Vreau să înregistrez o marcă. Unde încep?

Proprietatea Intelectuală pe înțelesul tuturor - Partea I

Dragă Solicitant,

Știm. Viața este grea. Piața este complicată. Iar, indiferent de domeniul în care activezi, competiția este tot mai mare, așa că trebuie să te diferențiezi într-un fel de restul. Aici intervine marca, al cărei rol este acela de a distinge produsele sau serviciile tale de ale unei alte persoane fizice ori juridice în viziunea consumatorului.

Pentru a fi înregistrată o marcă, primul pas este alegerea teritoriului vizat pentru protecție. Astfel, organul național unic care gestionează Registrul Mărcilor pentru teritoriul României este Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (”OSIM”). Dacă dorești protejarea mărcii tale la nivel european, atunci trebuie depusă cererea la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. Similar, dacă se dorește protecție internațională pentru teritorii anume desemnate (de ex., Turcia și Irlanda), atunci se va apela la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale.

Un pic de creativitate și scăpăm de descriptivitate

Al doilea pas este acela de a verifica dacă aceasta poate fi înregistrată sub aspectul motivelor absolute. Cea mai des întâlnită greșeală din partea solicitanților este faptul că aleg denumiri descriptive, care indică în mod direct produsul sau serviciul, de exemplu ”Prajitura” pentru produse de cofetărie.

Astfel, denumirea este analizată în legătură cu produsele sau serviciile pentru care va fi utilizată respectiva marcă. În acest sens, categoriile de produse se aleg dintre clasele 1-34 din Clasificarea de la NISA, iar serviciile dintre clasele 35-45 din Clasificarea de la NISA.

Însă, noi știm că ai trecut deja de această etapă creativă cu succes.

Pasul trei este de a verifica dacă există o marcă anterioară identică sau similară. Această verificare poate fi efectuată fie prin intermediul unei cercetări documentare de către OSIM, fie de către un consilier în proprietate industrială. Chiar dacă parcurgerea acestei proceduri nu este necesară, riscul este ca titularul unei mărci anterioare identice sau similare să formuleze opoziție (n.n. – țineți aproape, vom elabora acest aspect într-o postare ulterioară).

Ultimul pas este depunerea cererii completate de solicitare a înregistrării mărcii dorite, împreună cu iterațiile grafice, dacă este vorba de o marcă figurativă (i.e. are doar ”logo”) sau combinată (i.e. conține ”logo” împreună cu denumirea). Alături de cerere trebuie să fie depusă dovada plății taxelor oficiale OSIM, conform Anexei 4 ale O.G. nr. 41/1998.

La o săptămână după depunerea cererii, aceasta va fi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (”BOPI”). Ulterior acestei publicări, pentru o perioadă de două luni, titularul unei mărci anterioare identice sau similare poate formula opoziție. Dacă nu este formulată niciuna sau sunt respinse opozițiile, atunci are loc cea de-a doua publicare în BOPI în două luni de la emiterea deciziei de înregistrare.

Totuși, nu trebuie pierdut din vedere faptul că asistența din partea unui consilier în proprietate industrială va ușura întreaga procedură.

Până data viitoare, protejați-vă cu toate cele intelectuale!

via Protopopescu & Partners

 

 

 

 

 

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image