Gaseste un avocat specializat

Primul termen al recidivei – HP nr.15 din 2018

Ce înțelegem prin pedeapsă „executată sau considerată ca executată” ?

Decizia nr.15 în dosarul nr.1748/1/2018

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 676/267/2017 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă „executată sau considerată ca executată ” se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispoziţiilor art. 71 Cod penal raportat la art. 186 Cod penal”.

          Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că…

      în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Facem precizarea că această decizie, pronunțată în ședința din 26 septembrie 2018 este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
Da-ne o sansa, te poti dezabona oricand.
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image