Gaseste un avocat specializat

Avocatoo magazin GDPR

Acciza aplicabilă băuturilor cu un conținut ridicat de zahăr – Proiect de lege

zahărul - creatorul dependenței

Proiectul de lege privind acciza aplicabilă băuturilor cu un conținut ridicat de zahăr a fost adoptat tacit de către Senat, însă votul decisiv aparține deputaților.

Într-o încercare de a ne alimenta cât mai sănătos (fiecare persoană are libertatea de a alege ce înseamnă pentru ea sănătatea), citind chiar și fugitiv etichetele produselor de pe rafturi, ne lovește brusc realitatea conform căreia zahărul stă ascuns în orice. Potrivit unor studii, românii se află în topul consumatorilor de zahăr din Uniunea Europeană, cu o medie de 30 de kilograme pe an (‼️).

Încă de anul trecut, Ministerul Finanțelor anunța că ar urma să introducă un impozit special pentru alimentele și băuturile cu un conținut ridicat de zahăr, iar între timp un grup de parlamentari a elaborat un proiect de accizare a băuturilor cu un conținut ridicat de zahăr. Pe lângă aceste accize, companiile ar urma să contribuie și pentru cheltuielile din domeniul sănătății, achitând statului anumite contribuții bănești.

Curs online GDPR

Propunerea legislativă are în vedere modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; astfel, băuturile răcoritoare cu un conținut ridicat de zaharuri libere ar urma să fie accizate.

(…) băuturile răcoritoare cu un conținut ridicat de zaharuri libere reprezintă orice băuturi răcoritoare cu un conținut de zaharuri libere de cel puțin 5 grame per 100 mililitri de produs. Sunt incluse atât băuturile care se pot consuma direct, cât și cele care se diluează pentru consum, precum și sucurile de fructe sau legume care au zaharuri libere adăugate care împreună cu zaharurile intrinseci depășesc limita de mai sus.

Totuși, vor exista și anumite categorii de sucuri ce nu vor fi accizate. În concret, sucurile de fructe fără adaos de zaharuri, sucurile produse pe loc din fructe sau legume și servite fără a fi îmbuteliate, precum și sucurile produse de persoanele fizice pentru consumul propriu se vor găsi pe lista băuturilor scutite de plata accizei.

În propunerea legislativă, referitor la acciză în sine, se arată că băuturile răcoritoare vor fi taxate cu:

✒️ 70 de lei pe hectolitru(70 de lei/ 100 de litri) dacă au un conținut de zaharuri libere între 5 și 8 grame pe 100 ml de produs și

✒️ 100 de lei pe hectolitru dacă au un conținut de zaharuri libere de peste 8 grame pe 100 ml de produs.

Fa-ti singur implementarea GDPR

Astfel, se poate ajunge la concluzia că sucurile cu un conținut de zaharuri libere sub 5 grame pe 100 ml de produs NU vor fi accizate.

Așa cum menționam mai sus, companiile ar urma să plătească și anumite contribuții pentru cheltuielile de sănătate. În acest sens, cei care produc, importă sau achiziționează intracomunitar sucuri cu mult zahăr vor contribui cu:

✒️ 56 de lei pe hectolitru pentru băuturile cu un conținut de zaharuri libere între 5 și 8 grame pe 100 ml de produs și

✒️ 80 de lei pe hectolitru pentru băuturile cu un conținut de zaharuri libere de peste 8 grame pe 100 ml de produs.

În propunerea legislativă mai apare și faptul că firmele care au încasări din publicitatea pentru sucurile care au un conținut ridicat de zahăr vor datora o contribuție de 12% din încasări, după deducerea TVA-ului.

Care sunt zaharurile libere?

Inițiatorii proiectului enumeră monozaharidele (glucoza, fructoza și galactoza), dizaharidele (sucroza, lactoza, maltoza, trehaloza) și zaharurile intrinseci ale sucurilor de fructe/legume de cel puțin 5 grame pe 100 ml de produs. Aceștia reiterează rezultatele a numeroase studii care arată o legătură directă între consumul de sucuri cu mult zahăr și anumite boli, precum diabetul sau cancerul.

Grupul de parlamentari care a inițiat acest proiect a estimat că accizarea băuturilor răcoritoare cu un conținut ridicat de zahăr ar aduce bugetului statului sume considerabile. Actualul Cod fiscal nu face nicio referire la astfel de băuturi, existând accize pentru alte categorii de produse, cum sunt băuturile alcoolice.

Accizele reprezintă impozite indirecte, datorate bugetului de stat, percepute asupra unor bunuri și servicii de consum, provenite din țară, din Uniunea Europeană și din import, pentru consumul anumitor produse care dăunează sănătății.

❗️Acest proiect de lege nu se aplică în acest moment. După aprobarea tacită de către Senat, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, urmând ca apoi să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial. Până atunci, putem citi cu mai multă atenție etichetele produselor, căci alegerea ne aparține. 😊

 

Avocatoo magazin GDPR

Comments
Se incarca...
Vrei să ne știi triști?

Abonează-te la newsletter!

Si vom fi fericiți.
DA-MI MAILURI
close-link