Gaseste un avocat specializat

Mandatul european de arestare și refuzul executării lui

1.        

Numărul cauzei

Cauza C‑271/17 PPU

2.        

Părțile

Openbaar Ministerie

împotriva

Sławomir Andrzej Zdziaszek

3.        

Cuvinte-cheie

„Trimitere preliminară – Mandat european de arestare – Motive de neexecutare facultativă – Mandat emis în vederea executării unei pedepse privative de libertate – Noțiunea «proces în urma căruia a fost pronunțată decizia» – Procedură privind o pedeapsă rezultantă – Procedură în apel”

4.        

Cadrul juridic UE

A.    CEDO

Articolul 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „CEDO”) prevede:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. […]”

B.    Dreptul Uniunii

a)   Carta

În temeiul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”):

Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.

Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.”

Potrivit articolului 48 alineatul (2) din cartă, „Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare”.

b)   Decizia-cadru

Articolul 1 alineatul (1) din decizia‑cadru definește MEA ca „o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării și a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate”.

Alineatul (2) prevede că „[s]tatele membre execută orice [MEA], pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii‑cadru”.

Alineatul (3) prevede că decizia‑cadru menționată „nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 [TUE]”.

Articolul 4a din decizia‑cadru a fost introdus prin Decizia‑cadru 2009/299 pentru a preciza motivele facultative de refuz al executării unui MEA atunci când persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană la procesul său:

„(1)      Autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului membru emitent:

(a)      în timp util

(i)      fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s‑a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit;

(ii)      a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces;

(b)      având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și a fost într‑adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;

(c)      după ce i s‑a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale:

(i)      a indicat în mod expres că nu contestă decizia;

(ii)      nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător;

(d)      nu i s‑a înmânat personal decizia, însă:

(i)      i se va înmâna decizia personal și fără întârziere după predare și va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale;

(ii)      va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, astfel cum se menționează în mandatul de arestare european relevant.

(2)      În cazul în care un mandat european de arestare este emis […], în condițiile menționate la alineatul (1) litera (d), iar persoana în cauză nu a primit în prealabil nicio informare oficială cu privire la procedurile penale împotriva sa, această persoană ar putea solicita, atunci când este informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, o copie a hotărârii judecătorești, înaintea începerii procedurii de predare. […] [A]ceasta nu va fi considerată o notificare formală a hotărârii judecătorești și nici nu va declanșa curgerea termenelor aplicabile pentru solicitarea unei noi proceduri de judecată sau a unui apel.

(3)      În cazul în care persoana predată în condițiile menționate la alineatul (1) litera (d) a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, detenția persoanei respective care așteaptă rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac este revizuită în conformitate cu legislația statului membru emitent, până la finalizarea procedurilor, fie în mod regulat, fie la solicitarea persoanei în cauză. […]”

5.        

Cadrul juridic național

          Dreptul neerlandez – Articolul 12 din Overleveringswet (Legea privind predarea) prevede că:

          „predarea nu este autorizată atunci când mandatul european de arestare urmărește punerea în executare a unei hotărâri judecătorești dacă persoana acuzată nu a fost prezentă în persoană la ședința în urma căreia a fost pronunțată hotărârea respectivă, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează, în conformitate cu cerințele procedurale ale statului membru emitent că este prezentă una dintre cele patru situații descrise în aceeași dispoziție.”

6.        

Situația de fapt

          Instanța de trimitere a fost sesizată cu o cerere de executare a unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Regional din Gdansk, Polonia, având ca obiect arestarea și predarea domnului Zdziaszek, resortisant polonez, în vederea executării în Polonia a două pedepse privative de libertate. Instanța de trimitere a refuzat predarea domnului Zdziaszek în ceea ce privește pedeapsa privativă de libertate pentru una dintre fapte întrucat această faptă nu se sancționează în dreptul neerlandez.

Mandatul european de arestare se referă la hotărârea de aplicare a unei pedepse rezultante prin care se stabilesc acele două pedepse, pronunțată de Tribunalul Districtual din Wejherowo, Polonia.

Domnul Zdziaszek nu a fost prezent în persoană la procedura care a condus la hotărârea de pronunțare a unei pedepse rezultante. În mandatul european de arestare se arată că el a avut însă cunoștință de procesul stabilit și a mandatat un avocat care l‑a apărat.

7.        

Întrebarea preliminară adresată

 În aceste condiții, Rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

          Prima întrebare a instanței de trimitere impune să se stabilească dacă procedura care a condus la hotărârea de pronunțare a unei pedepse rezultante constituie „procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia” în sensul articolului 4a alineatul (1) teza introductivă din decizia‑cadru.

          A doua întrebare presupune să se stabilească dacă, în acest context, instanța de trimitere poate refuza executarea MEA.

A treia întrebare presupune să se stabilească dacă procedura în apel constituie „procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia” în sensul articolului 4a alineatul (1) din decizia‑cadru.

8.        

Reținerile Avocatului General

          Cu privire la prima întrebare preliminară:

Atunci când are în vedere executarea unei pedepse, MEA presupune existența unei condamnări penale. Aceasta din urmă conține în mod specific două elemente, și anume o constatare a vinovăției și, în consecință, pronunțarea unei sancțiuni. Aceste două elemente compun, așadar, „fondul” cauzei, fie împreună (fondul în integralitate), fie privite separat (o parte a fondului).

Aceste două elemente trebuie să reiasă din MEA. Astfel, autoritățile judiciare emitente au obligația de a furniza informații nu numai cu privire la infracțiunile săvârșite, ci și cu privire la sancțiunile aplicate în mod concret. Acest lucru este indispensabil pentru verificarea aplicabilității MEA într‑un caz concret de către autoritatea judiciară de executare, ținând seama de infracțiunea săvârșită și de sancțiunea aplicată. Aceste informații sunt de asemenea importante pentru a aprecia existența unui motiv de neexecutare obligatorie a MEA.

Așadar, procedura care a condus la pronunțarea unei hotărâri precum hotărârea de pronunțare a unei pedepse rezultante în discuție în litigiul principal poate constitui un „proces în urma căruia a fost pronunțată decizia” în sensul articolului 4a alineatul (1) teza introductivă din decizia‑cadru atunci când i) această hotărâre, devenită executorie, stabilește o pedeapsă privativă de libertate și atunci când, ii) în procedura aferentă stabilirii acestei pedepse, instanța națională dispune de o putere discreționară.

  Cu privire la a doua întrebare preliminară:

          Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă poate refuza executarea MEA atunci când se dovedește că respectarea drepturilor procedurale ale persoanei în cauză trebuie apreciată în raport cu o altă hotărâre decât cea indicată în MEA și atunci când informațiile suplimentare furnizate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din decizia‑cadru nu permit verificarea respectării drepturilor procedurale ale persoanei în cauză.

Guvernul neerlandez consideră că prin cea de a doua întrebare se urmărește să se afle dacă instanța de trimitere trebuie să controleze hotărârea inițială în raport cu articolul 4a din decizia‑cadru. Acesta propune un răspuns negativ întrucât verificarea ar trebui efectuată având în vedere hotărârea indicată ca fiind executorie în MEA.

Articolul 4a din decizia‑cadru face dovada echilibrului pe care legiuitorul Uniunii l‑a stabilit între eficacitatea predării persoanelor în spațiul juridic european, pe de o parte, și întinderea controlului care revine autorității judiciare de executare, pe de altă parte. Atunci când această autoritate este convinsă că drepturile fundamentale au fost respectate, ținând seama, dacă este cazul, de comportamentul persoanei în cauză, ea nu ar trebui să fie împiedicată de legislația națională să pună în aplicare obligația care îi revine de a executa un MEA în temeiul articolului 1 alineatul (2) din decizia‑cadru.

          Se concluzionează faptul că autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea MEA în cazul în care nici informațiile cuprinse în formularul MEA, nici cele pe care le‑a primit din partea autorității judiciare emitente în temeiul articolului 15 alineatul (2) din decizia‑cadru nu permit să se verifice respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză care nu a fost prezentă în persoană la procesul său. Decizia de aplicare a motivului facultativ de refuz al executării unui MEA în sensul articolului 4a alineatul (1) din decizia‑cadru revine autorității judiciare de executare, care trebuie să poată aprecia, în lumina tuturor circumstanțelor de fapt de care dispune, respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză.

  Cu privire la a treia întrebare preliminară:

          Singura diferență dintre aceasta și prezenta cauză constă în faptul că, în ceea ce privește hotărârea inițială, instanța de trimitere consideră că domnul Zdziazsek a fost reprezentat în mod corespunzător în apel, în condițiile în care nu a fost reprezentat în mod corespunzător în primă instanță. Dat fiind că, potrivit informațiilor furnizate, procedura în apel a condus la o examinare a fondului cauzei, respectarea dreptului la apărare în această etapă a procedurii remediază deficiențele care au putut exista în etapele anterioare.

În aceste condiții, nu este mai puțin adevărat că decizia cu privire la pedeapsă cuprinsă în hotărârea inițială a fost înlocuită și, după cum am amintit mai sus, condamnarea domnului Zdziaszek rezultă astăzi din două proceduri distincte. În măsura în care s‑a stabilit că dreptul său la apărare nu a fost asigurat în procedura care a condus la hotărârea de pronunțare a unei pedepse rezultante, verificarea respectării acestuia în raport cu hotărârea inițială ni se pare lipsită de relevanță.

9.        

Concluzia Avocatului General

        Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la prima și la a doua întrebare preliminară adresate de Rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos) după cum urmează:

„Noțiunea «proces în urma căruia a fost pronunțată decizia», în sensul articolului 4a alineatul (1) teza introductivă din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în versiunea rezultată din Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că aceasta se poate aplica procedurii care a condus la pronunțarea hotărârii, precum hotărârea de pronunțare a unei pedepse rezultante în discuție în litigiul principal, atunci când această hotărâre, devenită executorie, stabilește o pedeapsă privativă de libertate și atunci când, în procedura aferentă stabilirii acestei pedepse, instanța națională dispune de o putere discreționară.

Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazul în care nici informațiile cuprinse în formular, nici cele pe care le‑a primit din partea autorității judiciare emitente în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584, în versiunea rezultată din Decizia‑cadru 2009/299, sau din altă parte nu permit să se verifice respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză care nu a fost prezentă în persoană la procesul său. Decizia de aplicare a motivului facultativ de refuz al executării unui mandat european de arestare, în sensul articolului 4a alineatul (1) din decizia‑cadru menționată, revine autorității judiciare de executare, care trebuie să poată aprecia, în lumina tuturor circumstanțelor de fapt de care dispune, respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză.”

10.     

Link

concluzii AG

11.     

Articole legislație națională incidente în speță

Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala republicata 2011. Lege nr. 302/2004 republicata 2011

ART. 84 – Definitia mandatului european de arestare
(1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciara prin care o autoritate judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene solicita arestarea si predarea de catre un alt stat membru a unei persoane, in scopul efectuarii urmaririi penale, judecatii sau executarii unei pedepse ori a unei masuri de siguranta privative de libertate.
(2) Mandatul european de arestare se executa pe baza principiului recunoasterii si increderii reciproce, in conformitate cu dispozitiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

ART. 86 – Continutul si forma mandatului european de arestare
(1) Mandatul european de arestare va contine urmatoarele informatii:
a) identitatea si cetatenia persoanei solicitate;
b) denumirea, adresa, numerele de telefon si fax, precum si adresa de e-mail ale autoritatii judiciare emitente;
c) indicarea existentei unei hotarari judecatoresti definitive, a unui mandat de arestare preventiva sau a oricarei alte hotarari judecatoresti executorii avand acelasi efect, care se incadreaza in dispozitiile art. 88 si 96 din prezenta lege;
d) natura si incadrarea juridica a infractiunii, tinandu-se seama mai ales de prevederile art. 96;
e) o descriere a circumstantelor in care a fost comisa infractiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;
f) pedeapsa pronuntata, daca hotararea a ramas definitiva, sau pedeapsa prevazuta de legea statului emitent pentru infractiunea savarsita;
g) daca este posibil, alte consecinte ale infractiunii.

(2) Mandatul european de arestare este intocmit in conformitate cu formularul din anexa nr. 1.

(3) Mandatul european de arestare transmis autoritatii competente a unui alt stat membru trebuie tradus in limba oficiala sau in limbile oficiale ale statului de executare sau in una ori mai multe alte limbi oficiale ale institutiilor Uniunii Europene, pe care acest stat le accepta, conform declaratiei depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.

(4) Mandatul european de arestare transmis spre executare autoritatilor romane trebuie tradus in limba romana sau in una din limbile engleza si franceza.

ART. 97 – Conditii speciale
(1) Executarea unui mandat european de arestare de catre autoritatile judiciare de executare romane poate fi supusa urmatoarelor conditii:
a) in cazul in care mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privative de libertate aplicate printr-o hotarare pronuntata in lipsa, daca persoana in cauza nu a fost citata personal si nici informata in orice alt mod cu privire la data si locul sedintei de judecata care a condus la hotararea pronuntata in lipsa, predarea persoanei solicitate va fi acordata daca autoritatea judiciara emitenta garanteaza ca persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea sa obtina rejudecarea cauzei in statul membru emitent, in prezenta sa;
b) in cazul in care infractiunea in baza careia s-a emis mandatul european de arestare este sanctionata cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu o masura de siguranta privativa de libertate pe viata, dispozitiile legale ale statului membru emitent trebuie sa prevada posibilitatea revizuirii pedepsei sau a masurii de siguranta aplicate ori liberarea conditionata, dupa executarea a 20 de ani din pedeapsa sau masura de siguranta aplicata, ori aplicarea unor masuri de clementa.
(2) Fara a aduce atingere dispozitiilor alin. (1), cetatenii romani sunt predati in baza unui mandat european de arestare emis in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii cu conditia ca, in cazul in care se va pronunta o pedeapsa privativa de libertate, persoana predata sa fie transferata in Romania pentru executarea pedepsei.

 

Pentru mai multe detalii despre mandatul european de arestare, colega mea, Ioana Grosu, a scris un articol pe aceasta tema.

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
Da-ne o sansa, te poti dezabona oricand.
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image