Gaseste un avocat specializat

Avocatoo magazin GDPR

Procesul civil. Judecata în primă instanţă

În continuarea articolului în care am prezentat pe scurt procesul penal, veţi putea citi mai jos o prezentare a firului judecăţii în prima instanţă în procesul civil.

Conceptul de „proces” desemnează cadrul formal în care se soluţionează diferendul dintre părţi1. În continuare, procesul civil este activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevăzute de lege2.

Pornind de la definiţia procesului civil, observăm că acesta se desfăşoară în două faze: faza judecăţii şi faza executării silite. Cea din urmă va lipsi în cazul în care dispoziţiile hotărârii executorii sunt respectate de bunăvoie, după cum şi faza judecăţii poate lipsi atunci când creditorul deţine un titlu executoriu împotriva debitorului.

Curs online GDPR

Faza judecăţii este împărţită, la rândul ei, în patru etape:

I. Etapa scrisă;
II. Cercetarea procesului;
III. Dezbaterea în fond a procesului;
IV. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii.

I. ETAPA SCRISĂ

Etapa scrisă are ca scop informarea reciprocă a părţilor cu privire la mijloacele de probă şi motivele de fapt şi de drept pe care le vor folosi pentru a-şi întemeia pretenţiile şi apărările. Totodată, în virtutea principiului disponibilităţii, părţile stabilesc limitele în care se va desfăşura procesul prin formularea actelor de procedură specifice acestei etape, respectiv cererea de chemare în judecată, întâmpinarea (şi cererea reconvenţională, dacă este cazul) şi răspunsul la întâmpinare

1. CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ (art. 194-200 C.proc.civ.)

Instanţa este sesizată, de regulă, prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, în care acesta stabileşte cine are calitatea de pârât, prezintă situaţia de fapt, pretenţiile şi arată probele pe care îşi întemeiază pretenţiile. Există şi situaţii de excepţie în care judecătorul coboară din jilţul specific3, declanşând activitatea judiciară din oficiu, aşa cum se poate întâmpla în materia punerii sub interdicţie, potrivit dispoziţiilor coroborate ale art. 165 şi art. 111 C.Civ.

În situaţii expres prevăzute de legi speciale, actul de sesizare a instanţei poate purta o altă denumire, ca, de exemplu, plângerea din materia contravenţională potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sau contestaţia din materia achiziţiilor publice, potrivit Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Aşa cum s-a arătat4, în astfel de situaţii instanţa este sesizată cu controlul unor acte emise de organe din afara sistemului judecătoresc în scopul asigurării accesului liber la justiţie.

Cererea de chemare în judecată trebuie să conţină elementele prevăzute de art. 194 C.proc.civ., să fie însoţită de dovada achitării taxei de timbru, dacă este cazul, şi să fie depusă într-un număr suficient de exemplare necesar comunicării celorlalte părţi, plus unul pentru instanţă.

Pentru a se evita comunicarea către partea cealaltă a unei cereri informe cu privire la care aceasta nu şi-ar putea formula o apărare completă, precum şi punerea pe rolul instanţelor a unor asemenea cereri care, dacă li s-ar da curs, ar conduce la tergiversarea judecăţii şi la cheltuieli inutile, în special în sarcina părţii adverse5, Codul de procedură civilă reglementează în art. 200 procedura regularizării. În cadrul acestei proceduri, adică de îndată ce a fost repartizat dosarul unui complet şi înainte ca cealaltă parte să afle despre existenţa cererii, dacă instanţa va constata anumite nereguli ale cererii de chemare în judecată, îi va comunica reclamantului să remedieze neregulile într-un termen de cel mult 10 zile, sub sancţiunea anulării cererii.

Dacă cererea este anulată, reclamantul poate formula cerere de restituire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, şi îi va fi restituită jumătate din sumă. Evident, această menţiune este valabilă doar dacă cererea nu a fost anulată tocmai din cauza neplăţii taxei judiciare de timbru.

2. ÎNTÂMPINAREA ŞI CEREREA RECONVENŢIONALĂ (art. 205-210 C.proc.civ.)

Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, aceasta îi va fi comunicată pârâtului căruia i se va pune în vedere obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Spre exemplu, dacă nu este invocată în întâmpinare, excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu mai poate fi invocată ulterior. Menţionez că există şi excepţia prevăzută de art. 112 C.proc.civ. care prevede că, dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care pârţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Această excepţie are ca ipoteză posibilitatea reclamantului de a introduce o cerere de chemare în judecată a mai multor pârâţi la oricare dintre instanţele în circumscripţia cărora domiciliază aceştia (competenţă alternativă).

O altă excepţie relativă pentru care este prevăzut un regim de invocare diferit este excepţia prescripţiei care, potrivit art. 2513 C.civ., poate fi invocată prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Cu privire la probe, dacă nu au fost propuse în întâmpinare, ar mai putea fi propuse ulterior de către părţi doar în condiţiile art. 254 alin. 2 C.proc.civ (e.g.: părţile sunt de acord, administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii).

Cu prilejul sesizării în vederea pronunţării asupra unei excepţii de constituţionalitate privitoare la sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi invoca excepţii, Curtea Constituţională a României a statuat6 că aceasta urmăreşte un scop legitim, respectiv disciplinarea părţilor şi asigurarea celerităţii judecării cauzei, constatând că astfel se asigură părţilor un cadru procesual stabil, ceea ce determină o previzibilitate sporită în privinţa desfăşurării ulterioare a procesului.

Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de chemare în judecată şi trebuie să cuprindă elementele prevăzute la art. 205 alin. 2 C.proc.civ.

Obligativitatea acesteia este şi o expresie a principiului contradictorialităţii, enunţat în art. 14 alin. 2, potrivit căruia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. Întâmpinarea se va depune într-un număr suficient de exemplare pentru comunicarea către părţi, plus unul pentru instanţă.

De precizat este şi că, prin nedepunerea întâmpinării în termenul acordat, pârâtul va pierde şi posibilitatea de a formula cereri de intervenţie forţată fără acordul celeilalte părţi (chemarea în judecată a altei persoane, chemarea în garanţie, arătarea titularului dreptului).

Dacă întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, cererea reconvenţională este o contraacţiune, un „contraatac” sau o „contraofensivă”, întrucât, prin intermediul acesteia, pârâtul îşi poate valorifica un drept propriu faţă de reclamant7. Totuşi, pârâtul nu poate deduce judecăţii orice pretenţii împotriva reclamantului, ci este condiţionat ca acestea să derive din acelaşi raport juridic sau să fie în strânsă legătură cu cel adus iniţial spre soluţionare.

Cererea reconvenţională este, practic, o cerere de chemare în judecată pe care pârâtul alege să o formuleze în cadrul unui proces pendinte, ceea ce o încadrează în categoria cererilor incidentale. Astfel, aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată şi va fi soluţionată de aceeaşi instanţă odată cu cererea principală, operând, dacă este cazul, o prorogare legală de competenţă. De asemenea, ea va fi comunicată reclamantului (care devine pârât în cadrul cererii reconvenţionale) şi i se va pune în vedere obligaţia de a formula întâmpinare.

Spre exemplu, se poate formula cerere reconvenţională pentru a opune o compensaţie judiciară sau pentru a solicita anularea contractului pe care se întemeiază pretenţiile reclamantului.

Cererea reconvenţională trebuie depusă odată cu întâmpinarea, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula o asemenea cerere, urmarea fiind că reclamantul nu ar putea fi obligat faţă de pârât în acel proces. Se impune a fi făcută această precizare deoarece această decădere nu afectează drepturile deduse judecăţii prin cererea reconvenţională, astfel că pârâtul va mai putea formula, în continuare, o cerere principală împotriva reclamantului cu privire la acestea.

3. RĂSPUNSUL LA ÎNTÂMPINARE (art. 201 alin. 2 C.proc.civ.)

Odată cu întâmpinarea, reclamantului i se comunică şi obligaţia de a depune, în termen de 10 zile, un răspuns la întâmpinare în care va răspunde apărărilor pârâtului şi îşi va contura mai bine pretenţiile deduse judecăţii.

Sancţiunea nedepunerii în termen este cea prevăzută de textul art. 185 alin. 1 C.proc.civ., anume decăderea din dreptul de a mai depune răspuns la întâmpinare.

Răspunsul la întâmpinare nu se va comunica pârâtului, acesta luând cunoştinţă despre act de la dosarul cauzei.

După depunerea răspunsului la întâmpinare, sau împlinirea termenului pentru depunerea acestuia sau după împlinirea termenului pentru depunerea întâmpinării, judecătorul va fixa prin rezoluţie primul termen de judecată.

II. CERCETAREA PROCESULUI (art. 237-388 C.proc.civ)

Scopul cercetării procesului este, aşa cum reiese din art. 237 alin. 1 C.proc.civ., acela de a pregăti dezbaterea cauzei în fond. Pentru aceasta, în cadrul cercetării procesului se desfăşoară activitatea de a administra probe şi de a soluţiona excepţii, precum şi alte incidente sau cereri formulate. Fiecare excepţie invocată sau probă propusă este pusă în discuţia părţilor înainte ca instanţa să hotărască asupra admisibilităţii acesteia.

În cadrul reglementării acestei etape, Codul de procedură civilă aduce o limitare a principiului publicităţii, amputând componenta de publicitate în accepțiunea de deschidere către publicul larg8. Astfel, potrivit art. 240 alin. 1, cercetarea procesului are loc în faţa judecătorului, în cameră de consiliu. Această opţiune a legiuitorului a fost dur criticată în doctrină9, dar s-a arătat10 că aduce mari beneficii atât instanţei, cât şi părţilor. Astfel, pentru instanţă un cadru mai restrâns asigură o activitate eficientă, iar părţile beneficiază de acest cadru mai puţin formal concentrându-se mai uşor asupra problemelor procesului.

Totuşi, intrarea în vigoare a acestei dispoziţii a fost amânată în mod succesiv, astfel că cercetarea procesului se va desfăşura în cameră de consiliu începând cu 1 ianuarie 2019, potrivit art. I alin. 1 din O.G. nr. 95/2016 prin care s-a prorogat termenul prevăzut la art. XII din Legea nr. 2/2013. Aşadar, la momentul scrierii acestui articol, regula este că cercetarea procesului se desfăşoară în şedinţă publică.

Primul termen de judecată reprezintă momentul limită până la care reclamantul îşi poate modifica cererea de chemare în judecată, în condiţiile art. 204 alin. 1, fără a fi necesar acordul expres al celorlalte părţi.

Fa-ti singur implementarea GDPR

Mai menţionez şi că cererile de recuzare pentru motivele de incompatibilitate relativă, prevăzute de art. 42, pot fi formulate, de regulă, doar până la începerea oricăror dezbateri. Bunăoară, din momentul în care instanţa pune în discuţia părţilor o excepţie invocată, se consideră că părţile au încredere că pot beneficia de un proces echitabil din acest punct de vedere, iar judecătorul cu privire la care ar putea exista un motiv de incombatibilitate prevăzut la art. 42 constituie o „instanţă imparţială”, aşa cum prevede art. 6 C.proc.civ. Excepţia potrivit căreia incompatibilitatea relativă poate fi invocată şi ulterior începerii dezbaterilor este aratată la alin. 2 al art. 44 şi se referă la situaţia în care motivul de incompatibilitate s-a ivit ori a fost cunoscut de parte doar după începerea dezbaterilor.

Spre deosebire de incompatibilitatea relativă, cea absolută este reglementată prin norme care protejează un interes public, astfel că aceasta poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Cererile de intervenţie forţată formulate de către reclamant, intervenient principal, precum şi introducerea în cauză din oficiu pot fi formulate, respectiv dispuse, până la terminarea cercetării procesului.

Prin activităţile efectuate în etapa cercetării procesului trebuie să se asigure pentru părţi şi pentru instanţă cunoaşterea elementelor de fapt şi de drept asupra cărora va purta dezbaterea fondului11. În acest fel se garantează cu mai multă eficienţă dreptul la un proces echitabil şi se asigură egalitatea armelor, contradictorialitatea şi dreptul la apărare12.

Această etapă a procesului este încheiată atunci când judecătorul se socoteşte lămurit şi declară încheiată cercetarea procesului fixând termen pentru dezbaterea fondului prin încheiere13.

III. DEZBATEREA ÎN FOND A PROCESULUI (art. 389-394 C.proc.civ.)

Dezbaterea fondului presupune discutarea în contradictoriu de către părţi a împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept în vederea convingerii instanţei cu privire la temeinicia pretenţiilor şi apărărilor.

Potrivit art. 16 C.proc.civ., şedinţele sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege, iar de aici rezultă regula conform căreia dezbaterea fondului se desfăşoară în şedinţă publică. Una dintre excepţiile de la această regulă este stabilită prin art. 213 alin. 2, conform căreia dezbaterea fondului se va desfăşura fără prezenţa publicului atunci când prin dezbaterea cu prezenţa acestuia în sala de judecată sar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor şi intereselor justiţiei. O altă excepţie de la regula publicităţii dezbaterilor prevăzută de Codul de procedură civilă se referă la situaţia în care părţile sunt de acord ca dezbaterea fondului să urmeze cercetării procesului tot în cameră de consiliu, în aceeaşi zi sau la un alt termen14. Având în vedere aspectele cu privire la camera de consiliu menţionate supra, în temeiul acestei dispoziţii părţile se pot pune de acord doar ca dezbaterea fondului să aibă loc la acelaşi termen.

După deschiderea dezbaterilor, preşedintele completului va da cuvântul întâi reclamantului, apoi pârâtului şi celorlalte părţi din proces, în funcţie de poziţia lor procesuală. Preşedintele poate limita intervenţia fiecărei părţi, cu condiţia de a pune în vedere timpul pe care îl au la dispoziţie, având şi posibilitatea de a da cuvântul de mai multe ori dacă va considera necesar.

În cadrul acestei etape, regula este că nu se mai pot efectua acte specifice cercetării procesului, dar există şi excepţii. Bunăoară, excepţiile care au fost invocate anterior, dar care au fost unite cu fondul cauzei în vederea soluţionării, potrivit art. 248 alin. 4 C.proc.civ. De asemenea, un alt exemplu îl constituie excepţiile absolute care, potrivit art. 247 alin 1, pot fi invocate în orice stare a procesului. Aşa cum s-a arătat15, ar fi ineficient să nu se analizeze excepţia absolută la termenul stabilit pentru dezbateri în faţa primei instanţe, ci abia în faţa instanţei de apel, pentru că întregul efort al primei instanţe ar putea fi lipsit de efecte prin eventuala admitere a excepţiei.

Mai mult, în virtutea rolului activ al judecătorului, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 22 alin 2, art 254 alin 5 şi art. 391 C.proc.civ., se mai instituie o excepţie de la această regulă recunoscându-se instanţei posibilitatea de a completă şi de a reface materialul probator.

Dezbaterile vor fi încheiate atunci când preşedintele completului va considera că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi de drept, reţinând cauza pentru deliberare şi pronunţare. Orice act depus după acest moment nu va fi luat în seama.

IV. DELIBERAREA ŞI PRONUNŢAREA HOTĂRÂRII (art. 395-405 C.proc.civ.)

Deliberarea este operaţiunea prin care judecătorii stabilesc situaţia de fapt, la care vor aplica apoi normele juridice corespunzătoare, reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicţional16.

Această etapă se desfăşoară în secret, asigurându-se intimitatea reflecţiei judecătorilor, independenţa şi imparţialitatea lor, dar şi credibilitatea justiţiei17.

La deliberare vor lua parte numai membrii în faţa cărora s-a desfăşurat dezbaterea asupra fondului, fiecare spunându-şi părerea bazată pe probele administrate şi normele de drept aplicabile. În acest sens, s-a remarcat, în termeni foarte sugestivi, că judecătorii deliberării sunt şi judecătorii dezbaterii18.

Completul va delibera şi se va pronunţa cu privire la toate cererile deduse judecăţii, fără a putea acorda mai mult (plus petita) sau altceva (extra petita) decât s-a cerut, potrivit art. 397 alin. 2 C.proc.civ. O excepţie de la această regulă este prevăzută în materie contravenţională unde este aplicabil principiul oficialităţii, în baza căruia instanţa poate verifica şi constata din oficiu nulitatea absolută a unui proces-verbal de contravenţie.

După ce s-a luat hotărârea, completul va întocmi minuta (care va constitui dispozitivul hotărârii) în care se va regăsi soluţia dată în cauză şi o va pronunţa în şedinţă publică. Instanţa poate amâna pronunţarea minutei pentru un termen de maxim 15 zile, caz în care poate stabili şi că pronunţarea nu se va face în şedinţă publică, părţile putând lua cunoştinţă despre soluţia luată de la grefa instanţei. Minuta va fi semnată de toţi judecătorii care au participat la deliberare, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, pentru a garanta neschimbarea ei şi, totodată, pentru a oferi posibilitatea instanţei de control să verifice legalitatea compunerii completului de judecată.

Hotărârea întreagă (practicaua, considerente şi dispozitiv) va trebui redactată de către judecătorul care a soluţionat procesul în termen de 30 zile, aşa cum arată dispoziţiile art. 426 C.proc.civ şi va trebui să fie semnată de toţi membrii completului de judecată şi de către grefier. De această dată, lipsa semnăturilor tuturor judecătorilor care au participat la deliberare nu va atrage nulitatea hotărârii. Astfel, potrivit art. 426 alin. 4 C.proc.civ., dacă un judecător este împiedicat să semneze hotărârea, va semna în locul lui preşedintele completului sau preşedintele instanţei, iar dacă grefierul este împiedicat să semneze, hotărârea va fi semnată de grefierul-şef. Hotărârea va fi comunicată părţilor de îndată ce este redactată şi semnată.

I. Leş, Tratat de drept procesual civil. Volumul I. Principii şi instituţii generale. Judecată în faţa primei instanţe, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 16.

V.M. Ciobanu, Tr.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil, Ed. Naţional, Bucureşti, 2013, p. 39.

3Ibidem, p. 30.

G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 333.

A se vedea expunerea de motive a proiectului de lege privind Codul de procedură civilă. Disponibil la http://www.cdep.ro/proiecte/2009/400/10/3/em413.pdf

Decizia nr. 18 din 21 ianuarie 2015 publicată în M. Of. nr. 193 din 23 martie 2015.

I. Leş, op.cit., p. 642.

M. Jebelean, Rezumat teză de doctorat – Camera de consiliu în Dreptul Procesual Civil Român. Disponibil la http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/oferta-educationala/scoala-doctorala/rezumat-teza/jebelean-madalina-iul-2015-ro.pdf

I. Deleanu, Tratat de procedură civilă. Volumul I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 935, 224-226.

10 A se vedea nota coordonatorului V.M. Ciobanu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord), Noul cod de procedură civilă. Comentat şi adnotat, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 816

11 G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 536.

12 G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 536 apud I. Gîlcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord), Noul cod de procedură civilă. Comentat şi adnotat, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 639.

13 Art. 244 alin. 1 C.proc.civ.

14 Art. 244 alin. 3 C.proc.civ.

15 A. Bleoancă, A. Dimitriu, A. Iacuba, R. Paraschiv, Cartea de excepţii în procedura civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 7.

16 G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 557.

17 I. Deleanu, op. cit., p. 1031.

18 I. Leş, op. cit., p. 902, apud P. Perju, Sinteză teoretică a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti, în Dreptul nr. 4/1996, p.89.

Avocatoo magazin GDPR

Comments
Se incarca...
Vrei să ne știi triști?

Abonează-te la newsletter!

Si vom fi fericiți.
DA-MI MAILURI
close-link