălcare
  • politica de returnare și rambursare, dacă este cazul

Acesta este un exemplu de clauze care ar putea fi incluse, însă este înțelept să vă faceți termenii și condițiile cât mai complete posibil.

5. Termenii și condițiile sunt obligatorii din punct de vedere juridic?

Termenii și condițiile care fac parte dintr-un contract între o companie și clientul său sunt obligatorii din punct de vedere juridic, fiind practic contractul la distanță încheiat între o companie și clientul său.

Partea care dorește să afișeze termenii și condițiile trebuie să aibă în vedere și posibilitatea ca acestea să fie citite la ultima versiune de către client. Un click este cel mai bun mod de obținere a acordului, aici referindu-ne la cazul în care utilizatorul trebuie să apese pe un buton pentru a accepta termenii și condițiile care ar trebui să poată fi descărcate și imprimate. Acordul obținut printr-un pop-up, în care un utilizator poate continua fără a deschide termenii și condițiile, nu este întotdeauna executoriu, întrucât nu oferă posibilitatea înregistrării unui acord valabil în acest sens.

6. Trebuie să fie semnat?

Pentru contractele generale, cel mai bine este să se solicite ambelor părți să semneze acordul. În ceea ce privește un contract online creat prin intermediul unui site web, contractul și termenii și condițiile intră în vigoare fără semnarea niciuneia dintre părți, ci prin simpla bifare a unei căsuțe (știți voi, alea de la final pe care dai click și nu citești nimic până acolo).

Cu toate acestea, utilizatorii trebuie să fie informați cu privire la termenii și condițiile, precum și descrierea completă a oricărui element, a metodelor de plată, a prețurilor, a taxelor și a altor elemente pe care doriți să le includeți. În cazul unui serviciu sau al unei activități în curs de desfășurare, termenii și condițiile trebuie să includă, de asemenea, informații cu privire la modul de reziliere a acordului.

7. Pot să concep eu termenii și condițiile sau am nevoie de cineva care să facă asta?

Termenii și condițiile trebuie să fie cuprinzătoare, clare și lipsite de ambiguitate. Acestea trebuie să fie adaptate pentru afacerea dvs. și nu ar trebui să fie copiate din altă parte (aceasta este o încălcare clară a drepturilor de autor). Acestea trebuie să fie create și actualizate având cunoștința că într-o bună zi ele pot fi invocate în fața unui judecător în instanță și vor reprezenta piatra de căpătâi pentru a vă apăra poziția. Practic, ele vor face diferența dintre a da o sumă de bani, a primi una sau a rămâne la fel.

Ca atare, cel mai bine este să apelați la un avocat care să le creeze pentru dvs. Avocații se ocupă de întocmirea termenilor și condițiilor în fiecare zi; ei știu exact ce ar trebui să fie inclus, unde pot apărea riscuri potențiale și sunt în legătură cu legea, care este în continuă schimbare.

Dacă termenii și condițiile dvs. au fost elaborați în mod corespunzător pentru dvs. de către un expert, veți avea încrederea că vă puteți baza pe ele pentru a vă proteja interesele și pentru a structura relația cu clienții așa cum ați intenționat de la început.

Citește și ARTICOLUL despre “Cele mai mari 12 greșeli juridice pe care le fac start-up-urile”

 

Total
17
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *