Gaseste un avocat specializat

Lipsa bunei-credinte in Marea Britanie

Curtea Suprema din Regatul Unit al Marii Britanii a clarificat recent cum trebuie probata lipsa bunei-credinte in litigiile penale si civile.

Cazul unde a fost ridicata problema

Cazul lui Ivey / Genting Casinos UKSC 67, a analizat dacă domnul Ivey a inselat în timp ce juca Punto Banco Baccarat la cazinourile inculpatului. Cazinoul a refuzat sa ii plateasca  domnul Ivey castiguri in valoare de 7,7 milioane de lire sterline motivand ca a inselat convingerea crupierului sortand cartile de joc astfel incat sa se poata angaja în “sortarea marginilor”. Acest lucru se refera la variatii minuscule in marginile cartilor de joc, care ar putea arata daca respectiva carte are o valoare mare sau nu. Ivey a obtinut astfel un avantaj in joc. Instanta a constatat ca a trisat la jocurile de noroc si, de asemenea, a profitat de ocazia de a clarifica legea în legatura cu lipsa bunei-credinte.

Actualul mijloc de proba

Începând cu anul 1982, instantele penale britanice au insarcinat juriul sa adopte un test in doua etape pentru a fi probata lipsa bunei-credinte. In primul rand, trebuie verificat daca exista sau nu buna-credinta folosind un rationament obiectiv al unui om obisnuit. In cazul in care se constanta existenta bunei-credinte, cauza ii va fi favorabila inculpatului. Daca se constata lipsa acesteia, juriul trebuie intrebat, in al doilea rand, daca paratul si-a dat seama ca oamenii obisnuiti i-ar considera comportamentul ca fiind necinstit.

Problemele ridicate

  • Cu cat sunt mai deviate de la normalitate standardele de onestitate ale inculpatului, cu atat este mai putin probabil ca acesta s fie condamnat.
  • Acest mijloc de proba se bazeaza pe premisa gresita ca raspunderea penala pentru necinste trebuie sa depinda de starea reala a mintii paratului.
  • Testul este dificil si greu de aplicat de catre jurati.
  • Aceasta a dus la o divergenta intre actiunile civile si penale in ceea ce priveste probarea lipsei bunei-credinte.
  • Testul a reprezentat o abatere semnificativa de la legea din 1968.
  • Paratul nu este constrans de nicio autoritate.
  • In legatura cu prima problema identificata, nu exista niciun motiv pentru care legea ar trebui sa-i scuze pe cei care fac o greseala cu privire la standardele contemporane de onestitate. Este o functie a legii penale sa stabileasca ce este in afara limitelor legii si ce nu este. Scopul sau este de a stabili standardele de comportament acceptabile.

Testul actual

In continuare, Curtea a stabilit pozitia diferita in cauzele civile in care a fost adoptat un test obiectiv. Testul a fost stabilit clar intr-o serie de cauze civile si a fost stabilit de Camera Lorzilor, in calitate de Consiliu Privy, in Barlow Clowes / Eurotrust, UKPC 37.

“Although a dishonest state of mind is a subjective mental state, the standard by which the law determines whether it is dishonest is objective. If by ordinary standards a defendant’s mental state would be characterised as dishonest, it is irrelevant that the defendant judges by different standards. The Court of Appeal held this to be a correct state of the law and their Lordships agree.”

Curtea a hotarat ca nu exista niciun temei logic sau principial pentru ca buna-credinta sa difere dupa cum lipsa sau existenta ei este invocata intr-o pricina penala sau civila. Avand in vedere jurisprudenta de pana la acel moment, Curtea a constatat ca exista motive convingatoare pentru a considera ca a doua parte a testului propusa nu respecta legea.

Testul corect

Prin urmare, atat in ​​cauzele penale, cat si in cauzele civile, in care apare problema lipsei bunei-credinte, Curtea a constatat ca trebuie adoptata urmatoarea abordare:

  1. Tribunalul de constatare a faptelor trebuie sa identifice mai intai starea reala, subiectiva a cunostintelor sau convingerilor individului cu privire la fapte.
    Rezonabilitatea cunostintei lor este o chestiune de dovezi care se refera la faptul daca ei au avut sau nu cunostinta, dar rezonabilitatea nu este o conditie suplimentara. In practica, acest lucru este adesea determinant.
  2. Odata ce starea lor de spirit in ceea ce priveste cunostintele sau convingerile cu privire la fapte este stabilita, intrebarea daca comportamentul lor a fost cinstit sau necinstit este determinata de o persoana impartiala prin aplicarea standardelor (obiective) ale oamenilor obisnuiti.

Nu exista cerinta ca inculpatul sa aprecieze ca ceea ce a facut a fost determinat, prin aceste standarde, ca fiind necinstit.

 

Source Lexology Lexology Lexology
Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
Da-ne o sansa, te poti dezabona oricand.
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image