Concordatul preventiv

Procedura de salvare a unei societati comerciale

CONCORDATUL PREVENTIV

Conform definitiei oferite de lege, concordatul preventive reprezinta contractul incheiat intre debitorul aflat in dificultate financiara si creditorii sai care detin cel putin doua treimi (2/3) din valoarea creantelor acceptate si necontestate de debitor, omologat prin judecatorul sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare a intreprinderii sale prin care, de asemenea, sa fie acoperite creantele creditorilor impotriva sa. Conditia este ca respectivii creditori sa accepte si sa sprijine  masurile financiare, in vederea redresarii intreprinderii debitorului.

In mod real, procedura concordatului preventiv reprezinta un instrument juridic prin care este descurajata intrarea in insolventa a debitorului  si de asemenea este o alternativa a creditorilor care  isi recupereaza creantele intr-un cadru ordonat de masuri destinate acoperirii creantelor acestora. Toate acestea sunt facute in contextul salvarii intreprinderii care se afla in dificultate.

De asemenea, este util sa retinem ca aceasta procedura nu poate fi aplicata debitorilor condamnati pentru infractiuni economice, cei care sunt deja in faliment ori care au mai beneficiat in trecut de procedura concordatului preventive. Prin introducerea acestor excepţii, legiuitorul român a avut în vedere protecţia debitorului onest, care nu are intenţia de a înşela creditorii sau de a tergiversa procedura, pentru că, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a concordatului de către debitor, atrage automat falimentul acestuia, fără posibilitatea de a mai cere judecătorului sindic reorganizarea judiciară.

Caracteristicile procedurii:

Aceasta procedura, a concordatului preventiv, are caracter judiciar deoarece este aplicata de tribunal prin judecatorul sindic. De asemenea, procedura are un caracter secret si urgent precum mandatul ad-hoc, toate cererile sunt judecate in camera de consiliu cu precadere si de urgenta. Partile sunt citate  in termen de 48 de ore de la primirea cererii, in ceea ce priveste partile aflate in strainatate, acestea vor fi citate prin intermediul mijloacelor rapide de comunicare.

O alta caracteristica a acestei proceduri este colectivitatea deoarece sunt chemati sa participe toti creditorii debitorului, care voteaza proiectul de concordat acesta devenindu-le opozabil dupa ce a fost omologat chiar si in situatia in care nu au semnat.

O trasatura de asemenea de mentionat a acestei proceduri este unitatea, deoarece la data constatarii vor fi suspendate urmaririle individuale ale creditorilor dar si curgerea acesoriilor creantelor acestora, pe perioada concordatului preventive omologat creditorii nu vor putea cere deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului.

Participantii la procedura:

Judecatorul sindic:

are activitati jurisdictionale->judecarea unor actiuni in realizare sau in constatare precum si dispunerea unor masuri de suspendare a executarii silite impotriva debitorului

joaca un rol de arbitru -> deoarece o supravegheaza jurisdictional

hotarari-> definitive si executorii-> pot fi atacate numai cu recurs

Administratorul concordatar:

-Este cel care aplica procedura concordatului preventive

-Intocmeste tabloul creditorilor si al creditorilor concordatari

-Convoaca si prezideaza adunarea creditorilor

-In raport cu debitorul, supravegheaza indeplinirea obligatiilor asumate prin concordat.

-Prezinta judecatorului sindic spre omologare, concordatul preventiv incheiat.

Creditorii:

-Pot participa individual sau in cadrul adunarii creditorilor

-Pana la omologarea concordatului preventiv, creditorii concordatari sunt doar creditori semnatari ai concordatului

-Dupa omologarea concordatului, chiar daca au semnat sau nu, creditorii devin concordatari deoarece concordatul produce efecte fata de toti acestia.

Etapele concordatului preventive:

  1. Deschiderea procedurii-> la cererea debitorului
  2. Oferta de concordat-> un proiect de concordat
  3. Proiectul de concordat
  4. Incheierea concordatului preventive-> termenul maxim in care se pot termina negocierile este de 60 de zile.

Jurisprudenta:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

P___ cererea înregistrată la această instanță la 10.04.2012 conciliatorul CII N_____ N______ a solicitat să se constate și să se omologheze concordatul preventiv conform art. 27 din lege 381/2009.

A anexat cererea și oferta pentru concordat.

În motivare a susținut că, prin încheierea din 12.04.2012, s-a admis cererea formulată de S________ C_________ Î____________ I__________ B_____ C____ M____ și numit conciliator provizoriu N_____ N______.

Potrivit art. 14 lit. b judecătorul sindic, în condițiile legii constată și omologhează la cererea conciliatorului concordatul preventiv.

Văzând disp. art. 21 raportat la oferta de concordat preventiv și proiectul , se constată că acestea prezintă un mod detaliat și includ planul de redresare și măsurile în vederea reglementării activității debitorului.

Conform art. 21 al.2 lit. d din Leg. 381/2009, termenul limită pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat nu poate depăși 18 luni de la data încheierii concordatului preventiv.

Conform art. 24 al.5 din Leg.381/2009, concordatul preventiv se consideră aprobat de creditori dacă sunt întrunite voturile creditorilor care reprezintă majoritatea de 2/3 din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.

Potrivit art. 26 după aprobarea concordatului de către creditori conform art. 24 al.5, conciliatorul solicită judecătorului sindic, să constate concordatul preventiv fapt ce echivalează cu confirmarea închiderii sale.

În cauză nu există încheiat un concordat preventiv, situație pentru a se pune în discuție posibilitatea îndeplinirii obiectivelor, astfel încât se consideră îndeplinite cerințele art. 34 al.2 din Legea 381/2009, sub aspectul imposibilității îndeplinirii obiectivelor .

P___ sentința nr.568/2014 s-a calificat cererea ca fiind o acțiune in rezoluțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 33 alineat 2 din Legea nr.381/2009, potrivit al.1 din art.33, s-a constatat ca A___ nu justifica legitimarea procesuala activa .

Potrivit art. 34 al. 2 din Legea nr.381/2009, în cazul în care în cursul derulării procedurii, înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 21 alin. (2) lit. d), conciliatorul apreciază că este imposibilă realizarea obiectivelor concordatului din motive neimputabile debitorului, poate cere judecătorului-sindic constatarea nereușitei concordatului preventiv și închiderea procedurii.

Cum prin încheierea din 17.09.2012 s-a constatat concordatul preventiv, iar în prezent Tribunalul este învestit cu cerere de constatare a nereușitei acesteia, în raport de considerentele expuse se va constata nereușita concordatului preventiv și dispune închiderea procedurii.

Cu privire la remunerația conciliatorului se constată că acesta nu a depus vreun document justificativ în aceste sens, motiv pentru care va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de conciliatorul provizoriu CIPI N_____ N______, cu sediul în Drobeta T____ S______, _____________________, județul M________.

Constată nereușita concordatului preventiv și dispune închiderea procedurii privind debitorul S________ C_________ Î____________ I__________ B_____ C____ M____..

Cu recurs în 10 zile.

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
close-link







.

PRINDE UN LOC







.
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image