CJUE. Cooperare judiciară în materie civilă

Numărul cauzei

C-194/16

Părțile

Bolagsupplysningen OÜ, Ingrid Ilsjan împotriva Svensk Handel AB

Cuvinte-cheie

Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 7 punctul 2 – Competență specială în materie delictuală și cvasidelictuală – Încălcare a drepturilor unei persoane juridice prin publicarea pe internet a unor informații pretins inexacte referitoare la ea și prin omisiunea de a șterge comentariile în privința sa – Locul materializării prejudiciului – Centrul intereselor acestei persoane

Cadrul juridic UE

Considerentele (15) și (16) ale Regulamentului nr. 1215/2012 au următorul cuprins:

„(15)      Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.

(16)      În afară de instanța domiciliului pârâtului, trebuie să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și litigiu sau în scopul bunei administrări a justiției. Existența unei legături strânse ar trebui să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr‑un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta. Acest lucru este important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.”

Normele de competență figurează în capitolul II din regulamentul menționat.

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1215/2012, care este inclus în capitolul II secțiunea 1 din acest regulament, intitulată „Dispoziții generale”, prevede la alineatul (1) următoarele:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”

Articolul 5 din regulamentul menționat, care face parte din secțiunea 1 menționată anterior, prevede la alineatul (1):

„Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol.”

Articolul 7 din același regulament, care face parte din secțiunea 2, intitulată „Competențe speciale”, din cadrul capitolului II din regulamentul respectiv, prevede la punctul 2:

O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

2.      în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă.”

Textul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 este identic cu textul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1), care a fost abrogat prin Regulamentul nr. 1215/2012 și corespunde celui al articolului 5 punctul 3 din Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Situația de fapt

Reclamantele din litigiul principal au solicitat acestei instanțe să oblige Svensk Handel să rectifice informațiile inexacte publicate pe site‑ul său internet referitoare la Bolagsupplysningen (o societate de drept estonian) și să șteargă comentariile incluse pe site‑ul respectiv, să plătească Bolagsupplysningen suma de 56 634,99 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul suferit și să plătească doamnei Ilsjan o reparație justă pentru prejudiciul moral, conform aprecierii instanței. Svensk Handel a inclus societatea Bolagsupplysningen, pe site‑ul său internet, într‑o listă așa‑numită „neagră” arătând că această societate săvârșește acte de fraudă și de înșelăciune. Pe forumul de discuții al site‑ului menționat existau aproximativ 1 000 de comentarii care includeau apeluri directe la violență împotriva Bolagsupplysningen și a angajaților acesteia, inclusiv a doamnei Ilsjan. Svensk Handel a refuzat să elimine înscrierea și comentariile respective, ceea ce ar paraliza activitatea economică a societății Bolagsupplysningen în Suedia, astfel încât această societate ar suferi zilnic un prejudiciu material.

Potrivit Primei Instanțe din Harju, nu se poate aplica articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, întrucât din cererea introductivă nu reiese că prejudiciul s‑a produs în Estonia. Informațiile și comentariile în litigiu ar fi publicate în limba suedeză și, fără traducere, nu ar fi inteligibile pentru persoane care trăiesc în Estonia. Înțelegerea informațiilor în discuție ar depinde de contextul lingvistic. Producerea prejudiciului în Estonia nu ar fi fost dovedită, iar indicarea cifrei de afaceri în coroane suedeze ar lăsa să se înțeleagă că acest prejudiciu a fost cauzat în Suedia. Faptul că site‑ul internet în litigiu ar fi accesibil în Estonia nu ar putea să justifice în mod automat obligația de a deduce cauza civilă judecății unei instanțe estoniene.

Instanța de trimitere adaugă însă că, spre deosebire de un drept de proprietate intelectuală și industrială a cărui protecție este limitată la teritoriul statului membru în care acest drept este înregistrat, drepturile a căror încălcare este invocată în speță nu sunt, prin natura lor, drepturi care pot fi protejate numai pe teritoriul anumitor state membre.

Bolagsupplysningen s‑ar întemeia în esență pe faptul că publicarea informațiilor inexacte a adus atingere considerației de care se bucura și reputației sale. În această privință, Curtea ar fi arătat deja că atingerea adusă renumelui și reputației unei persoane juridice printr‑o publicație defăimătoare se materializează în locul în care se difuzează publicația și în care această persoană juridică susține că reputația sa a fost afectată. Potrivit instanței de trimitere, nu este însă posibil să se stabilească cu claritate dacă Bolagsupplysningen poate, în temeiul principiilor menționate la punctul precedent, să se adreseze și unei instanțe estoniene pentru a solicita rectificarea informațiilor inexacte și eliminarea comentariilor.

Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă sediul și/sau locul în care își desfășoară activitatea o persoană juridică permit să se presupună că acolo se află și centrul intereselor acestei persoane juridice. Independent de aspectul dacă ar trebui să se plece de la o astfel de premisă, ar trebui să se stabilească împrejurările și criteriile în temeiul cărora o instanță trebuie să determine locul în care se află centrul intereselor unei persoane juridice.

Întrebarea preliminară adresată

„1)      Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o persoană care afirmă că drepturile sale ar fi fost încălcate prin publicarea pe internet a unor informații inexacte referitoare la ea și prin omisiunea de a șterge comentariile în privința sa poate formula o acțiune având ca obiect rectificarea informațiilor inexacte și ștergerea comentariilor care îi lezează drepturile în fața instanțelor fiecărui stat membru pe al cărui teritoriu sunt sau au fost accesibile informațiile publicate pe internet, în ceea ce privește prejudiciul rezultat în acest stat membru?

2)      Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o persoană juridică care afirmă că drepturile sale ar fi fost încălcate prin publicarea pe internet a unor informații inexacte referitoare la ea și prin omisiunea de a șterge comentariile în privința sa poate invoca dreptul privind rectificarea informațiilor, obligarea la ștergerea comentariilor și plata de despăgubiri pentru prejudiciile materiale rezultate în urma publicării informațiilor inexacte, în ceea ce privește întregul prejudiciu care i‑a fost cauzat, în fața instanțelor din statul în care se află centrul intereselor sale?

3)      În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că:

–        trebuie să se considere că centrul intereselor unei persoane juridice și, prin urmare, locul producerii prejudiciului suferit de aceasta se află în statul membru în care persoana juridică are sediul sau

–        la stabilirea centrului intereselor persoanei juridice și, prin urmare, a locului producerii prejudiciului suferit de aceasta trebuie să se țină seama de totalitatea împrejurărilor, de exemplu de sediul și de unitățile persoanei juridice, de sediul clienților săi și de modul de încheiere a tranzacțiilor?”

Reținerile Curții

Articolul 7 punctul 2 menționat prevede că, în materie delictuală și cvasidelictuală, o persoană domiciliată pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă. Potrivit unei jurisprudențe constante, norma privind competența specială în materie delictuală și cvasidelictuală trebuie să facă obiectul unei interpretări autonome, prin referire la sistemul și la obiectivele regulamentului din care face parte. Această normă de competență specială se întemeiază pe existența unei legături deosebit de strânse între litigiu și instanțele de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă, care justifică atribuirea competenței în favoarea acestora din urmă pentru motive legate de buna administrare a justiției și de organizarea utilă a procesului. Astfel, în materie delictuală sau cvasidelictuală, instanța de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă este în mod normal cea mai adecvată să se pronunțe asupra cauzei în special din motive legate de proximitatea față de litigiu și de facilitatea administrării probelor. Existența unei legături strânse între instanță și acțiune ar trebui să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr‑un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta, aspect important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.  Potrivit jurisprudenței constante a Curții, expresia „locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă” vizează atât locul unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului, cât și locul materializării prejudiciului, întrucât fiecare dintre aceste două locuri este susceptibil, în funcție de împrejurări, să furnizeze indicii deosebit de utile în ceea ce privește probele și organizarea procesului.

Cauza principală nu se referă la posibilitatea de a sesiza instanțele estoniene pe baza locului unde s‑a produs evenimentul cauzal. Astfel, este cert că acest din urmă loc nu se află în raza teritorială a instanțelor sesizate de Bolagsupplysningen și de doamna Ilsjan. Se pune în schimb problema dacă aceste instanțe sunt competente pe baza locului în care s‑a materializat prejudiciul invocat.  În această privință, Curtea a considerat, în cazul unor acțiuni având ca obiect repararea unui pretins prejudiciu moral cauzat printr‑un articol defăimător publicat în presa scrisă, victima poate formula împotriva editorului o acțiune în reparație în fața instanțelor din fiecare stat membru în care publicația a fost difuzată și în care victima pretinde că ar fi suferit o atingere a reputației sale, competente să se pronunțe numai cu privire la prejudiciile cauzate în statul membru al instanței sesizate.  În contextul specific al internetului, într‑o cauză referitoare la o persoană fizică, Curtea a declarat însă că, în cazul unei pretinse încălcări a drepturilor referitoare la personalitate prin intermediul unor informații postate pe un site internet, persoana care se consideră prejudiciată trebuie să poată sesiza cu o acțiune în răspundere, pentru întregul prejudiciu cauzat, instanțele din statul membru în care se află centrul intereselor sale. În ceea ce privește informațiile respective, încălcarea invocată este într‑adevăr, în general, resimțită cel mai mult în centrul de interese al persoanei în cauză, ținând seama de reputația pe care o are în acest loc. Astfel, criteriul „centrului de interese al victimei” înseamnă locul în care, în principiu, prejudiciul cauzat de conținutul online se materializează, în modul cel mai semnificativ.  Instanțele din statul membru în care se află centrul intereselor persoanei interesate sunt, prin urmare, cel mai bine plasate pentru a aprecia impactul unor astfel de informații asupra drepturilor persoanei interesate. În plus, criteriul centrului de interese este conform obiectivului previzibilității normelor de competență, întrucât permite atât reclamantului să identifice cu ușurință instanța pe care o poate sesiza, cât și pârâtului să prevadă în mod rezonabil instanța în fața căreia poate fi acționat în justiție. Deși poate avea, în funcție de dreptul aplicabil, o influență asupra caracterului reparabil al prejudiciului invocat, natura materială sau morală a prejudiciului nu are nicio incidență asupra stabilirii centrului de interese ca loc în care impactul real al unei publicări pe internet și natura sa prejudiciabilă sau neprejudiciabilă pot fi cel mai bine apreciate de o instanță. Dat fiind că posibilitatea persoanei care se consideră lezată de a sesiza instanțele din statul membru în care se află centrul intereselor sale cu o acțiune pentru întregul prejudiciu invocat se justifică în interesul bunei administrări a justiției, iar nu pentru a proteja în mod special reclamantul, faptul că acesta din urmă este o persoană fizică sau juridică nu este nici el decisiv.

În ceea ce privește identificarea centrului de interese, Curtea a arătat că, în cazul unei persoane fizice, acesta corespunde în general statului membru în care își are reședința obișnuită. Cu toate acestea, o astfel de persoană își poate avea centrul intereselor și într‑un stat membru în care nu locuiește în mod obișnuit, în măsura în care alte indicii precum exercitarea unei activități profesionale pot stabili existența unei legături deosebit de strânse cu acel stat membru. În ceea ce privește o persoană juridică care desfășoară o activitate economică, precum reclamanta din litigiul principal, centrul intereselor acesteia trebuie să reflecte locul în care reputația sa comercială este cel mai bine consolidată și, prin urmare, trebuie determinat în funcție de locul în care aceasta își exercită cea mai mare parte a activității sale economice. Deși centrul intereselor unei persoane juridice poate să coincidă cu locul în care are sediul social atunci când își desfășoară, în statul membru în care este situat acest sediu, totalitatea sau cea mai mare parte a activităților sale și când reputația de care beneficiază acolo este, în consecință, mai importantă decât în oricare alt stat membru, localizarea sediului respectiv nu constituie, în sine, un criteriu decisiv în cadrul unei asemenea analize. Astfel, atunci când, precum în cauza principală, persoana juridică interesată desfășoară cea mai mare parte a activităților sale într‑un alt stat membru decât cel în care are sediul social, trebuie să se prezume că reputația comercială a acestei persoane juridice care poate fi afectată de publicarea în litigiu este mai importantă în acest stat membru decât în oricare altul și că, în consecință, o eventuală atingere adusă acestei reputații ar fi resimțită cel mai puternic acolo. În această privință, instanțele din statul membru respectiv sunt cel mai bine plasate pentru a aprecia existența și eventuala întindere a pretinsei atingeri menționate, cu atât mai mult cu cât, în speță, aceasta din urmă are ca origine publicarea unor informații și a unor comentarii pretins inexacte sau defăimătoare pe un site profesional administrat în statul membru în care persoana juridică interesată desfășoară cea mai mare parte a activităților sale și care sunt destinate în principal, ținând seama de limba în care sunt redactate, să fie înțelese de persoane care locuiesc în acest stat membru.

Decizia Curții

1)      Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o persoană juridică care pretinde că drepturile sale referitoare la personalitate ar fi fost încălcate prin publicarea pe internet a unor informații inexacte referitoare la ea și prin omisiunea de a șterge comentariile în privința sa poate formula în fața instanțelor din statul membru în care se află centrul intereselor sale o acțiune având ca obiect rectificarea acestor informații, ștergerea acestor comentarii și repararea integrală a prejudiciului suferit. Atunci când persoana juridică interesată desfășoară cea mai mare parte a activităților sale într‑un alt stat membru decât cel în care are sediul social, această persoană poate să acționeze în justiție autorul prezumat al încălcării pe baza locului materializării prejudiciului în acest alt stat membru.

2)      Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o persoană care pretinde că drepturile sale referitoare la personalitate ar fi fost încălcate prin publicarea pe internet a unor informații inexacte referitoare la ea și prin omisiunea de a șterge comentariile în privința sa nu poate formula o acțiune având ca obiect rectificarea acestor informații și ștergerea acestor comentarii în fața instanțelor fiecărui stat membru pe al cărui teritoriu sunt sau au fost accesibile informațiile publicate pe internet.

Link

Cauza C-194/16

Articole legislație națională incidente în speță

Legea 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială

Art. 2: (2) Dispozitiile prezentei legi nu aduc atingere prevederilor dreptului Uniunii Europene, conventiilor bilaterale sau multilaterale la care Romania este parte, completand situatiile nereglementate de acestea.

Art. 3: (1) Comunicarea de acte judiciare si extrajudiciare in si din strainatate este formalitatea care are drept scop aducerea acestora la cunostinta destinatarilor: parti, martori sau participanti intr-un proces civil ori comercial in statul solicitant.

Art. 6: (1) Controlul de regularitate internationala consta in verificarea conformitatii cererii de asistenta judiciara internationala si a actelor anexate acesteia cu dispozitiile conventiilor, tratatelor bilaterale sau multilaterale aplicabile, inclusiv cu declaratiile formulate de Romania in baza dispozitiilor unor conventii multilaterale.
(2) Ministerul Justitiei efectueaza controlul de regularitate internationala prevazut la alin. (1), pentru a verifica daca:
a) intre Romania si statul solicitat exista norme conventionale ori reciprocitate in domeniul asistentei judiciare internationale si daca acestea sunt invocate ca temei legal al cererii;
b) la cererea de asistenta judiciara internationala, completata pe formularul corespunzator, sunt anexate actele ce urmeaza a fi comunicate in stratinatate; actele judiciare ce urmeaza a fi comunicate destinatarului din strainatate, in functie de emitent, trebuie sa fie semnate sau, dupa caz, sa aiba semnatura si parafa instantei.

Art. 16: (1) Comisia rogatorie internationala in materie civila sau comerciala este actul prin care o autoritate judiciara dintr-un stat mandateaza o autoritate judiciara din alt stat sa indeplineasca, in locul si in numele sau, un act judiciar intr-un caz determinat.

Art. 17: Prin comisie rogatorie se poate solicita administrarea unor probe precum: audierea de martori, interogatoriul unei parti, obtinerea de documente sau informatii, efectuarea de expertize, realizarea unor anchete sociale, necesare pentru solutionarea unui caz determinat.

Art. 18: (1) La cererea partilor sau din oficiu, autoritatile judiciare romane pot sa solicite efectuarea unei comisii rogatorii in strainatate.
(2) Autoritatile judiciare romane trimit cererea de comisie rogatorie Ministerului Justitiei.

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image