Gaseste un avocat specializat

Scurtă prezentare a arbitrajului internațional în dreptul sportului

Supranumit și ”justiție privată”, arbitrajul este o alternativă la justiția clasică, cu ajutorul căruia anumite tipuri de litigii pot fi soluționate de către un tribunal arbitral, în conformitate cu regulile stabilite sau alese de părți. Litigiile de natură comercială sunt cel mai des deduse soluționării prin arbitraj. Acesta este și motivul pentru care majoritatea instituțiilor arbitrale sunt înființate pe lângă camere de comerț sau sunt denumite ”comerciale” (click aici pentru a vedea site-ul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României  sau site-ul Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris).

Arbitrajul în dreptul sportului are câteva particularități foarte importante față de celelalte ramuri ale arbitrajului. În prezentul articol voi încerca să le detaliez pe înțelesul tuturor.

Sportul privit ca o afacere

Propun, pentru început, să facem o incursiune în lumea sportului. Nu, nu vom intra în detalii privind subiecte ”picante”, ci vă invit să priviți din mai multe perspective ceea ce implică fenomenul sportiv. Iată cum veți descoperi că în spatele sportivilor pe care îi urmărim live sau la TV (și ale căror eforturi colosale nu pot fi decât aplaudate) există și alți factori: antrenorii, cluburile, managerii, sponsorii, obligațiile contractuale, casele de pariuri sportive și mai există ceva. Puteți ghici? Existăm noi, cei care punem în mișcare tot acest mecanism. Pentru lumea sportului, noi, cei din afară, suntem considerați consumatori. Nouă ni se ”vând” emoții la fiecare meci urmărit cu sufletul la gură sau de fiecare dată când … punem un bilet la pariuri ?.

Apropo de televizor, știați că sursa principală de venit a cluburilor provine din drepturile de televizare a competițiilor sportive pe care televiziunile le cumpără?

Iată de ce, pe lângă a fi un fenomen solcial, sportul a devenit astăzi o veritabilă afacere. Anual, sume imense sunt vehiculate în rândul celor implicați, iar sportul este un element determinant în economia mondială. Toate aceste lucruri au dus la necesitatea creării unui sistem propriu de soluționare a disputelor, un sistem specializat și rapid.

Acordul de arbitraj – punctul de pornire

În mod normal, pentru a putea deduce un litigiu arbitrajului, părțile trebuie să fie de acord. Acest lucru se realizează printr-un acord/clauză de arbitraj. În dreptul sportului, clauza de arbitraj nu are un caracter consensual, ci mai de grabă impus. Clauza de arbitraj poate să existe sau nu în cadrul unui contract dintre un sportiv și club, spre exemplu. Însă dacă aceasta nu există expresis verbis, nu înseamnă că un eventual litigiu va putea fi dedus în mod obligatoriu instanțelor naționale, ci va putea fi soluționat tot pe calea arbitrajului. Acest lucru este posibil prin referire la statutele federațiilor naționale, care includ în reglementările interne dispoziții exprese cu privire la arbitraj ca fiind singura modalitate de soluționare a litigiilor. În mod obligatoriu și subsecvent, dispozițiile interne sunt în concordanță cu dispozițiile existente în statutele federațiilor internaționale.

A fi sau a nu fi… supus arbitrajului

Arbitrajul are un profund caracter privat, dându-le părților o largă autonomie în ceea ce privește soluționarea unui litigiu. Cu toate acestea, un litigiu poate fi supus soluționării pe cale de arbitraj doar dacă îndeplinește anumite condiții ce țin de ordinea publică a fiecărui stat. Această limitare este cunoscută sub numele de arbitrabilitate și diferă de la o țară la alta, în funcție de legislație. Există două momente în care arbitrabilitatea unui litigiu trebuie avută în vedere, fie el de drept sportiv sau nu:

  1. Momentul pornirii litigiului – trebuie ca litigiul să se încadreze în ceea ce legea elvețiană definește ca fiind litigiu arbitrabil (voi explica mai jos importanța legii elvețiene). Din acest punct de vedere, noțiunea de arbitrabilitate se bucură de o sferă foarte extinsă, fiind încadrat ca arbitrabil orice litigiu ce implică un interes economic. În domeniul sportului, așa cum am arătat mai sus, cu greu poate fi găsită o situație conflictuală care să nu fie evaluabilă pecuniar, având în vedere interesele financiare existente de fiecare dintre părțile enumerate;
  2. Momentul executării hotărârii arbitrale – pentru ca o hotărâre arbitrală să poată fi pusă în executare într-o altă țară decât Elveția, aceasta trebuie să respecte regulile privind arbitrabilitatea și din acea țară. Acest lucru poate ridica piedici la momentul recunoașterii și punerii în executare a hotărârii arbitrale, dat fiind faptul că este posibil ca un litigiu soluționat pe calea arbitrajului în Elveția să nu poată fi soluționat prin aceeași procedură și în România sau Italia.

Toate drumurile duc … în Elveția!

… sau, mai precis, la Lausanne! De ce? Pentru că aici se află Tribunalul de Arbitraj Sportiv, singura instituție specializată în soluționarea litigiilor sportive (TAS).

Iată câteva consecințe ce rezultă din asta:

  1. Lex loci arbitri sau legea de la locul arbitrajului va fi întotdeauna legea (procedurală) elvețiană, pentru că aici este, în mod formal, locul de soluționare a disputei, chiar dacă fizic dezbaterile au loc în altă parte sau hotărârea se semnează fizic altundeva (această situație este posibilă în cazul competițiilor și evenimentelor internaționale de anvergura Jocurilor Olimpice, a Campionatului Mondial de Fotbal sau a Ligii Campionilor). Legea (substanțială) de la locul arbitrajului va fi cea elvețiană în cazul în care părțile nu au ales deja ce lege doresc să le fie aplicabilă pentru soluționarea litigiului;
  2. Motivele pentru care hotărârea arbitrală poate fi atacată și anulată vor fi cele existente în legea elvețiană, sunt limitative și țin in principal de existența unor nereguli procedurale:
    • Nereguli privind numirea arbitrilor sau constituirea tribunalului arbitral;
    • Nereguli privind acceptarea sau declinarea competenței tribunalului arbitral;
    • Extra petita sau minus petita;
    • Nerespectarea unui proces echitabil;
  3. Urmând principiul conform căruia o hotărâre arbitrală poate fi anulată doar de către o instanță națională, în cazul hotărârilor arbitrale pronunțate de TAS singura instanță care le poate anula va fi Tribunalul Federal din Elveția, instanța supremă a Elveției;

Poate vă întrebați de ce tocmai Elveția să fie țara în care s-a ales a se dezvolta acest sistem. Răspunsul este unul cât se poate de simplu: din rațiuni de siguranță și independență. Este cunoscut faptul că Elveția și-a păstrat neutralitatea de-a lungul timpului și nu face parte din nicio organizație internațională/mondială de ordin politic, militar sau economic, cu excepția ONU. Acest lucru a fost o garanție în plus pentru a se înființa acolo un sistem specializat pe domeniul sportiv. De asemenea, tot în Elveția există și sediile multor federații internaționale de sport, printre cele mai cunoscute fiind FIFA, FIBA, UEFA. Nu trebuie să uităm faptul că sportul este singurul fenomen care a unit toate națiunile lumii, care îndeamnă la respect reciproc, toleranță și fairplay.

Alegerea și numirea arbitrilor nu este tocmai una… arbitrară

În arbitraj, părțile sunt libere să aleagă terții ce le vor soluționa litigiul. De multe ori, instituțiile de arbitraj pun la dispoziție liste cu profesioniști în domeniul dreptului și cu experiență în cadrul procedurilor arbitrale dintre care părțile pot alege. La fel se întâmplă și în cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde există o listă destul de restrânsă cu potențiali arbitri. O particularitate ar fi aceea că supraarbitrul (sau președintele completului, dacă ar fi să comparăm cu procedura în fața instanței) este întotdeauna numit de către președintele secției de Apeluri din cadrul TAS.

Tribunalul de  Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS)

În contextul în care sportul nu este un domeniu care sa fie eminamente legat de o anumită jurisdicție (vorbim de competiții și evenimente internaționale) și cum conflictele ce rezultau din importanța din ce în ce mai mare a acestei ”afaceri”, a trebuit să fie găsită o posibilitate de soluționare a acestora la nivel internațional. Astfel a luat naștere Tribunalul de  Arbitraj Sportiv de la Lausanne (The Court of Arbitration for Sports), cu sediul la Loussanne, Elveția, sub auspiciile Comitetului Olimpic Internațional, fiind primul tribunal arbitral specializat pe litigii sportive.

TAS este organizat în două secții:

  • Ordinară – soluționează litigii care nu au trecut printr-o etapă anterioară de soluționare, acestea fiind nou înregistrate. Litigiile ce intră în această categorie apar din contracte de sponsorizare sau din diferite dispute de ordin ”politic”, cum ar fi alegerile sau numirile pentru diferite posturi în cadrul cluburilor/federațiilor;
  • Apeluri – soluționează litigii începute anterior și soluționate provizoriu în cadrul altor organisme interne de soluționare a acestora, cum ar fi Comitetul de Soluționare a Disputelor din cadrul FIFA. Aproximativ 90% din litigiile existente la TAS sunt înregistrate la secția de apeluri.

Pe lângă aceste două secții, în cadrul TAS mai există secția de Mediere, precum și secția Ad-hoc, care are o existență temporară, în funcție de diferitele evenimente sportive care au loc și care funcționează după reguli diferite față de diviziile permanente.

Ceea ce este foarte important și unic este faptul că hotărârea pronunțată de oricare dintre secțiile TAS va fi una finală, multiplul grad de jurisdicție neexistând în cadrul organizării Tribunalului. Cu toate acestea, ca orice hotărâre arbitrală și o hotărâre pronunțată de TAS poate fi atacată, însă doar pentru motive limitativ prevăzute de legea elvețiană (vezi mai sus).  Importanța existenței unei instituții specializate în litigii sportive este aceea că previne crearea unei jurisprudențe  neunitare.

Concluzii

Arbitrajul în dreptul sportului este un domeniu ce necesită temeinice cunoștințe din diverse sisteme de drept pentru a putea fi eficient. Așa cum am arătat mai sus,  acesta va avea întotdeauna un caracter ambi- sau plurivalent, mai ales în chestiuni ce privesc arbitrabilitatea. Arbitrajul în dreptul sportului poate fi considerat un domeniu sui generis, interdisciplinar și internațional, ce oferă flexibilitate și uniformitate.

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
Da-ne o sansa, te poti dezabona oricand.
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image