Gaseste un avocat specializat

Ce este Curtea de Justitie a Uniunii Europene?

Curtea de Justitie a Uniunii Europene a fost infiintata in anul 1952 iar sediul se afla in Luxemburg.

ROL              

Simplu spus, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislatia UE pentru a se asigura ca aceasta se aplică în acelasi mod în toate tarile membre si solutionează litigiile juridice dintre guvernele nationale si institutiile europene.

In anumite circumstante, Curtea poate fi sesizata de persoane fizice, intreprinderi sau organizatii care doresc sa introduca o actiune impotriva unei institutii UE pe care o suspecteaza ca le-a incalcat drepturile.

Componenţa

CJUE este formata din 2 instante:

  • Curtea de Justitie se ocupa de cererile de hotarare preliminara adresate de instantele nationale si de anumite actiuni în anulare și recursuri.
  • Tribunalul se pronunță asupra acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice, întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanță se ocupă în principal cu legislația privind concurența, ajutorul de stat, comerțul, agricultura și mărcile comerciale.

Curtea de Justitie este compusă din :

  • 28 de judecatori si 11 avocati generali.

Judecatorii si avocatii generali sunt desemnati de comun acord de guvernele statelor membre, dupa consultarea unui comitet al carui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita functiile respective. Mandatul acestora este de sase ani si poate fi reinnoit. Acestia sunt alesi din randul personalitatilor care ofera toate garantiile de independenta si care intrunesc conditiile cerute pentru exercitarea, in tarile lor, a celor mai inalte functii jurisdictionale sau a caror competenta este recunoscuta.

Judecatorii Curtii de Justitie il desemneaza din randul lor pe presedinte si pe vicepresedinte, pentru o perioada de trei ani care poate fi reinnoita. Presedintele conduce lucrarile Curtii de Justitie si prezideaza sedintele si deliberarile in cazul celor mai mari complete de judecata. Vicepresedintele il asista pe presedinte in exercitarea functiilor sale si il inlocuieste in caz de impiedicare.

Avocatii generali asistă Curtea. Acestia au rolul de a prezenta, cu deplina impartialitate şi in deplina independenta, opinie juridica numita „concluzii” in cauzele care le sunt repartizate.Grefierul este secretarul general al institutiei, ale carei servicii le conduce sub autoritatea presedintelui Curtii pentru o durata de 6 aniCurtea poate judeca in sedinta plenara, in Marea Camera (cincisprezece judecatori) sau in camere de cinci sau de trei judecatori.Curtea se intruneste in sedinta plenara in cazurile speciale prevazute de Statutul Curtii (printre altele, atunci cand trebuie sa pronunte destituirea Ombudsmanului sau sa dispuna din oficiu demiterea unui comisar european care nu a respectat obligatiile ce ii revin) si atunci cand apreciaza ca o cauza prezinta o importanta exceptionala.Curtea se intruneste in Marea Camera la cererea unui stat membru sau a unei institutii care este parte intr-un proces, precum si in cauzele deosebit de complexe sau de importante.Celelalte cauze sunt solutionate in camere de cinci sau de trei judecatori. Presedintii camerelor de cinci judecatori sunt alesi pentru perioada de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecatori pentru perioada de un an.

Competenţe

Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, Curtii i-au fost atribuite competente jurisdictionale bine definite, pe care le exercita in cadrul procedurii intrebarilor preliminare si al diferitelor categorii de actiuni.

Diferitele tipuri de proceduri

  • Procedura întrebărilor preliminare

Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre, care sunt instanţele de drept comun în materia dreptului Uniunii. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a legislaţiei Uniunii şi pentru a evita orice interpretare divergentă,instanţele naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea dreptului Uniunii, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii. Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare poate de asemenea avea ca obiect controlul validităţii unui act de dreptul Uniunii.

Răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanţe motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.

Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotărâri preliminare, fiecare cetăţean european poate să obţină clarificarea normelor Uniunii care îl privesc. Într-adevăr, cu toate că această cerere nu poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura în faţa acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. Astfel, mai multe principii importante ale dreptului Uniunii au fost proclamate în urma unor întrebări preliminare, adresate uneori de instanţele judecătoreşti naţionale de rang inferior.

  • Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor

Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului Uniunii.

Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie – cazul cel mai frecvent întâlnit în practică -, fie de un stat membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

  •   Acţiunea în anulare

Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă, decizie). Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pe cele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituții. Tribunalul este competent şă judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de persoane private. Acest tip de acţiune îi permite Curţii să controleze legalitatea actelor adoptate de către instituţiile, organele sau organismele europene. Astfel, Curtea pronunţă anularea actului în cauză, în cazul în care consideră că acesta nu este în conformitate cu dreptul Uniunii Europene

  •  Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona

Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi introdusă decât după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatat nelegalitatea abținerii, instituţia în cauză trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona, luând măsurile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona este împărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul în funcţie de aceleaşi criterii precum acţiunea în anulare.

  • Recursul

Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte în recurs.

 

 Procedura

Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, dacă este cazul, o fază orală, care este publică. Trebuie totuşi să se facă distincţia între, pe de o parte, procedura întrebărilor preliminare şi, pe de altă parte, celelalte acţiuni (acţiuni directe și recursuri).

Sesizarea Curţii şi procedura scrisă

·           în ceea ce priveşte procedura întrebărilor preliminare

Instanţa naţională adresează Curţii de Justiţie întrebări privind interpretarea sau validitatea unei dispoziţii de drept al Uniunii, în general sub forma unei decizii jurisdicţionale, în conformitate cu normele naţionale de procedură. După traducerea cererii în toate limbile Uniunii de Serviciul de traduceri al Curţii, grefa o comunică părţilor din acţiunea principală, precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii. Grefa asigură publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări care indică, printre altele, părţile în cauză şi conţinutul întrebărilor. Părţile, statele membre şi instituţiile Uniunii Europene au la dispoziţie două luni pentru a prezenta Curţii observaţii scrise.

·         în ceea ce priveşte acţiunile directe și recursurile 

Curtea trebuie sesizată printr-o cerere introductivă adresată grefei. Grefierul asigură publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări privind acţiunea, care indică motivele și concluziile reclamantului. Cererea introductivă este comunicată celorlalte părţi, care au la dispoziţie două luni pentru a depune un memoriu în apărare sau în răspuns. Dacă este cazul, reclamantul poate depune o replică, iar pârâtul o duplică. Termenele de prezentare a acestor documente trebuie respectate.

În ambele tipuri de acţiuni, preşedintele şi primul avocat general desemnează un judecător raportor şi, respectiv, un avocat general, însărcinaţi să urmărească desfăşurarea cauzei.

Măsurile preparatorii

În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, părţile pot să indice, în termen de trei săptămâni, dacă şi de ce doresc organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor. Pe baza propunerii judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general, Curtea decide dacă trebuie luate în cauză măsuri de cercetare judecătorească, completul căruia ar trebui să-i fie repartizată cauza şi dacă este necesară organizarea unei şedinţe de audiere a pledoariilor; data acesteia din urmă va fi stabilită de către preşedinte.

Sedinţa publică şi concluziile avocatului general

Atunci când s-a decis organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor, cauza este pledată în şedinţă publică, în faţa completului de judecată şi a avocatului general. Judecătorii şi avocatul general pot adresa părţilor întrebările pe care le consideră oportune. După câteva săptămâni, concluziile avocatului general sunt prezentate în faţa Curţii de Justiţie, tot în şedinţă publică. În cadrul concluziilor, acesta analizează în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului şi propune în deplină independenţă Curţii de Justiţie răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Astfel se termină faza orală a procedurii. În cazul în care apreciază că nicio problemă nouă de drept nu este ridicată în cauză, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate decide judecarea cauzei fără concluzii.

Hotărârile

Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de judecătorul raportor. Fiecare judecător din completul de judecată respectiv poate propune modificări. Deciziile Curţii de Justiţie sunt adoptate cu majoritate de voturi, fără ca eventualele opinii divergente să fie menţionate. Hotărârea se semnează numai de către judecătorii care au asistat la deliberările orale în cursul cărora aceasta este adoptată, fără a aduce atingere regulii potrivit căreia judecătorul cel mai nou în funcție din completul de judecată nu semnează hotărârea în cazul în care numărul judecătorilor acelui complet este par. Hotărârile se pronunță în ședință publică. Hotărârile şi concluziile avocaţilor generali sunt disponibile pe site-ul internet CURIA chiar în ziua pronunţării sau, respectiv, a prezentării. În cea mai mare parte a cazurilor, acestea sunt ulterior publicate în Repertoriul jurisprudenţei.

Procedurile speciale

  • Procedura simplificată

Atunci când o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea a avut deja ocazia să se pronunţe sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile sau poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate să se pronunţe prin ordonanţă motivată în cuprinsul căreia se face trimitere mai ales la hotărârea anterioară sau la jurisprudenţa pertinentă.

  •   Procedura accelerată

Procedura accelerată permite Curţii să se pronunţe cu rapiditate asupra cauzelor extrem de urgente, reducând termenele la maximum şi acordând acestor cauze o prioritate absolută. În urma unei cereri formulate de una dintre părţi, preşedintele Curţii decide, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general și a celorlalte părţi, dacă o urgenţă deosebită justifică recurgerea la procedura accelerată. O astfel de procedură este de asemenea prevăzută în cazul trimiterilor preliminare. În acest caz, cererea este formulată de instanţa judecătorească naţională care sesizează Curtea și care trebuie să menționeze, în cuprinsul cererii, împrejurările care justifică urgența deosebită în pronunțarea asupra întrebării formulate cu titlu preliminar.

  •  Procedura preliminară de urgenţă (PPU)

Această procedură permite Curții de Justiție să soluționeze într-un termen considerabil redus întrebările cele mai sensibile referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție (cooperare polițienească și judiciară în materile civilă și penală, precum și vize, drept de azil, imigrare și alte politici referitoare la libera circulație a persoanelor). Cauzele în care se aplică PPU sunt încredințate unei camere de cinci judecători special desemnată, iar faza scrisă se derulează, în practică, în principal pe cale electronică și este extrem de redusă, atât în ceea ce privește durata, cât și în ceea ce privește numărul actorilor care pot depune observații scrise, majoritatea actorilor intervenind în faza orală a procedurii, care este obligatorie.

  •   Procedura măsurilor provizorii

Procedura măsurilor provizorii urmăreşte să obţină suspendarea executării unui act al unei instituţii, care face de asemenea obiectul unei acţiuni, sau orice altă măsură provizorie necesară pentru a preveni un prejudiciu grav şi ireparabil în dauna unei părţi.

Cheltuielile de procedură

Procedura în faţa Curţii de Justiţie este scutită de cheltuieli. În schimb, onorariul avocatului abilitat să pună concluzii în faţa instanţelor unui stat membru, ce reprezintă părţile, nu este suportat de Curte. Cu toate acestea, dacă o parte se află în imposibilitatea de a face faţă, în totalitate sau în parte, cheltuielilor de judecată, aceasta poate solicita, fără a fi reprezentată de un avocat, să beneficieze de asistenţă judiciară. Cererea trebuie să fie însoţită de toate informaţiile necesare pentru a demonstra necesitatea asistenței judiciare.

Regimul lingvistic

În ceea ce priveşte acţiunile directe, limba utilizată în cererea introductivă (care poate fi una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene) va fi în principiu limba de procedură a cauzei, adică limba în care aceasta se va desfăşura. În recursuri, limba de procedură este cea a hotărârii sau a ordonanței Tribunalului care face obiectul recursului. În ceea ce priveşte cererile de decizii preliminare, limba de procedură este cea a instanţei judecătoreşti naţionale care se adresează Curţii de Justiţie. Dezbaterile care au loc în timpul şedinţelor sunt traduse simultan, în funcţie de necesităţi, în diferite limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătorii deliberează fără interpreţi, folosind o limbă comună, care este, în mod tradiţional, franceza.

Principii stabilite prin jurisprudenţă

În jurisprudenţa sa (începând cu hotărârea Van Gend & Loos din 1963), Curtea a introdus principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite cetăţenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice ale Uniunii în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale.

Întreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de mărfuri din Germania în Ţările de Jos, trebuia să plătească taxe vamale pe care le considera ca fiind contrare dispoziţiei din Tratatul CEE ce interzice majorarea taxelor vamale în cadrul relaţiilor comerciale reciproce. Acţiunea punea problema conflictului dintre dreptul intern şi normele Tratatului CEE. Fiind sesizată de o instanţă judecătorească din Ţările de Jos, Curtea a răspuns prin instituirea doctrinei efectului direct, conferind astfel întreprinderii de transport o garanţie directă a drepturilor sale întemeiate pe legislaţia comunitară în faţa instanţei judecătoreşti naţionale.

În 1964, hotărârea Costa a stabilit supremaţia dreptului comunitar asupra dreptului intern. În această cauză, o instanţă judecătorească italiană solicitase Curţii de Justiţie să stabilească dacă legea italiană de naţionalizare a sectorului producţiei şi distribuţiei energiei electrice era compatibilă cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus doctrina supremaţiei dreptului comunitar, întemeindu-se pe specificitatea ordinii juridice comunitare, care trebuie să beneficieze de o aplicare uniformă în toate statele membre.

În 1991, în hotărârea Francovich şi alţii, Curtea a creat o altă noţiune fundamentală, şi anume aceea a răspunderii unui stat membru în privinţa particularilor, pentru prejudiciile cauzate acestora prin încălcarea dreptului comunitar de respectivul stat. Prin urmare, începând cu 1991, cetăţenii europeni dispun de o acţiune în despăgubiri împotriva statului care încalcă o normă comunitară.

Doi cetateni italieni, care trebuiau sa isi incaseze remuneratiile de la angajatorii lor aflati in faliment, au introdus actiuni invocand netranspunerea, de catre statul italian, a dispozitiilor comunitare care protejeaza lucratorii salariati in cazul insolvabilitatii angajatorului. Fiind sesizata de o instanta judecatoreasca italiana, Curtea a precizat ca directiva respectiva urmarea sa confere particularilor drepturi de care acestia fusesera privati ca urmare a netranspunerii de catre stat a directivei. Astfel, Curtea a deschis posibilitatea introducerii unei actiuni in despagubiri impotriva statului insusi

Daca doriti mai multe informatii , puteti accesa urmatoarele site-uri :

CURIA
EUROPA.EU
EUR-LEX

Comments
Se incarca...
NU RATA!
Aboneaza-te la newsletter
Fii primul care sa primeasca ultimele stiri bune de citit dimineata la cafea.
Ramai conectat
Da-ne o sansa, te poti dezabona oricand.
close-link

















 
CUMPARA KITUL ACUM!
close-link
Aboneaza-te la continut exclusiv. Fii primul care afla noutatile.
Aboneaza
close-image