Gaseste un avocat specializat

Avocatoo magazin GDPR

Poprirea

 

Una din formele procedurale folosite tot mai des în stingerea creanțelor ca urmare a avantajelor pe care le oferă este poprirea, definită ca fiind o procedură indirectă care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terță persoană sau pe care acesta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente.

 

∇ Avantajele popririi:

Curs online GDPR

× are un caracter accesibil

× se urmărește salariul sau alte sume periodice asimilate lui, care- spre deosebire de alte valori patrimoniale- nu poate fi sustras de la urmărire, riscul de a nu se realzia creanța fiind mult mai redus;

× riscul creditorului este scăzut;

× creditorul are posibilitatea de a urmări nu numai sumele de bani pe care le datorează terțul poprit debitorului la data înfințării popririi, dar și pe acelea pe care le va datora în viitor.

 

Sediul popririi executorii se află în Secțiunea a 3-a din Capitolul I privind urmărirea mobiliară, Titlul II al Cărții a V-a- art. 780- 793 Noul Cod de Procedură Civilă.

 

∇ Obiectul popririi

Sunt supuse umăririi silite prin poprire:

⁎ sume de bani;

⁎ titluri de valoare;

⁎ alte bunuri mobile incorporale.

În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare.

Poprirea se poate înființa și asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, dacă ambele creanțe sunt certe și lichide.

Se va putea popri și creanța cu termen ori sub condiție.

 

Nu sunt supuse executării silite prin poprire:

⁎ sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;

⁎ sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;

⁎ sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfințării popririi.

 

Poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde îți are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.

 

∇ Înființarea popririi

Conform art. 782 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă

Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. 1, împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.

În adresa de înființare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realziarea obligației ce se execută silit.

 

Adresa de înființare a popririi va cuprinde, în cazul persoanelor fizice:

Avocatoo magazin GDPR

» Numele

» Domicilul debitorului

» Codul numeric personal

Iar in cazul persoanelor juridice:

» Denumirea

» Sediul

» Codul unic de înregistrare sau codul de idetificare fiscală.

 

∇ Efect

Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite. De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.

→ când se popresc sume cu scadențe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor.

→ indisponibilizarea se întinde și asupra fructelor civile ale creanței poprite, precum și asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înființarea popririi.

→ poprirea întrerupe prescripția nu numai cu privire la creanța poprită, dar și în ceea ce privește creanța pentru acoperirea căreia ea a fost înființată

→ în cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități în valută, instituțiile de credit sunt autorizate să efcetueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimțământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ziua respectivă, în vederea consemnării acestora.

 

∇ Publicitatea popririi

În cazul când creanța poprită este garantată cu ipotecă sau cu altă garanție reală, creditorul popritor va fi în drept să ceară, pe baza unei copii certificate de executorul judecătoresc de pe adresa de înființare a popririi, ca poprirea să fie înscrisă în cartea funciară sau în alte registre de publicitate, după caz.

 

!!! Poprirea rămâne în ființă și atunci când debitorul îți schimbă locul de muncă sau este pensionat.

 

∇ Obligațiile terțului poprit:

▪ să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunruile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc;

▪ să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății;

▪ terțul în mâinile ăruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor și sancțiunilor prevăzute de lege pentru administratorii- sechestru de bunuri sechestrate;

▪ terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi. El își va formula apărările în instanța de validare.

 

Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă, ţinând seama şi de reglementările speciale referitoare la aceste bunuri, precum şi la eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute.

 

∇ Desființarea popririi

Dacă după înfiinţarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înfiinţat aceasta a încetat să mai existe, executorul judecătoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desfiinţarea popririi printr-o adresă către terţul poprit. Atunci când poprirea a fost validată, desfiinţarea acesteia se va face de instanţa de executare prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor.

Când creanţa debitorului poprit este garantată cu ipotecă, acesta va putea cere, în temeiul acestei adrese sau, după caz, al încheierii rămase definitivă, radierea notării popririi sau a intabulării strămutării dreptului de ipotecă în cartea funciară.

 

Avocatoo magazin GDPR

Comments
Se incarca...
Vrei să ne știi triști?

Abonează-te la newsletter!

Si vom fi fericiți.
DA-MI MAILURI
close-link