Gaseste un avocat specializat

Admiterea obiecției de neconstituționalitate formulată de Președintele României. Lovitură pentru parlamentari

În ziua de 26 aprilie 2018, Plenul Curții Constituționale s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar

Autorul obiecției

Președintele României

Obiectul

neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar

Motivarea sesizării

“Considerăm că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul normativ, această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie, pentru motivele expuse în cele ce urmează. În calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 6 februarie 2018, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar într-o formă diferită de forma respinsă de Senat, cu încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie”.

Faţă de forma dezbătută de Senat, se introduce posibilitatea:

– exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante prin promovarea temporară a unei persoane angajate cu contract individual de muncă;

– eliberării din funcţia publică parlamentară de şef departament/director general de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului;

– actualizării pensiilor de serviciu stabilite în temeiul art. 731 din Legea nr. 7/2006 şi calculate până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate.

Decizia Curții Constituționale

Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar sunt neconstituționale.

Motivarea deciziei

Curtea a reținut că legea supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, ce reiese din prevederile art.61 alin.(2) din Constituție.  

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

 

 

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
Da-ne o sansa, te poti dezabona oricand.
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image