Gaseste un avocat specializat

Avocatoo magazin GDPR

ÎCCJ. 2 RIL-uri publicate în luna septembrie în materia dreptului penal

ICCJ a publicat în luna septembrie mai multe RIL-uri în materia dreptului penal:

  • Decizia nr.15 din 17 septembrie 2018

Se stabilește că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii. Se va soluționa astfel, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Curs online GDPR

Referințe legislative: 

  • Art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cuprinsul procesului penal

(1) Pedeapsa detențiunii pe viață și a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare.

(2) Penitenciarele se înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică și sunt în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(3) Organizarea și funcționarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) În cadrul penitenciarelor se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, secții interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane condamnate și cerințele speciale de protecție a anumitor categorii de deținuți.

(5) Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex și vârstă.

 

  • Dispozițiile cuprinse în Titlul V, Capitolele III-IV din Partea Specială a Codului de procedură penală care reglementează procedura soluționării diverselor categorii de cereri formulate de persoanele condamnate în etapa executării pedepsei.

 

Curs online GDPR

  • Decizia nr.16 din 17 septembrie 2018

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art 207 alin. (1) şi (2) din Cpp, se stabileşte că termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia” este un termen peremptoriu. Incălcarea acestui din urmă termen sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive şi nulitatea actului făcut în acest sens peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.

Referințe legislative:

Art. 207 Cpp – Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară

(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Deciziile sunt obligatorii potrivit dispoziţiilor art.474 alin.(4) din Cpp şi, respectiv art. 517 alin. (4) din Cpc.

Vezi și HP-urile pronunțate de ÎCCJ în luna septembrie:

 

Avocatoo magazin GDPR

Source ICCJ
Comments
Se incarca...
Vrei să ne știi triști?

Abonează-te la newsletter!

Si vom fi fericiți.
DA-MI MAILURI
close-link