Gaseste un avocat specializat

Avocatoo magazin GDPR

Avocatul – preotul clientului? Interviu cu Ion Militaru, avocat definitiv în Baroul București

Bună, Ion! Ne bucurăm tare mult că, printre Coduri, dosare și multe cele, ai totuși puțin timp la dispoziție și pentru Avocatoo ☺ Spune-ne, pentru început, de ce Drept? De ce nu.. teatru, spre exemplu? Cand ai descoperit aceasta vocație, a existat o anumită circumstanță care ți-a demonstrat că ești potrivit pentru a-l studia și, mai târziu, a-l practica?

Bună, Miruna, și mulțumesc pentru invitație. Cu toate că am urmat un liceu de mate-info intensiv, cu participări regulate la olimpiadele de matematică, am ales Dreptul încă din clasa a XI-a prin prisma faptului că imi place să interacționez mai mult cu oamenii decât cu cifrele.

Nu provin dintr-o familie de juriști, așa că nu am știut foarte bine ce presupune fiecare dintre profesiile juridice. Totuși, fiind o fire dinamică și sociabilă, știam că nu mi-ar fi plăcut să stau în fața unui calculator rezolvând probleme de IT sau de mate, ci mi-ar fi placut să contribui la rezolvarea problemelor oamenilor.

Curs online GDPR

Acum ca ne-ai povestit de ce așa și nu altfel, suntem curioși să știm de ce profesia de avocat și nu altceva? Te-ai gândit vreodată și la alte opțiuni? De ce te-ai răzgândit, dacă răspunsul este da?

Nu am fost hotărât încă de la început să mă fac avocat, așa că în perioada studenției am luat pulsul lumii juridice prin stagii de internship în toate domeniile în care puteam activa (parchete, instanțe de judecată, birouri notariale, birouri ale executorilor judecatorești și chiar am muncit un an în cadrul unei societăți de avocatură).

Toate profesiile erau atragatoare în felul lor, însă am ales avocatura prin prisma dinamismului ei, independență profesională, dar și prin prisma faptului că este profesia care ia contact în cel mai intim mod cu problemele oamenilor.

Până la urma clienții trebuie să meargă la avocat ca la preot.

Ai ales, totuși, să devii independent și să ai propriul cabinet. Care ar fi motivele pentru care ai decis să ți-l deschizi?

După definitivat am luat în calcul două variante, să urmez o carieră în corporație sau să-mi deschid propriul cabinet. Am ales varianta mai riscantă, dar și mai tentantă. Consider că având propriul cabinet poți gusta cu adevărat ceea ce înseamnă avocatura, respectiv independența, responsabilitate, factor de decizie. Sigur, trebuie să fii responsabil oriunde ai lucra, însă atunci când ești fondatorul unui cabinet individual, orice greșeala poate avea repercusiuni grave asupra întregii firme.

La decizia de a-mi deschide propriul cabinet a contribuit și bunul meu prieten, avocat Enachescu Alexandru Constantin care, în cei doi ani de stagiatură, a reușit să-mi arate într-un mod transparent atât problemele, cât și avantajele deschiderii unui cabinet de avocat.

Atunci când ai propriul cabinet, lucrezi direct cu clienții, așa că trebuie să fii foarte atent – nu doar la strategiile pe care le propui, ci și la modul în care expui strategiile. Fiecare problemă de drept are cel puțin trei moduri de soluționare (ca în matematică), fiecare pistă cu avantajele, dar și cu riscurile sale. Important e să știi cum să prezinți clientului într-un mod cât mai fidel aceste avantaje și riscuri pentru ca acesta din urmă să decidă în cunoștință de cauză. Unii dintre clienți merg pe cartea – totul sau nimic – alții aleg varianta mai ușoară, dar mai sigură. În altă ordine de idei, de tot acest farmec al avocaturii poate că m-aș fi bucurat mai putlțin dacă nu mi-aș fi deschis propriul cabinet.

Bineînțeles, poate și apetitul pentru mediul de afaceri m-a făcut să-mi deschid propriul cabinet pentru că, într-o bună măsură, ca avocat titular al unui cabinet individual trebuie să fii și un bun antreprenor.

Până la urmă timpul va decide dacă alegerea a fost inspirată, însă realizările din ultimul an mă fac să cred că a fost cea mai sănătoasă decizie pe care am luat-o din toate punctele de vedere, profesional, financiar, dar și personal.

Spune-ne, din experiența ta, care ar fi plusurile și minusurile în momentul în care decizi să pleci singur la drum. Care este domeniul sau domeniile pe care te-ai axat?

Dar nu plec singur la drum, am atâția colaboratori (mulți dintre ei chiar prieteni) din cele mai diverse domenii (experți, notari, executori judecatorești, avocați, traducători, practicieni în insolvență, consultanți, etc).

Fa-ti singur implementarea GDPR

O sa incep cu lucrurile bune, respectiv că sunt propriul meu sef ).  Teoretic poți veni și pleca oricând de la birou, practic, acest lucru nu se întamplă niciodată prin prisma agendei încarcate.

Pe de altă parte, atunci când lucrezi pentru propriul cabinet pe care vrei să-l dezvolți ca să devină un punct de reper pe piața avocaturii, nu simți că “mergi la muncă”.

Într-un cabinet individual ai avantajul de a nu te plictisi niciodată, nu vei cunoaște rutina pentru ca ai parte de spețe din domenii diverse. În cadrul cabinetului lucram în proporție majoritară cu societăți, activitatea noastră ținând de dreptul comercial. Totuși, atunci când ești îngerul păzitor (ca să citez o clientă) al unei societăți, trebuie să te specializezi și în domeniile conexe dreptului comercial, respectiv drept fiscal, drept administrativ și chiar dreptul penal al afacerilor întrucât o societate inevitabil se va lovi de astfel de probleme (inspecții fiscale, acte administrative emise greșit, optimizări fiscale care pot cădea în latura infracțiunilor economice, etc.)

Când iți deschizi propriul cabinet, lucrezi direct cu oameni de afaceri din cele mai diversificate domenii (IT, imobiliare, catering, consultanță) așa că ai șansa de a descoperi secretele multor business-uri. Cu alte cuvinte, atunci când propui soluții juridice trebuie să înțelegi mai întâi cum funcționează afacerea.

Ca în orice afacere, minusul deciziei de a-ți deschide propriul cabinet îl reprezintă, mai ales la început, riscul de sustenabilitate, risc pe care nu il ai atunci când ești colaboratorul unei societăți mari de avocatură. Cu toate astea, acest minus îl consider a fi, în realitate, un catalizator pentru performanță pentru că te obligă să fii mereu în priză.

Ai vreo carte sau vreun film care te-a inspirat si ai vrea sa il impartasesti si cu publicul nostru? Poate, cine stie, si pentru ei poate deveni inspirational ☺

Am avut norocul ca prin clasa a V-a să fi prins pe mână romanul lui Hector Malot “Singur pe lume”. Ambiția personajului principal, Remi, m-a urmărit mult timp.

Recomand cu căldură ďi romanul lui Hermand Hesse – “Jocul cu mărgele de striclă”.

In materie de cinematografie m-a impresionat filmul “The Lives of Others “(2006), regizat de Florian Henckel von Donnersmarck.

Mai presus de orice, trebuie sa fim oameni.

Multi studenți vor citi acest interviu și sunt sigură că i-ar ajuta să le dai câteva sfaturi referitoare la viața din timpul facultății. Ce îi sfătuiești să facă sau să nu facă în cei 4 ani de facultate? Sunt anumite evenimente care te-au marcat și crezi ca sunt necesare în viața oricărui student?

În primul rând le recomand să îmbine plăcutul cu utilul, să se distreze, să-și facă prieteni, dar în același timp să nu neglijeze cursurile și seminarele.

Chiar dacă admiterea în profesie constă într-un examen din 4-5 materii, le recomand să studieze temeinic și celelalte discipline întrucât viața de jurist te va izbi zilnic de probleme care mai de care mai diversificate și, dacă nu ai baza acumulată în timpul facultății, nu vei fi in stare să emiți judecăți de valoare.

Ca de final, ai un motto după care te ghidezi și ai sfătui nu numai studenții de la Drept sau practicienii, ci orice persoană, indiferent de studii sau profesie să îl urmeze? Iți multumim frumos pentru timpul acordat!

 

“Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nicio zi din viaţa ta!”

 

Daca eşti curios cum a răspuns Ruxandra Vişoiu, avocat, cofondator R&R Partners, la intrebările noastre, te invităm să savurezi puţin din acesta AICI.

Avocatoo magazin GDPR

Comments
Se incarca...
Vrei să ne știi triști?

Abonează-te la newsletter!

Si vom fi fericiți.
DA-MI MAILURI
close-link